"Mami, tati, ma auziti?"
De Jacques Salomé.
“Caci ei au propriile ganduri. Acesta ar putea fi laitmotivul unei carti care ne invita sa descoperim incredibila bogatie a limbajelor prin care copilul incearca sa se dezvaluie cu o lume plina de neprevazut si pericole.
[...]
Cand copilul are acces la exprimarea verbala, incepe minunatul joc al transpunerii in cuvinte a trairilor si emotiilor, al ascultarii si al recunoasterii copilului ca individualitate. Copilul are puterea magica de a se face auzit, de a ne intelege fara cuvinte, de a ne permite sa ne intoarcem la propria copilarie pentru a umple golurile de tristete angoasa…trebuie doar sa ii ascultam.”
Asta citeam pe spatele cartii ratacita pe un raft, pe care am pus plictisita mana la cursul de teatru al fie-mii (Bridge Theatre, Str. G-ral Praporgescu nr 5., Sibiu, miercuri si joi de la ora 18:00, timp de o ora, unde actrita Alexandra Podu -later edit: de care Giugiuka s-a indragostit incat a stat o zi intreaga cu ea, fara mine, fara plansete!- tine ‘piii ocupati cu tot felul de jocuri interactive tip “Printesa, printesa”, vanatoare de culori prin casa si rezolva conflicte intre ei ca un adevarat expert in parenting, fara sa fi fost la conferinte ca mine, bebelusul ei este un fericit!) si unde am avut super surpriza de a ma intalni fata in fata cu actrita Ofelia Popii (de o modestie iesita din comun, vedeti interviul ei aici), graviduta de fetita si m-am balbait toata in fata ei, desigur, nici nu m-am prezentat, convinsa fiind si ca nu am ce sa spun si ca imi va uita instant numele), in timp ce asteptam pe terasa sa iasa Giugiuka mea de 3 ani afara si sa ma cheme. Nu m-a chemat, deci timp de 1 ora am avut timp sa citesc.
Tot pe spatele cartii mai scria si:
“Ma adresez tuturor celor care isi asuma responsabilitatea de a actiona personal si imediat, in vederea imbunatatirii relatiilor cu ei insisi si cu cei din jur.
Sa comunicam mai bine pentru a fi mai buni…
Sa fim mai buni pentru a trai mai bine…
Sa traim mai bine (n.a. nu Basescu a scris cartea asta, el nu este nici psihosociolog, nici formator, nici scriitor si nici poet si nu are nici licenta in psihiatrie sociala, poate doar in innebunirea maselor, si nu a contribuit nici la nasterea metodei de comunicare ESPERE, poate doar DISPERE) nu doar pentru a supravietui…
Pentru a obtine bucuria vietii si respectful fata de sine.”
Logic ca in marele meu sictir (dupa ce statusem efectiv toata ziua pe scaunul de birou din sufragerie lucrand pe laptopul de servici) prima mea reactie a fost, “Jesus, iar o carte despre copii imi cade in mana? Nu mi-ar cadea si mie erotismele din 50 shades of Grey, ca am auzit ca d-l Grey asta e plin de ele, tot despre copii? Inca nu am terminat ‘Mama si copilul’ a sotilor Capraru, in puii mei, sau ‘Cresterea copilului’ a dr. Benjamin Spock sau ‘Stima de sine a copilului’ de Tony Humphreys sau ‘Vaccinarea, eroare medicala a secolului’ de Dr. Louis De Brouwer!”
Pai, am facut “greseala” de a o deschide si sa incep sa o citesc si jur pe rosu ca e diferita de tot ce am citit pana acum. Domnul scrie in introducere “pe urmele lui Sigmund Freud, care, cu aproape un secol in urma, a deschis calea, pe urmele lui Francoise Dolto si stimulat de cercetarile sale, urmand multor altor cercetatori, descopar in ce masura lucrurile esentiale dintr-o viata sunt hotarate in primii ei ani.”
Dupa care, direct la paginile 14 si 15 intra direct cu desenul acesta cu un bebelus in burtica mamei, numerotand de la 1 la 5: embrionul (fetusul sau bebelusul, cordonul ombilical, placenta, lichidul amniotic, si membrana, extra in desen cavitatea uterina.
“In pantecele in care, de obicei, sta timp de 9 luni, el este legat de mama sa si, prin intermediul acesteia, de mediul imediat inconjurator, primitor, ostil, ori stresant. Aici e deja in pozitie de decolare, gata sa iasa pentru a-si incepe calatoria in viata.”
Pozitie de decolare. Nu m-am gandit niciodata la asta. Cum nu m-am gandit nici la detalierea dezmembrarii prin separarea dupa nastere, prin care copilul paraseste un “univers inchis, lichid, protejat, in favoarea unui univers infinit, mai mult sau mai putin primitor.”
De ce dezmembrare? Pentru ca autorul vede cele 5 elemente de mai sus ca 5 parti care alcatuiau acest univers inchis, elemente care se pierd definitiv dupa nastere pentru ca placenta este aruncata, la fel si cordonul ombilical, lichidul aminotic este spalat de pe jos, in sala de nasteri, ceea ce face ca toate aceste elemente care ne-au hranit si protejat timp de 9 luni sa fie violent inlaturate, sterse, pierdute.
Drept pentru care, convingerea profunda a autorului este ca, de-a lungul intregii noastre vieti, vom cauta cu indarjire, chiar si disperare uneori, sa regasim echivalentul simbolic al acestor 4 parti pierdute la nastere, prin intermediul relatiilor pe care incercam sa le legam cu altii:
- Echivalentul placentei: in unele relatii vom cauta aspectul “nutritiv”, hranitor, de subzistenta. De exemplu, cei care spun despre partener…(a as zice eu) “Ma inghite, ma sufoca, ma mananca de viu, se tine scai de mine”, identifica de fapt un devorator de placenta. Simbolic desigur. Desi stiti ca exista si pe bune devoratori de placenta;
- Echivalentul cordonului: sentimentul ca noi suntem legati si ca de fapt nu taiem niciodata cordonul in viata, ci prin el, vom permite sa treaca in interiorul nostru mesajele celor din jur, le vom interioriza;
- Echivalentul lichidului amniotic: aspectul creativ al relatiei, stimulul datorita caruia in anumite relatii ne vom revela, ne vom deschide, vom dori sa dezvoltam resurse pe care le ignoram, pentru ca dorim sa scoatem la iveala tot ce e mai bun in noi insine. “Cand un copil sau un adult se simte reconfirmat, recunoscut, in el se dezvolta o infinitate de lucruri noi, dincolo de competentele obisnuite.”;
- Echivalentul membranei: este simbolic pentru autor locul nostru in lume. Fiecare dintre noi are nevoie de un loc identificat, sa fie recunoscut, sa nu fie tot timpul fortat sa lupte pentru a-l pastra. “Pentru a exista, nevoia noastra esentiala de caldura, de afectiune, trebuie sa fie recunoscuta, inteleasa, satisfacuta. Nevoia de a fi recunoscut prevaleaza uneori chiar asupra necesitatii supravietuirii.”
Si pentru ca suntem fiinte relationale, iar legaturile ne lipsesc si ni le dorim, autorul scrie ca “exista o diferenta intre a trai si a exista. Poate ca putem trai singuri, dar, pentru a exista, e nevoie de cel putin doi oameni.”
Revenind la relatia cu copiii, la cum noi adultii ne concentram asupra lor in termini de bune intentii, de dorinte pentru ei, autorul citeaza sentimentele unei mame, care, pentru mine, raspunde in cateva randuri intrebarii “De ce ne facem copii?”:
“Pe cand purtam acest copil, adesea, mangaindu-mi pantecele, imi ziceam: ‘Copilul tau nu e al tau, nu iti apartine, el apartine vietii si viata il va lua. Si de pe acum trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca-ntr-o zi va pleca sa-si traiasca propria viata.’
Si imi mai ziceam:
‘Iubeste-l pentru el, nu pentru tine’, iar in timp ce gandeam fraza aceasta, o mare emotie s-a raspandit in mine. Corpul meu, plin de acest copil care se forma, resimtea toata gravitatea acestor cuvinte si toata abnegatia pe care o presupunem si renuntarea pe care o preziceau.”
Si eu care credeam ca sa imi aduca si mie la batranete o cana cu apa…
Atat am reusit sa citesc intr-o ora si abia astept sa ajung la urmatoarele sedinte de teatru ale fie-mii ca sa continui lectura. Daca v-a captat atentia si interesul, sigur gasiti cartea de cumparat la librarii, este publicata de Editura Curtea Veche. Iar daca v-a placut aceasta mini recenzie a cartii, dati vestea mai departe cu Like si Share.
In rest, este de la sine inteles ca va provoc la o intrebare incomoda: Voi, de ce v-ati facut copii? Raspuns mai jos la Comment sau pe pagina mea de Facebook AICI.
From Mukallita, wiz love.
