La liberté d'expression ?...Parole

Inevitabil am auzit/citit despre faptul ca a murit Charlie. Universul sa-i primeasca sufletul tulburat. Presupun ca familia lui indurerata nu ar fi prea fericita ca cineva sa-i onoreze memoria cu o caricatura despuiata a lui post mortem. Dar nici nu s-ar duce cu mitraliera sa omoare familiile teroristilor radicalisti. Aici este de fapt diferenta intre religie si credinta, intre fanatism si umanitate.

Din toate blogarelile recente cu comentarii care mai de care mai halucinante, lumea s-a impartit iar in tabere: cei cu "la liberté d'expression, presa libera, drepturile la exprimare libera, au murit ca niste eroi pentru dreptul libertatii de exprimare" si cei cu "au cautat-o, i-au provocat, nu faci misto de musulmani si religia lor, meritau sa moara pentru asta?".

Ma bag si eu in seama prin a intreba care era de fapt obiectivul (Smart-Nesmart, acum nu mai conteaza) jurnalistilor decedati. Ca daca era pe bune cu a milita in numele libertatii de exprimare, atunci ii rog sa ma ierte, dar libertatea de expresie nu exista. E un mit. O utopie. Un bubble pentru naivi asa ca mine care:

1. In 2008 postam pe unicul pe atunci profil de Facebook in U.K., sambata dimineata "I cannot believe that some people at work are control freaks" (nu pot sa cred ce controlatori sunt unii oameni de la munca), stiind in full cunostinta of cauza ca am pe lista prieteni de la servici (reacu' ei spalati pe creier de dusmani), dar contand pe drepturile omului printre care si libertatea de a zice ce vrea muschiul meu cand vrea my muscle. Wrong. Luni dimineata, Capul Creditelor, o doamna de prin Arabia, m-a chemat in sedinta sa-mi spuna ca sambata la pranz a aflat ce am scris pe profilul meu privat, drept pentru care imi acorda 30 de zile sa-mi gasesc alt job. No, ziceti voi, nu mi-am cautat-o?

[caption id="attachment_973" align="aligncenter" width="286"] gailforcemarketing.com[/caption]

Acela a fost anul in care mi-am creat un profil de Romania si unul de U.K., cu mentiunea ca pe cel de U.K. eram inger si nu postam nimic, doar ca sa nu atrag atentia asupra mea.

1. 2.  In 2011, proaspata mamica relocata din Londra la Sibiu, am indraznit sa raspund unei intrebari a unei mame de pe un grup tot al faimoasei retele de antisocializare, legata de un articol in care una de prin U.K. inca isi mai alapta baiatul de 6 ani. Am postat ca raspuns video-ul "Mica Britanie - ep. Tzatzica" si am scris pe grup ceva de genul "ca si actorii britanici din film care se auto ridiculizeaza pentru asta, de ce sa ne oprim la 6 ani, cand putem sa ne alaptam copiii pana in ziua in care se insoara ca sa nu aiba trac?" S-a trezit desigur una care sa ma desfiinteze cu pietre virtuale "sigur esti frustrata ca nu poti alapta sau lesbiana", la care a primit de la spiritul de turma zeci de Like-uri. (am uitat sa va zic ca in zilele noastre maturitatea conflictuala interpersonala se desfasoara via Facebook fie prin Add/Remove/Re-add Friend cum am mai facut si eu recunosc, fie prin Like-uri la comentariile altora sau lipsa de Like-uri la ale tale). No, ziceti voi, take 2, nu mi-am cautat-o din nou cu credulitatea mea in La liberté d'expression?

 

[caption id="attachment_976" align="aligncenter" width="300"] mic.com[/caption]

1. 3.  In decembrie 2014, inapoi in Anglia, m-am oferit in sedinta cu parintii de la gradinita fie-mii, de comun acord cu directoarea, sa creez un grup secret doar pentru noi, clientii gradinitei, in care sa adaug ca Event agenda de evenimente (multe!) a gradinitei. Cu directoarea ca Admin. Dupa care sa invit membrii la Event. Ca apoi sa ni se sincronizeze agenda cu telefonul din buzunar si sa stim si noi cand e sedinta cu parintii, seara de strangere de fonduri etc.

[caption id="attachment_977" align="aligncenter" width="300"] www.telegraph.co.uk[/caption]

La cateva ore directoarea mi-a trimis seara tarziu mesaj ca sa nu fac grupul, a doua zi ca sa-l sterg, i-am zis ca nu vreau, nu mai traiesc in dictatura, il pastrez pentru scopul declarat. Dupa care m-a sunat la birou si suierand printre dinti ca una din mamele de pe grup o uraste si e prietena mea pe Feisbuc si ca noi folosim grupul impotriva afacerii ei, cu  amenintari m-a facut sa sterg grupul... No, ziceti voi, take 3, nu mi-am cautat-o?

ASTAZI, 09 ianuarie 2015, la nici cateva ore dupa ce s-a uscat sangele pe pana stiloului lui Charlie, aceeasi directoare, telefonic, m-a informat ca o alta mama i-a raportat ca am postat pe PROFILUL MEU PRIVAT ALA DE U.K. un video de la serbarea de Craciun a Giugiukai, l-ati vazut si voi cred pe cel de-al treilea profil al meu (cred, nu le mai fac fata). In acel video neclar si centrat pe fie-mea, cica era un copil care nu are voie sa fie vazut "public" si ca ea directoarea, spera ca daca se uita pe profilul meu nu se vede filmul!

Din 37 de copii pe scena si 100 de oameni in sala (dintre care jumatate filmau copiii de pe scena inclusiv pe fie-mea), ma-sa lu' unu nu s-a gandit ca daca isi lasa copilul pe scena filmat de atatia oameni, sansele sunt ca odrasla-i sa ajunga vedeta on-line pe undeva!

Asa ca, intre 2008 si 2015, spuneti-mi voi unde este libertatea de exprimare. Care este scopul ei? Eu una prefer liniste, decat stres, flagelari, marginalizari si amenintari.

In plus, chiar credem ca un amarat de stilou va opri fanatismul unor radicalisti?

P.S. in paranoia mea mai cred si ca atentatul asta este facatura de instigare la violenta...

De la oameni pentru oameni...

Si uite asa a mai trecut un an. Si multi au urat si au scris despre Noul An ba cu La Multi Ani, ba cu La Multi (B)ani, sănătate si virtute s-avem ce bea si ce manca.

M-am gândit si eu ce vreau de la 2015 si îmi venea in minte TOLERANTA. Sa fiu eu mai toleranta, sa fie oamenii mai toleranti in general. Boring. Exact asta îmi doream si in ianuarie 2014. Si m-am trezit in schimb cu intoleranta psihosomatica la anomaliile din Romania care au rezultat intr-o mutare de tara, readaptare, dezradacinare, o transhumanta secatoare de energie, dar necesară inadaptatilor ca noi.

Dar viata mi-a dat acum o noua lectie. Ceva ce nici nu căutam, la care nici nu ma mai asteptam, mai ales in Sibiul care m-a chinuit atata. Dar care a venit cu o naturalete care m-a marcat pana la tristete: atât pentru ca nu am gasit-o la timpul potrivit, cat si pentru ca îmi va lipsi pe meleaguri străine.

In lectia asta am dat peste OAMENI.   Oameni care ne-au asteptat la aeroport, care ne-au chemat la ei în casa la masa, la o poveste cu vin fiert si placinta calda. Oameni care s-au mobilizat la sfârșit de an sa vina la noi "acasa" sa cumpere si sa colecteze jucăriile vândute ale Giugiukai (le multumesc din suflet si taticilor care s-au perindat la usa cerând timid un "a vorbit sotia despre un Mickey Mouse" sau care au parcat pe avarii in fata blocului ca sa recupereze micul ponei roz pierdut din trenulet, sunteti minunati!). Oameni care au luat-o pe Giugiuka la babysitting cu copiii lor ca sa putem noi sa impachetam cutii si bagaje. Oameni care au venit sa ne ajute la mutat si care au înfruntat nametii in gara ca sa ne care si trolerele peste sine.

Oameni care ne-au luat in brate, ne-au pupat si nu au plecat de pe peron pana nu s-a miscat trenul, ca sa ne facă printre fulgi de nea cu mana si sa ne "amenințe" cu vizita in Anghia.

Pentru niste dezradacinati ca noi atunci când gasesti atatia OAMENI e ca si cum ai descoperi in tine niste mini "ancore" interioare pe care sa le porti cu tine indiferent de cate ori ai pleca, cum spunea psihologul meu drag.

Asa ca, tot ce îmi doresc de la 2015 este sa mai găsesc Oameni! Sa fie atât de multi încât sa mă reflect in ei ca într-o oglindă. Sa regăsesc in ei si in mine toleranta dorită in 2014.

Va mulțumesc încă o data dragii mei. Va imbratisez cu drag si va doresc un 2015 solidar, fericit, cu oameni "ancora" la tot pasul!

Yours, truly,

M