Mukallita si tziganii gunoieri

Ma-ntrebam azi ce sa va mai scriu, ca asa mi-am propus, sa incerc in fiecare luni sa scriu ceva ca sa treaca biata zi mai usor. Nu-mi venea nimic in neuron. Dar am zis in gandul meu: “las’ ca sigur se intampla si azi ceva, doar le atrag, las Universul sa ma uimeasca.” Si prinsa cu munca am si uitat de blog.

Pana cand la usa noastra de la Baumax ma trezeste din nemurirea sufletului soneria cu lumina rosie “niii-no, niii-no”. Tiptil ma duc la usa pe parchetul scartzaitor si printr-o miscare rapida a capului bag ochiul in vizor (doar doar n-o vedea ala de suna ca nu mai e lumina in vizor si ca se uita cineva dinauntru).

Dincolo, 2 neni cu un bronz genetic impecabil, unu’ mai tanar, altu’ mai batran. Unu’ cu o vesta reflectorizanta verde psihedelic, altu’ cu o vesta reflectorizanta portocalie ca la poza protv.ro de mai jos cu Romanii’ (pardon, Tziganii) au talent. Tulai si ce talent mai au. Stati ca va zic.

Fara sa deschid usa, intreb: “Da, ce doriti?”
Tanaru’: “Saru’mana, suntem baietii de la Gunoi, stiti am mai venit si de Pasti sa ne dati si noua ceva si nu v-am gasit acasa.” (Si mi-am adus aminte ca si barbatu-mio le deschisese baietilor de la Gunoi mai demult usa si le-a dat o sampanie din aia, la 8lei, recirculata pe la zile de nastere prin familie, de n-o deschide nici Drulea Spataru’ ca o tine sa o dea cadou mai departe. Asa ca am deschis si eu cu incredere!)

Io: “Da, spuneti?”
Tanaru’ parlamentar, tinea niste hartii de 10 lei in mana: “Suntem baietii de la Gunoi, prost platiti, dati-ne si noua acolo ceva, cat aveti, uitati, si ceilalti vecini ne-au dat”

Io, inchizand usa, caut rapid in portofel, (puteti voi ca oameni sa ghiciti ce urmeaza?), am pus mana atza pe-o hartie de 10 lei!

Io, deschizand putin usa, le-o dau, le urez o zi frumoasa, le arat cele 3 galeti de vopsea lavabila nefolosita ce zaceau la usa sa le ducem la gunoi de vreo cateva...zile: “uite, ce bine ca ati venit, ca nu am apucat sa cobor si io galetile astea grele la gunoi.”

Tacere si shoc electric pe astia 2.

Batranu’ isi revine primul si intr-o stare de ebrietate impecabila: “Laseati, ca vi le ducem noi.”

Io, multumesc, ala tanaru ca raia dupa ce le dai, doar stiti, “Da, asa, acum, pentru copiii nostri ceva dulce nu aveti?”

Inchide Mukallito usa, du-te si cauta de dulce in casa ca doar cum sa-i lasi pe copiii gunoierilor fara zahar in vene, constat ca nu aveam niica de niica ca mi le-a pus barba-mio sub embargou, asa ca le dau intr-o punga toate merele si 2 portocale gasite prin frigider.

Deschid iar usa: “Poftiti niste fructe, dulciuri nu avem.” Dupa care, imi aduc eu aminte de pe la scolile inalte din Londra ca comunicarea eficienta se invata cand stii sa vorbesti si cu lordu’ si cu maturatoru’ de pe strada si le zic astora: “Va multumesc ca ajutati cu gunoiul, aveti un job foarte important, ce ne-am face fara dumneavoastra.”

Tacere si shoc electric pe astia 2, Phase II.

Tanaru’, mai istet: “Da, da, ati vazut ca mereu luam la timp gunoiul, facem curat, sunteti multumita de serviciile noastre, nu?”
Si pleaca.

Io, tzantzosha ca un curcan cu gusha-mi pleznind ca ce fapta buna am facut, ii povestesc lu’ barba-mio pe Scaip cum o sa-mi dea mie Universul de 10 ori mai mult inapoi fapta mea cea buna drept rasplata, iar ca sa-mi sara si ochii din orbite de increzaciune ii scriu in germana mea impecabila:

“[10:32:09] Mukallita: Die Menschen von garbage sind zu unsere Haus gekommen.
[10:32:09] Mukallita: Sie sind zum Tur knock-knocken
[10:33:07] Mukallita: und Sie sagt : "wir sind die Menschen von den Garbage, und wann Sie haben ein bischen Geld oder Essen oder Susigkeiten fur unsere Kinder, bitte geben uns."
[10:33:24] Mukallita: "Sind Sie heureuse mit unsere Services?" au spus ei
[10:33:37] Mukallita: "wir taken the garbage on time"
[10:35:23] Mukallita: Ich habe 10 lei gegeben fur dieses Menschen (sie haben die Paint von unsere Tur caraten) und die Orangen und Apfeln in dem Kulshranck".

Raspunsul d-lui Mukallu’:
[10:36:20] asta am inteles eu/ tradus cu google
[10:36:21] “Oamenii de gunoi au venit la casa noastră.
[10:36:22] Trebuie să bat usa
[10:36:23] noi suntem oameni de gunoi, și atunci când aveți un pic de bani sau produse alimentare sau Susigkeiten pentru copiii noștri, vă rugăm să ne dea [10:36:24] Ești Heureuse cu serviciile noastre [10:36:25] am luat gunoi la timp” [10:36:27] “Am 10 de lei acordat pentru acest popor (au vopseaua din caraten nostru uși) și, de asemenea, de portocale și mere în Kulshranck.”
[10:37:59] scrie pe blog cum tre-au fraierit niste tigani cara n-au nici o treaba cu gunoiul, dacat ca poate cauta prin el uneori. aia de la gunoi crezi ca au timp sa cutreiere ei prin cartiere. E mare tzeapa prin toate orasele.

In clipa aia ca intr-o scena din CSI Miami mi-a venit un flash back cu ce pantofi frumosi si curati, bleu si asa ca din piele intoarsa avea tanaru’ “gunoier”, dar ca sa nu recunosc ca-mi fasaisera margelele de curcan si sa am si ultimul cuvant:
[10:39:59] Mukallita: Da, ba’, da’ macar au carat in puii mei galetile de vopsea de nu le-ai dus TU din 2011 la gunoi de banii aia!”

THE END. A, da, si feritizi-va-ti de astia, ca poate io am scapat de ei ca i-am socat.
A, si ma gasiti acum si pe Fcbk https://www.facebook.com/Mukallita

THE END 2.

Mukallita a Credit Controller

Ever since I got back from London to Sibiu a lot of people asked me about my job. I didn't quite want to answer. I kept avoiding it. And that's because my job is not a creative one, it doesn't leave anything behind in this world, I will not get down in history because of it. Hence my getting involved will all my resources in my campaign "Our children, our future! Get involved!" via http://asociatiapropediatria.ro/ to support the ONLY Paediatrics Hospital in Sibiu: to give something back. To society, to humankind, to this Universe!

I finally said what I did for a job: Credit Controller. Huh? What does that mean? Well, if you try going ad literam and tell me what you get by credit and what you mean by control, you pretty much get it yourself in the first place. Credit is when you take your ID, go in the big shop and come out 5 minutes later with your plasma TV, with your new PC, your new car, designer's clothes (made in China) without having physically paid a penny for any of these. Control is when the guy who allowed you to come out the shop with all that crap on credit, controls your account to check if you pay your monthly instalments in time, collects your money when you don't pay in time and reports you down on the bad debtor "black lists" when you act like a fool and don't pay up any more.

"Oh, you're like a debt collector, aren't you? You show up with a bat at our doors and pick up things to resell from our houses, right?" Yeah, sure, sure, it is a bat I use to collect stuff from your houses, as if I can resell your cheap cloth gum shoe soles snickers with Lacoste written on them.

When you think I even studied the ICM in London (Institute of Credit Management) for 2 years, just to be taught how to use the bat and smack people's heads with it.

I remember our ICM teacher teaching us that a credit controller does everything from credit risk assessment, credit limits, payment terms to tracking down payments in the bank, keeping an accurate database and of course collecting the money. In reality it is the credit analyst who handles the risk and the credit limits, the collector does the rest. But not just anyhow, he/she does it in style: through effective communication because "a sale is not a sale until the money's in the bank!" Word!

Well, in Uca (a.n. Ro pronounciation of UK) this effective communication job goes really well: I talk too much in English, too, just like I do in Romanian. And with a well established judicial system, it's not really that hard to recover debt in a timely manner:

Me: “Hello, hello. How do you do? Mukallita Leekie Li here. You know, you have an unpaid invoice on your account, raised 31 days ago while your payment term is 30 days from date of invoice. WTF were you thinking?”

The Englishman’: “I am terribly sorry, Mrs Machalita, could you please be ever so kind as to forgive me?”

While I insert a "Hi, hi, sure, I understand, just make sure it doesn't happen again" in the conversation together with a "How can I help you?" the client gets to see you're a nice chap, you're polite, you smile on the phone (yes, you can actually hear when people smile on the phone, try it). And then the client pays up, money comes in the bank quicker (this is called cash flow), the boss is happy to be able to pay out salaries, the employees are happy to have money to spend, the shops and supermarkets rejoice in having to order more stuff from producers/manufacturers and this is how we all keep the credit cycle financial wheel spinning.

Coz' when I wasn't there to collect money on time any more, the boss no longer paid out salaries, the employees panicked over losing their jobs, they stopped spending money and chose to save it hidden in their wool socks also hidden under their bed mattress (to make sure Mrs Merkel wouldn't tax the savings, too!), so the shops & supermarkets couldn't pay their suppliers, the suppliers couldn't pay the producers and so the wheel stopped spinning and the crisis came along. And the Americans were unable to print more money to get the wheel started again coz' they had run out of special ink and paper.

Ever since I started to lay it out in German, too, I've been occasionally collecting the Germany ledger, too, as follows:

My phone rings: “Guten Tag, ich bin Frau Schmerkel, ich will gleich zahlen (I want to pay asap)”.
Me: "Guten Tag, but what do you want to zahlen as there is no overdue invoice on your account?"
FS: "Well, ich muss (I MUST) die Fakturen (the invoices) that you are about to invoice today zahlen." Since these guys are zahlen-ing before the invoice being raised, their ledger is always clean.

Well, but the fun I had recovering Romanian debt for a London based company! The efficient communication of "The Romanian born to be a poet" (talks a lot, gets lost in long sentences) type went down really well:

Me: "Hello, I'm calling from a London based company to which you owe money."
Rb2bP (The Romanian born to be a poet): "What debt, m'aam, we're in 2009, I haven't paid my bills since 2004!"

Me: "Well, it's those invoices we're chasing payment for. In order to avoid transferring your file to our Legal Department I suggest we agree on a payment plan."
Rb2bP: "ha, ha, ha, what legal action m'aam, are you suing me from London, what have you been doing up to today? Why haven't you called me here in Piatra, Olt county 5 years ago? Why don't you nicely do a debt circumscription as I know that's what you do after 5 years if I haven't made any payments toward the debt."

Me: "Yes, the debt can be removed after 5 years, but it's called debt prescription, Sir."
Me again, trying to strike up a conversation and see where he was "coming from": "So, you're from Piatra, Olt county. I'm from Slatina, Olt County" (20-30 minute drive)

Rb2bP: “Awww, well, why didn't you say so, neighbour, drop by my office for a coffee next time you come to visit.”

Needless to say that my neighbour didn't pay anything. The man knew what he knew, plus he was also daringly bluffing. Who the Hell on Earth would have sued him based in Piatra, Olt County, Romania, all the way from London, for that debt amount below £500?

As far as the credit goes, so far the Universe helped me pay out my bank debt to up to 95% of the original amount. Compared to the initial sum, what I owe on my credit card now is as tiny as an ant's dick (my Romanian friend Romica taught me that the answer to the riddle "What's smaller than an ant's dick?" is "The bacteria's dick"). Just when I was so close to paying up my last 2 instalments, a financial adviser in the UK advised to actually keep the credit card open. Coz' if I ever intend to borrow money from the bank again I need to build up credit history, to show up as a good payer on the credit report.

So, as much as I want to get out of the vicious credit cycle (The Rat Race as Robert Kiyosaki calls it in his "Rich Dad, Poor Dad" book) I can't as consumerism won't let me to. I need to stay in the race as a small rat, keep my credit, pay the huge interest, just because one day I might fancy cheap cloth gum shoe soles snickers with Lacoste written on them...

Meanwhile, lest we should forget the credit cycle, we keep stirring the polenta in circles, as per instructions in the nursery rhyme tutorial below (we need to teach them young, don't we?). I surely hope that you all got what I do now: I use a bat to hit heads. On a nail, that is.

Recuperatorul de creante...

Publicat in 17 mai 2013 cu titlul "Mukallita credit controller"

De cand m-am intors din Londra la Sibiu m-a intrebat multa lume ce profesie am. Nu prea vroiam sa raspund, ma tot fofilam. Si asta pentru ca job-ul meu nu este unul de creativitate, nu lasa nimic in urma omenirii, nu voi ramane in analele istoriei datorita lui. De-asta ma si implic cu toata energia in campania mea de suflet “Copiii nostri, viitorul nostru! Implica-te!” prin http://asociatiapropediatria.ro/ pentru unicul Spital de Pediatrie din Sibiu, ca sa dau si eu ceva inapoi societatii, omenirii, Universului!

Am zis pana la urma ce sunt: Credit Controller. Huh? Ce inseamna aia? Pai, motamu’, zi-mi ce-i aia credit si zi-mi ce aia control si iti cam dai seama din prima. Credit e aia cand te duci doar cu buletinu’ la magazin si iesi 5 minute mai tarziu cu plasma teveul, cu calculatorul, cu masina noua, cu tzoale “de firma” (made in China) fara sa fi dat fizic un ban. Si control e aia cand ala care ti-a permis sa iesi tu din magazin cu toate elea pe datorie, te controleaza la cont sa vada daca iti platesti ratele la timp, iti colecteaza banii cand nu platesti la timp si te raporteaza la “listele negre” de rau platnic cand faci pe nebunu’ si nu mai ai cu ce plati.

“A, adica esti un fel de recuperator creante? Vii cu bata la usa sa ne iei de prin casa?” Sigur, sigur, cu bata vin sa va iau de prin casa, ca mai am eu cui revinde usureii vostri de Dragasani marca Lacoste.

Cand te gandesti ca am mai si facut 2 ani Icemeul (ICM Institute of Credit Management) in Londra ca sa ma invete aia cum sa dau mai bine cu bata in cap.

La cursuri ne povestea doamna profesoara cum un credit controller face analiza risc de creditare, decide limite de credit si termene de plata, urmareste platile primite in banca si le pune pe conturile firmelor si, desigur, colecteaza creantele. In realitate insa, analistul de credit se ocupa cu riscul si limitele de credit, restul le face colectorul. Da’ nu le face oricum, ci cu mare stil: prin comunicare eficienta ca cica o vanzare nu se cheama vanzare pana n-au intrat paraii-n banca. Corect!

No, in Uca imi merge bine treaba asta cu comunicarea eficienta, ca vorbesc la fel de mult si in engleza ca si-n romana. Cum au si un sistem juridic foarte bine pus la punct, nu imi este foarte greu sa recuperez la timp creantele:

Io: “Hello, hello. Hau du iu du? Mukallita Leekie Li here. Stiti, aveti o factura neplatita, emisa acum 31 de zile, termenul de plata e de 30 de zile de la data emiterii. WTF were you sinching?”

Englezu’: “I am terribly sorry, Mrs Machalita, could you please be ever so kind as to forgive me?”

Io mai cu un “Hi, hi, sigur, sigur, da’ sa nu se mai intample”, ba cu un “va pot ajuta cu ceva?”, vede clientu’ ca esti de gasca, vorbesti politicos, zambesti la telefon (yeap, se aude cand zambesti la telefon, incercati) atunci plateste, vin banii mai repede in banca (cash flow ii zice la asta), sefu se bucura ca are cu ce plati salariile la angajati, aia se bucura ca au ce cheltui, magazinele si supermarket-urile se bucura ca pot comanda mai mult de la producatori si uite asa se-ntretine the credit cycle, roata financiara a creditului.

Ca atunci cand n-am mai fost eu sa recuperez banii lumii la timp, sefu' nu a mai avut cu ce sa plateasca salariile, angajatii au intrat in panica ca vor deveni someri, nu au mai cheltuit, au tinut banii la ciorapul de lana maicuta batrana, sub saltea ca sa nu-i impoziteze Merkel si pe aia, magazinele si supermarket-urile nu au mai avut cu ce sa plateasca furnizorii, aia producatorii si uite-asa s-a oprit roata si a venit criza. Si americanii nu au mai avut cu ce sa mai tipareasca niste verzisori ca sa reporneasca roata ca n-au mai avut bani de cerneala si hartie speciala de imprimat bani.

De cand am inceput s-o rup si pe germana, am inceput sa colectez si pe Germania, la modul:
Imi suna telefonul: “Guten Tag, ich bin Frau Schmerkel, ich will gleich zahlen”.
Io: “Guten Tag, da ce vreti sa zahlen, ca nu e nimic depasit la termen de plata?”

FS: “Pai ich muss die Fakturen pe care urmati sa o ridicati azi zahlen.” Drept pentru care cum zahlen dansii inainte sa se ridice factura, e portofoliul curat bonbon.

He, da’ cand am recuperat insa din Londra creante de la clienti din Romania, o fo' la fel de bine cu comunicarea eficienta de tipul “romanul s-a nascut poet”:

Io: “Buna ziua, va sun de la firma din Londra la care aveti datorii.”
RCSNP (Romanul care s-a nascut poet): “Ce datorie, doamna, ca suntem in 2009, eu nu mi-am mai platit facturile din 2004.”
Io: “Pai despre alea este vorba, ca sa evitam transferul dosarului dumneavoastra la Departamentul Legal, va propun o esalonare de plata.”

RCSNP: “ha ha ha, ce legal, doamna, ma dati in judecata din Londra, pai pan-acuma ce-ati pazit? De ce nu m-ati sunat aici in Piatra Olt acum 5 ani? Ia circumscreti dumneavoastra datoria aia, ca stiu io ca dupa 5 ani se circumscrie daca nu am facut nici o plata”.

Io: “Da, se taie de pe lista de datorii daca nu ati facut nici o plata, dar se zice ca se prescrie datoria.”

Tot io incercand sa fac conversatie sa vad ce “hram” poarta: “Sunteti din Piatra Olt? Eu sunt din Slatina Olt.”

RCSNP: “aaaaa, pai de ce n-ati spus asa, vecina, ia ca va astept la o cafea la mine la firma cand mai treceti pe aici.”

Va este clar ca nu am recuperat nici un ban de la “vecinu’” ca stia omu’ ce stia, plus merea la cacialma, Drulea Spataru’ il dadea in judecata pe el din Londra la Piatra Olt pentru suma aia undeva sub £500 paundzi.

Cat despre credit, m-a ajutat Universul sa-mi platesc in proportie de 95% toate datoriile la banca. Fata de ce am avut, mai am o suma mica, mica cat o putza de furnica (“ce-i mai mica si mai mica decat putza de furnica/intrebarea nu ma sperie, este putza de bacterie” m-a invatat in tinerete prietenul meu Romicul) pe un card de credit. Tocmai cand ma pregateam sa achit si la ala ultimele doua ratzi, m-a consiliat financiar o doamna din Uca sa nu care cumva sa mi-l inchid. Ca daca vreau vreodata sa imprumut iar de la banca pentru imobiliare imi trebuie istoric de credit, sa se vada pe raportul de credit ca platesc minimul cerut, lunar, pana la data limita, ca sa apar ca bun platnic!

Asa ca vreau sa ies din cercul vicios al creditului (Cursa de Sobolan cum il numeste Robert Kiyosaki in “Tata sarac, tata bogat”, super carte recomandata de o prietena tare isteata, inca nu am terminat-o de citit), dar nu ma lasa consumerismul. Trebuie sa raman in continuare si eu un mic sobolan in cursa, sa imi pastrez creditul, sa platesc dobanzi incomensurabile la el, ca poate vreodata mi se trazneste si mie ca vreau usurei de Dragasani marca Lacoste...

Intre timp, ca sa nu uitam de cercul creditului, amestecam in mamaliga in sens circular, dupe cum urmeaza in nursery rhyme-ul pentru copii (trebuie educati din timp despre credite, nu?).

Sper ca acum ati inteles cu ce ma ocup: dau cu bata. In balta.

Mukallita in mini vacanta de Pasti

Hristos a inviat! Si va rog sa nu-mi raspundeti cu “l-ai vazut tu” sau “i-ai luat pulsul” ca ma enervez. Cine nu stie sa aprecieze semnificatia mortii lui Iisus mai bine sa tace ca filozof se face.

No, acestea fiind zise ma dusei in mini vacanta. Pentru 3 zile. Inarmata cu macho-men-ul meu sibian si duda noastra londoneza, aia cu “a mia, a mia”. Plecat cu toata casa dupa noi, pe categorii: in geamantanul mare dormitorul, jucariile si cartile fie-mii, in rucsacul mic pijamalele mele si periuta de dinti a lu’ tasu, iar in papornita Luis Vuitton ce a mai ramas in bucatarie, inclusiv prazul, desigur. Of course my horse with no remorse cum zicea profa’ de engleza.

Destinatia: Salina Ocnele Mari, Ramnicu Valcea. Scopul? Sa ia fie-mea 2 zile de aer salin sa scape de tusea uscata ce o chinuia de cateva nopti. Cazare? La “Casa din Deal” Ocnele Mari. Liniste, gradina generoasa cum se lauda proprietareasa bucuresteanca, tobogane pentru copii si lada de nisip, DAR absolut non-child friendly pe interior. Atractia cashii: scara “interioara” = scara abrupta de urcat in pod, nu in mansarda, de nu imi incapea piciorul decat de-a lungul pe treptele inguste, multe la numar. Chiar i-am zis lu’ barbatu-mio, “ma bucur ca ai gasit TU cazarea asta, toata viata mi-am dorit sa merg in concediu sa imi rup gatul pe scarile pe care urcam in patulul lu’ mamaie Sabina la Bechet ca sa iau porumbul si sa dau graunte la gaini!” Pe langa asta, nu erau portite de oprire acces copii pe scara. Nu mai vorbim despre lipsa protectii prize, era fie-mea tot cu degetele prin gauri!

Ei, in prima zi, am intrat la Salina, am mers cu “budu” (autobuzul) pana acolo, in subteran. Ne-a placut. “Not to fall on my back” cum zice “Bidi”, un prieten, dar nici sa ne plangem. A fost frumos la biserica unde am aprins multe “ade” (arde=focul=lumanarea) si unde a urlat fie-mea cu spume ca a atins un inger-statuie caruia i-a cazut imediat capul de pe umeri. Erau 3 locuri de joaca (sfat: luati-va-tzi haine nashpa la salina, alea bune se ...sareaza pana devin albe), restaurant, teren de fotbal, teren de tenis, spatiu tenis de masa, mese biliard, leagane peste tot. Doar 1ora jumate am stat la recomandarea pediatrului “nostru” (da, Gabi Gradinariu = “Baghi” la fie-mea), ca la 1an si 9 luni e de ajuns. Medicul de familie ne-a avertizat ca pana la 3 ani nici nu se intra cu copilul in salina, ca il rascoleste. Trebuie sa recunosc ca ne-am intors dupa 3 zile cu muci verzi, nas infundat cu narile lipite chiar, tuse si mai accentuata, “scaun” moale, dar cica dupa rascolirea asta va fi bine...Inca mai astept binele.

In schimb mie, la ce dureri in gat am avut, Tulai Doamnie ca mi-a pierit si vocea (cel mai nasol blestem pentru un oltean), mi-a prins foarte bine sugestia de terapie cu sare gema gasita la intrare in salina: gargara de 2-3 ori pe zi cu sare gema dizolvata intr-un pahar cu apa calda, la care am adaugat cateva picaturi de tinctura de propolis si ulei esential tea tree, cum am citit la Cristela Georgescu pe blog . Cam greu de gasit sarea gema prin salina, ca era numai putina pe niste pietroaie mari de vanzare cu 1 leu. Sa nu credeti ca nu am incercat (fara succes, banii nu cumpara orice, sa stiti, nici macar sarea gema!) sa cumpar sacii cu sare gema expusi pentru decor la intrare, ca doar erau terapii acolo pentru de toate, vezi poza de mai sus: amigdale inflamate, nas infundat, dureri in gat, calculi renali, ulceratii pe piele, arsuri de gradul I si II, gingivita, raceala si gripa, oboseala, eczema uscata, caderea masiva a parului, anexita, metroanexita.

Tot in prima zi a venit de la Slatina sora-mea cu macho-men-ul ei din dotare si cu cainele lor de 5 luni, un chow chow pe nume Pufulete! Am stat in gradina la soare, la gratar. Vegetarian (usturoiul) si ilegal cu mici cu bicarbonat barossani (sic!). Duda noastra in fundu’ gol si desculta prin iarba la soare, Pampers free. Anunt disperat al fetitei de 5ani jumate cazata si ea in casa cu parintii: “Doamnaaaa, aia mica a calcat in caca de caine!”. Repede, precipitat, imi ridic duda din mega rahatul de sub talpa doar ca sa constat ca era de fapt al ei. “Deci, nu e pregatita pentru eliberare definitiva din Pampers, mai asteptam pana la 2 ani”. Dar tot in fundul gol am lasat-o apoi, doar cu un body cu capse pe ea, sa se bucure de freedom & liberty.

De 2 ori am incercat sa spal vasele si ca un facut nu s-a putut! Prima data ca a dorit mimoza pudica (masa lu’ fata de 5 ani, bietul copil al carui parinti ii dadeau instructiuni racnite de tipul mama “hais” si tata “cea”, vai si ce copil nesuferit mai era) sa isi spele rosiile si capsunele si mi-a lasat mie toate frunzele claie peste gramada in chiuveta. A doua oara ca s-a auzit mare larma afara, galagie, “ajutor!”, dupa care a intrat barbatu-mio in casa cu fie-mea plina de cacat pana la gat, zdropshit in body dupa ce se daduse cu el cu tot pe topoganul pe care a lasat si o dara maro perfecta ce s-a uscat la soare ca nu a vazut-o chipurile nimeni pana sa ajung eu sa o spal: “Vezi ca s-o cacat”. Mesaj ardelenesc eficient: scurt si la obiect.

A doua zi, ne-am trezit si noi cum se trezeste lumea in concediu, la odihna si relaxare: la 6:30AM cu “mami, papa?” in creier. Eu, in stare de lesin, curgandu-mi din gura de oboseala: “Du-te la tacto.” Fie-mea: “Nu mami. Pathe? (lapte)”. Da-te, Mukallito, jos din pod cu copilu’ in brate, da-i sa manance, imbraca-l (cu Pampers!) si scoate-l la joaca la lada cu nisip. Acolo, in varful unui castel, un cacat mare de matza. Cica daca ai 3 experiente cu cacat una dupa alta, poti sa joci la lotto! La noi nimic, probabil ca trebuia sa fie rahatul fie doar uman, fie doar animal, nu si si. Cand s-a mai trezit si d-ra Goe de 5ani jumate sa ne zica impecabil poezia ma-sii “va rog nu mai faceti galagie ca va aud din camera si nu pot sa dorm” l-am luat pe Dilu’ meu pe sus, na’ hida in masina si hi si-om mere in Valcea. Am ajuns si la Cozia, un loc foarte special pentru noi, unde am mai aprins niste “ade, ade” si l-am pupat pe “bebe?” Iisus la mami lui in brate.

Seara, tipic mie, ca doar le atrag, nu am inchis bine robinetul tip bila din baia de la parter si s-au dus pe apa Oltului 220l apa calda din boiler (in realitate 120l), ne-a mai si certat bucuresteanca la telefon ca m-a mancat pe mine in cur sa fiu onesta cum sunt eu de obicei (in loc sa-l ascult pe barbatu-mio si sa dau vina pe mimoza pudica) si ne-am mai si culcat toti nespalati, cu sare pe piele! Dar era sare gema, da?

A treia zi am mers la Slatina sa ingropam securea cu neamurile certate din Oltenia (in caz ca nu stiati noi oltenii nu suntem doar vorbareti tare, suntem si certareti si ranchiunosi de moarte!). Am bagat bine la matz oua, droabe, sarmale, fripturi si toarte diplomate. La biserica era inchis. Duminica. Numai popa sa nu fii! Ne-am intalnit apoi in parc si seara la terasa cu good old friends.

A patra zi am stat pe drumuri inapoi la Sibiu, am ajuns acasa extenuati (needless to say ca fie-mea – de obicei constipata- se cacase iar pana la mijlocul spatelui). Bagajele sunt inca nedesfacute, tema la germana nu mi-am facut-o (ca doar stau sa scriu mucalisme in Oltish pe blog), la munca m-am fofilat si am lucrat noaptea.

Morala: Drulea Spataru’ mai pleaca pentru 3 zile in concediu cu toata casa in spinare! Stai sa vedeti ca in 21 iunie plecam pentru 7 zile in Grecia, in Halkidiki, cred ca inchiriem un Tir.