Inevitabil am auzit/citit despre faptul ca a murit Charlie. Universul sa-i primeasca sufletul tulburat. Presupun ca familia lui indurerata nu ar fi prea fericita ca cineva sa-i onoreze memoria cu o caricatura despuiata a lui post mortem. Dar nici nu s-ar duce cu mitraliera sa omoare familiile teroristilor radicalisti. Aici este de fapt diferenta intre religie si credinta, intre fanatism si umanitate.
Din toate blogarelile recente cu comentarii care mai de care mai halucinante, lumea s-a impartit iar in tabere: cei cu "la liberté d'expression, presa libera, drepturile la exprimare libera, au murit ca niste eroi pentru dreptul libertatii de exprimare" si cei cu "au cautat-o, i-au provocat, nu faci misto de musulmani si religia lor, meritau sa moara pentru asta?".
Ma bag si eu in seama prin a intreba care era de fapt obiectivul (Smart-Nesmart, acum nu mai conteaza) jurnalistilor decedati. Ca daca era pe bune cu a milita in numele libertatii de exprimare, atunci ii rog sa ma ierte, dar libertatea de expresie nu exista. E un mit. O utopie. Un bubble pentru naivi asa ca mine care:
- In 2008 postam pe unicul pe atunci profil de Facebook in U.K., sambata dimineata "I cannot believe that some people at work are control freaks" (nu pot sa cred ce controlatori sunt unii oameni de la munca), stiind in full cunostinta of cauza ca am pe lista
prieteni de la servici (reacu' ei spalati pe creier de dusmani), dar contand pe drepturile omului printre care si libertatea de a zice ce vrea muschiul meu cand vrea my muscle. Wrong. Luni dimineata, Capul Creditelor, o doamna de prin Arabia, m-a chemat in sedinta sa-mi spuna ca sambata la pranz a aflat ce am scris pe profilul meu privat, drept pentru care imi acorda 30 de zile sa-mi gasesc alt job. No, ziceti voi, nu mi-am cautat-o?
[caption id="attachment_973" align="aligncenter" width="286"]
gailforcemarketing.com[/caption]Acela a fost anul in care mi-am creat un profil de Romania si unul de U.K., cu mentiunea ca pe cel de U.K. eram inger si nu postam nimic, doar ca sa nu atrag atentia asupra mea.
- 2. In 2011, proaspata mamica relocata din Londra la Sibiu, am indraznit sa raspund unei intrebari a unei mame de pe un grup tot al faimoasei retele de
antisocializare, legata de un articol in care una de prin U.K. inca isi mai alapta baiatul de 6 ani. Am postat ca raspuns video-ul "Mica Britanie - ep. Tzatzica" si am scris pe grup ceva de genul "ca si actorii britanici din film care se auto ridiculizeaza pentru asta, de ce sa ne oprim la 6 ani, cand putem sa ne alaptam copiii pana in ziua in care se insoara ca sa nu aiba trac?" S-a trezit desigur una care sa ma desfiinteze cu pietre virtuale "sigur esti frustrata ca nu poti alapta sau lesbiana", la care a primit de la spiritul de turma zeci de Like-uri. (am uitat sa va zic ca in zilele noastre maturitatea conflictuala interpersonala se desfasoara via Facebook fie prin Add/Remove/Re-add Friend cum am mai facut si eu recunosc, fie prin Like-uri la comentariile altora sau lipsa de Like-uri la ale tale). No, ziceti voi, take 2, nu mi-am cautat-o din nou cu credulitatea mea in La liberté d'expression?
[caption id="attachment_976" align="aligncenter" width="300"]
mic.com[/caption]- 3. In decembrie 2014, inapoi in Anglia, m-am oferit in sedinta cu parintii de la gradinita fie-mii, de comun acord cu directoarea, sa creez un grup secret doar pentru noi, clientii gradinitei, in care sa adaug ca Event agenda de evenimente (multe!) a gradinitei. Cu directoarea ca Admin. Dupa care sa invit membrii la Event. Ca apoi sa ni se sincronizeze agenda cu telefonul din buzunar si sa stim si noi cand e sedinta cu parintii, seara de strangere de fonduri etc.
[caption id="attachment_977" align="aligncenter" width="300"]
www.telegraph.co.uk[/caption]La cateva ore directoarea mi-a trimis seara tarziu mesaj ca sa nu fac grupul, a doua zi ca sa-l sterg, i-am zis ca nu vreau, nu mai traiesc in dictatura, il pastrez pentru scopul declarat. Dupa care m-a sunat la birou si suierand printre dinti ca una din mamele de pe grup o uraste si e prietena mea pe Feisbuc si ca noi folosim grupul impotriva afacerii ei, cu amenintari m-a facut sa sterg grupul... No, ziceti voi, take 3, nu mi-am cautat-o?
ASTAZI, 09 ianuarie 2015, la nici cateva ore dupa ce s-a uscat sangele pe pana stiloului lui Charlie, aceeasi directoare, telefonic, m-a informat ca o alta mama i-a raportat ca am postat pe PROFILUL MEU PRIVAT ALA DE U.K. un video de la serbarea de Craciun a Giugiukai, l-ati vazut si voi cred pe cel de-al treilea profil al meu (cred, nu le mai fac fata). In acel video neclar si centrat pe fie-mea, cica era un copil care nu are voie sa fie vazut "public" si ca ea directoarea, spera ca daca se uita pe profilul meu nu se vede filmul!
Din 37 de copii pe scena si 100 de oameni in sala (dintre care jumatate filmau copiii de pe scena inclusiv pe fie-mea), ma-sa lu' unu nu s-a gandit ca daca isi lasa copilul pe scena filmat de atatia oameni, sansele sunt ca odrasla-i sa ajunga vedeta on-line pe undeva!
Asa ca, intre 2008 si 2015, spuneti-mi voi unde este libertatea de exprimare. Care este scopul ei? Eu una prefer liniste, decat stres, flagelari, marginalizari si amenintari.
In plus, chiar credem ca un amarat de stilou va opri fanatismul unor radicalisti?
P.S. in paranoia mea mai cred si ca atentatul asta este facatura de instigare la violenta...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu