De ce nu mi-e frica de moarte...

Recent, o mamica de aici din Anglia, pe care am cunoscut-o personal si am corespondat ca sa pastram legatura, a postat pe profilul personal un status: "Astazi, la ora 11, baietelul meu Taylor de 11 luni, a murit linistit in bratele mele la spital. Sunt acasa fara el si doare." O inspiratie de mama! S-a luptat luni de zile cu o boala urata a micutului, desi transplantul de maduva fusese reusit. In ziua inmormantarii micutului, a postat o poza cu sotul si cele doua fetite mai mari, toti imbracati in culori vesele, zambind. Mergeau sa isi ia ramas bun de la fratiorul mai mic al fetelor.

Mi-am adus aminte si de Loredana, mama lui Bibi, o alta femeie-inspiratie! A invatat sanatatea prin prisma bolii micutului ei, iar acum are puterea fenomenala sa vorbeasca despre moartea puiului ei si sa ne invete si pe noi, restul lumii, cum sa traim holistic (as a whole-ca un intreg armonios). I love you, Lore!

Azi de dimineata, o prietena din "copilarie" (studentie) posta pe profil un text dureros de trist, pentru a-si exprima suferinta fata de moartea tragica a unei persoane cunoscute. Si, m-am gandit, ca aceeasi poveste pe care le-am spus-o mamelor de mai sus, sa i-o trimit si ei, poate o ajuta...

1998 toamna. 18 ani. Pe jos de la liceu inspre casa, cu grupul meu de fete. Acelasi drum de 4 ani de zile, fara abatere. De la punctul A la punctul B. Si inapoi. "Haideti sa mergem la magazinul Oltul sa ne uitam de rochii pentru banchet!" s-a auzit propunerea cristalina a uneia dintre fete. Rationalul din mine spunea "mergi acasa, ai de invatat, iti inchide maica-ta usa, lasa-l naiba de banchet, si-asa nu ai bani de rochie." Rebelul din mine spunea "lasa ca ii fac eu fata mamei, poate nici nu a ajuns de la piata si nu observa. Nu stau mult. Recuperez invatatul la noapte. Doar de data asta."

Eram noi 5 la trecerea de pietoni pe partea asta. Si inca un grup pe partea opusa, foarte opusa, era o strada mare, cu 2 sensuri de mers, liceul in vale, strada urca la deal. Si a oprit mai sus de trecere Dacia galbena de Scoala de Soferi "Asii Volanului". Si am pus piciorul sa traversam. Eram in marginea grupului (ca de obicei). Cu coada ochiului stang am vazut ca vine inspre mine o pata galbena mare de culoare, cu viteza. Am zambit: "instructorul asta isi bate joc de noi, ne-a vazut grup de fete si vrea sa puna frana langa piciorul nostru."

Sus pe capota. Zbang! cu capul de parbriz. Tipete. Scrasnet de metal pe metal. Rostogolit inapoi pe capota. Prelins sub rotile din fata si atat. O greutate mare pe piept.

"Scoateti-ma de aici!" tipa doar Rationalul din mine. Aer sa vorbesc singura nu mai era. Si nu mai era aer. Si degeaba incercam sa respir ca nu.mai.era.aer. Si vocile au inceput sa se disipeze. Se indepartau. Nu ma durea nimic. Am inchis ochii. Imi era somn. Si atunci au inceput sa ma doara pleoapele. De la Lumina. Pluteam in pozitie culcat, printr-un tunel ca cel de la RMN spre Lumina. Nici ca lumina soarelui. Nici ca primele raze ale diminetii insorite atunci cand tragi perdelele si te dor ochii. Ci ca cea mai puternica nepamanteana lumina aurie care ma invaluia pe mine! Ma chema la ea. Era pentru mine. Si era Liniste. Si zambeam. Eram in sfarsit fericita. Asteptasem clipa asta: "Da, da, am visat eu recent ca am aripi de inger si zbor paralel cu un zid mare, gri, iar fix la final, sus de tot, m-am lovit si m-am prabusit ca un bolovan in rostogolul esuat. Hmm, dar trebuie sa fi fost un vis din cauza tigancii care mi-a citit in palma "domnita mea, nacaz mare vine peste matale si picioarele tale in curand". Hey, stai, unde te duci, inapoi!" Ma tragea o forta inapoi. Si am luat in sfarsit o gura mare de aer. Ca cea pe care o iei dupa ce ai stat prea mult sub apa.

Si inima imi batea tare. Si capul durea ingrozitor. "Haideti, bai! La 3! 1,2,3 si!" Aaa, ce bine era fara greutatea aia pe piept, phew, in sfarsit! M-a tarat de sub masina un politist: "La o parte, lasati-o sa respire! Nu are aer! Faceti loc!" Si unul de maini si altul de picioare, m-au pus intr-o alta Dacie sa ma duca sus in deal la spital. "Shit, ce-o sa zica mama!" am gandit uitandu-ma ca imi pierdusem o gheata din piele din piciorul stang. "Sper sa gaseasca gheata aia, costa bani si altele nu am." Si iar am adormit. Ce somn imi era...

Pe masa la Urgente: miros de clor, spirt, boala, vaicareli de la o batrana din apropiere, clinchet de ace, seringi, bisturiu, asistente si medici mascati. Ma tineau strans. Sa ma imobilizeze. Eu vroiam sa ma ridic: "vreau inapoi la Luminaaaa!! lasati-ma!" tipa ...(I)rationalul (?) din mine, dar gura scotea "Nu ma lasati sa mor! Nu ma lasati sa mor!" Si iar somn.

Pe patul de spital. Intr-un colt de salon mare, langa geam. Era liniste si soarele imi incalzea pleoapele incat vedeam lumina rosie acum. Niste femeie susoteau: "saraca de ea, i-a lovit din plin pe toti, dar doar pe ea a prins-o sub roti."

Mama plangea in hohote langa pat. Avusesem dreptate, nici macar nu era acasa, cumpara cartofi la piata: "De cate ori ti-am spus sa nu traversezi strada ca e periculos si te calca masina..." Avusese si ea dreptate. Dupa ani de zile de "ai grija ca..." s-a intamplat. Era oare usurata ca a avut dreptate? Am uitat sa o intreb.

A venit apoi si tata. "Shit, chiar ii pasa de mine! Aveam nevoie de un accident ca sa vina sa ma vada." Si a plans pe patul meu. Si m-am uitat perplex la el.

A venit apoi si instructorul de la scoala de soferi cu elevul cu pricina. Elevul, un domn mai pe la 30 de ani as fi zis atunci, era cu capul in jos, nu se putea uita la mine. Instructorul, cu voce de milog: "Stiti, s-a rupt furtunul de la frana, eram in panta, nu am avut cum sa oprim masina. Am vrut sa va intreb, aveti ceva pretentii financiare?" What? "Asta glumeste" ziceam in gand, dar aveam un zambet tamp pe fata. Ce Lumina minunata vazusem eu. "Domnule, va rog sa ii cumparati macar hainele distruse in accident, palton, blugi (gasisera gheata pierduta!), in rest, multumim lui Dumnezeu ca e vie, nu vrem nimic!"

"Ba da!" Am zis eu. "Vreau sa fac scoala de soferi. Cu masina aia galbena. Gratis." Instructorul: "Da, domnisoara, sigur ca da, dar macar benzina sa o platiti." M-am uitat la tata. "Da, da, platim benzina." Cata fericire in jurul meu: mama si tata la capul patului meu in sfarsit impreuna. Elevul fericit ca nu m-a omorat. Instructorul in extaz ca nu ii dam firma in judecata. Cine mai lipsea din piesa asta grotesca de teatru? "Unde esti, Lumina mea? Ia-ma te rog inapoi" gandeam.

A, da, politistul: "Bun, vad ca ati ajuns la o intelegere, sa facem un proces verbal pe care sa-l semnati." Am ridicat mana dreapta sa semnez si am inceput sa ma uit la ea. Julita cap coada, fara piele. Apoi la degete. Apoi la cealalta mana. Nu ma miscasem pana atunci deloc. De frica sa nu fiu paralizata sau sa-mi fi pierdut ceva. Si, Doamne ce dureau coatele! Imi venea sa vomit de durere. Si unul cate unul degetele de la picioare. Si am indoit un genunchi, apoi celalalt. Si, Doamne, ce ma durea nada fundului! In oglinda am vazut o barba vanata si umflata cat jumatate din fata. Am inceput sa rad: "Sa nu va mai aud niciodata ca ziceti ma doare in cot sau ma doare in fund ca va strang de gat! Habar nu aveti ce e aia!"

Si radeam toti. Si au plecat pe rand, unul cate unul. A ramas la urma politistul, cu un ziar (parca Gazeta Oltului sa fi fost) in mana. Mi l-a dat, eram pe prima pagina. Imi gresisera si numele: "SIMONA T." in loc de MONA. "Stiti, ati fost foarte norocoasa. Ghiozdanul ala cu multe carti pe care il tineati in spate, v-a salvat viata. S-a oprit roata din dreapta fata direct pe el, altfel va calca gatul. Parul asta insa tot vi l-a prins (si mi-a scos o gramada mare de par cu sange intr-o punga!), imi pare rau. Si inca ceva, e un miracol ca nu ati paralizat, nu aveti absolut nimic la picioare. V-a trecut masina peste picioare. Si nici o fractura pe piept. O tona are o Dacia (spunea cu satisfactie acest detaliu tehnic)! Si noroc ca..."

Si in timp ce turuia inainte cu noroc si miracol, mi-am intors capul spre lumina calda dinspre geam si am observat pe pervaz un aparat radio. O voce senina de barbat spunea: "Buna dimineata, Slatina! Este ora 10:00. O dimineata insorita. Stirile zilei: un grup de liceeni a fost lovit in plin pe trecerea de pietoni de pe strada Nicolae Balcescu. Victima, SIMONA T., a supravietuit si este in afara fiecarui pericol. Urmeaza acum melodia ..." si a inceput un cantec dragut, in engleza.

Si abia atunci, in acel moment, am inceput sa plang. In hohote. Si ma durea tot corpul in spasmele de plans. Si urlam de plans. Si nu pentru ca ma lovea in sfarsit realizarea gravitatii a ceea ce se intamplase, ci pentru ca era muzica vesela la radio. Pentru ca toata stirea nu a durat nici 10 secunde. Dupa care programul a continuat mai departe. Lumea a mers mai departe. Viata a mers mai departe... Viata mergea inainte, cu muzica si raze calde de soare, iar Dumnezeu ma trimisese inapoi.

Nici astazi nu stiu care este planul Lui maret pentru mine de m-a trimis atunci inapoi. Si am trait de atunci intr-o vesnica cursa cu mine, cu timpul, incat "carpe diem" s-a transformat in viata mea intr-o lipsa crancena de rabdare: ACUM ori niciodata! ca nu se stie... Si nu pentru ca imi este frica de moarte (Doamne, abia astept ziua in care o sa ma intorc inapoi la Lumina si Linistea Divina!), ci pentru ca imi este frica sa nu ratez ceva din VIATA: verific zilnic cu fetita mea "Ti-am spus azi ca te iubesc?" ca sa nu uit ce este de fapt important. Ce avem ACUM si AICI, ce iubim, ce ne face fericiti si impacati si linistiti este important.

Asa ca, mantra noastra de dimineata, in fiecare zi, este un cantec legat de Lumina, pe care asa stalcit cum poate, il canta si Minunea mea impreuna cu mine si cu ta-su:

"Buna dimineata, Soaale,

Bine ai venit!

Sa incalzesti lumea,

Sa fim feliciti!

Tadadadadam!"

Carte porno pentru mame - 50 Shades Of Grey

*later edit dicslaimer: limbajul folosit in recenzia cartii de mai jos este o replica directa la textul cu care ne delecteaza autoarea britanica: atata timp cat fosta directoare TV BBC pune laolalta "sfant" si "futai" (holy fuck) sau "sfant" si "cacat" (holy shit) si ne prezinta scene in care masculul ii scoate femelei un tampon folosit din vagin ca sa poata ...face dragoste romantic pe "stop", cu siguranta critica va fi in egala masura. 

In 2013, in delegatie la munci in Londra, seful meu (50 ani) ne spunea la servici ca nevasta-sa (tot vreo 50 de ani, mama de 3 baieti) nu mai dormea de cateva nopti, citea o carte pe care nu o mai lasa din mana. O carte "porno" o descria el, iar mistourile pe care le-am facut noi toti in echipa de la "you lucky bastard" si pana la "arata-ne si noua catusele" sau "de-aia ti-ai luat azi cravata gri?" au scos lacrimi de ras din ochii nostri de obicei tristi, de finantisti ochelaristi.

Logic ca m-a facut curioasa pe atunci cartea, dar nu am vrut o clipa sa o citesc in limba romana (for fuck's sake, ce era gresit in a o traduce "50 de nuante de Gri" vs umbre intunecate, 50 de vicii si mai stiu eu ce rahat), trebuia sa o citesc in engleza, sa nu pierd nimic din context. Si abia acum, in 2014 toamna, reintoarsa in U.K. am reusit sa o comand de pe Amazon in toate cele-i 3 volume gri. Si, facand naveta cu trenul la servici mai bine de vreo 2 ore pe zi, plus intarziata 3 ore in tren la o flegma de inundatie, am terminat trilogia intr-o saptamana. Shocking, I know, am citit in sfarsit si altceva decat "Mama si copilul", "Ingrijirea sugarului si a copilului", "Parents' Toolshop", Retete sarmale, Parenting si Montessori education...

Aici e denumita "mummy porn" (pornografie pentru mame, scrisa de o mama). Eu o denumesc pur si simplu "brainless" book (care nu solicita creierul, lectura usoara). Cred ca un sfert din trilogie contine un schimb de e-mail-uri desucheate intre Ana Steele si Christian Grey, aranjate in pagina la modul un e-mail=o pagina.

Restul cartii este despre futai. Si normal ca trece timpul repede citind despre cum un expert BDSM de 27 de ani ( "termen folosit în literatura de specialitate care se referă la grupa de practici erotice, denumite și sadomasochism. BDSM este prescurtarea denumirii din limba engleză „Bondage & Discipline, Dominance & Submission, Sadism & Masochism”, care cuprinde practicile erotice sadice de dominanță și subordonare, corelate cu extazie la durere, încătușare, lovire, etc" cf Wikipedia) o dezvirgineaza pe o absolventa Litere de 21 de ani (de, de citeam eu manualul asta de cum sa pui mana pe unu' cu elicopter cand am absolvit Litere in 2002..."ajungeai sa ti-o tragi cu ala din Poiana Sibiului care are elicopter" ar raspunde ardeleanul de barbatu-meo), dupa care i-o trage in draci ba legata cu catuse, sfoara, cravata, ba la ochi, ba cu casti si muzica ecleziastica in urechi, ba pe masa de biliard, in masina (boring), in avionul personal, pe yacht.

Pana se enerveaza asta cand o bate ala cu cureaua pe spate, il paraseste (vreo 5 zile - toata trilogia descrie doar vreo 2 luni de actiune) si asta face ce face si o aduce inapoi in bratele-i tulburate de o copilarie de mare cacat.

Interesant cat research (cercetator britanic?) a pus scriitoarea in cartea asta, nu pentru ca a descris butt-plug-ul ( cumparati dop anal de pe okazii.ro, returnabil in 7 zile!)sau bilutele de bagat in vagin si mers cu ele nonsalant la o serata caritabila (o scuza buna sa mi le cumpar de Craciun si nu sa le agat in pom, ar fi ca intaresc musculatura vaginala, deci poate s-ar termina o data cu incontinenta urinara de dupa nasterea de acum 3 ani!!!,

ci pentru cat de bine a descris paragraful cu detalii tehnice ale elicopterului lui Grey! Sau ale paraglider-ului in care a dus-o pe Ana sa ii faca asa o surpriza intr-o dimineata...

Recunosc ca m-am si plictisit cu spume pe alocuri, te cam saturi de atata sex mai ales cand nu participi tu, iar aia nu face nici macar o data cistita, futu-i! Dar, ca sa justifice trilogia, autoarea mai baga si niste episoade de detectiv acolo, o rapire, niste pericol, pistoale si urmariri cu masini bengoase (ca sa nu zic pizdoase, mai iesim din registrul porno).

Personajele sunt relativ OK, pe Christian l-as mangaia si eu pe cap cu toate cele 50 de nuante ale lui de fucked-up cum isi zice singur, la ce copilarie a avut saracu'. Dar Ana (vorbea invidia din mine auzind-o pe mama cu al ei "toate curvele au noroc" in spate), e total puerila. Vrea sa scoata asta (Erika something a.k.a EL James o cheama pe scriitoarea britanica) din ea o ratusca cea urata devenita lebada peste noapte, dar e pur si simplu enervanta: prima ei intalnire cu domnul se lasa cu un impiedicat si latit pe jos la el in birou, prea fortata intrarea!

Si ca sa ma enervez si mai tare, actorul ales pentru filmul la care ma va duce Mukallul de Valentine's Day in 2015 este un prostalau si jumatate, un fotomodel. Mai mult imi place de actrita decat de el, i-am vazut intr-un interviu si ea se abtinea sa nu dea din casa cand zicea ca nu se inteleg pe platoul de filmare.

Oricum, spoiler alert ce sunt eu stricatorul de suspans, m-am bucurat ca a avut cartea un final cheesy (dulce de gretos de tot) si s-au maritat astia doi, mai ales ca ramasese si gravida asta dupa 2 luni (uitase sa-si faca injectia contraceptiva de atata futai).

In concluzie, trebuia citita, am citit-o (eu si alti - as paria pe alte- 40 de milioane de citito..are fanteziste), iar pentru ca inca o data nu o mai citesc, o pun la bataie la concurs, o puteti castiga comentand sub acest articol pe pagina mea de Facebook (aici), pana in 31 octombrie 2014, iar numele castigator va fi ales prin random.org. Trilogia engleza v-o trimit fie prin posta din U.K., daca nu puteti astepta pana ajung de Craciun in tara.

Like & Share, nu uitati!

Despre Kalus Johannus...

Sau Klaus Johannis? Nu stiu cum sa-i scriu numele, ca doar nu-i roman. Dar vrea sa conduca Romania. Dar m-ai intrebat, Nellie, draga, ce parere am despre Monsieur (scuze, Herr) ca mama ta ar vrea sa voteze cu el sa devina presedintele Romaniei. La fel vroia si taximetristul ce ma ducea de la Gara de Nord Bucuresti la destinatie acum vreo 6 saptamani: "sa vina, doamna, nemtii la putere, o gura de aer proaspat, poate asta nu fura." Poate nu, poate da. Poate o face cu stil, poate ba.

No, pai sa-ti zic ce parere am eu despre el, fara sa ma intereseze politica sau sa fiu vreun expert in asta, pur experienta personala si atat:

• In 2011, proaspat mamica, proaspat reaterizata in Sibiu (dar nu pe aeroportul Sibiu ca se scufundase capatul pistei in terenul surpat dupa nu stiu cate milioane de euro investitii in el, tine minte treaba asta), oripilata de cum i s-a smuls unei prietene copilul din brate la Spitalul de Pediatrie pe motiv ca nu sunt locuri de internare si pentru "apartinator", din solidaritate, frustrare si dorinta de a schimba ceva, am creat petitia on-line "Lasati mamele sa se interneze in spital alaturi de copiii lor!"  pe care cred ca ai semnat-o si tu pe atunci. Tu si inca 1.600 de persoane, dupa promovare pe Cartea Fetzei. Herr Kalus a iesit la rampa la TV si cu prunele-i in gura specifice unui vocabular limitat,  a avut tupeul sa declare pentru mii de mame furibunde de frustrare "nu vad nici o problema, 1,600 de semnaturi la 9,000 internari pe an nu e un numar prea mare." (si acum ma mai zgarii pe ochi!) Atunci am aflat ca domnul nu are copii, deci nu avea cum sa inteleaga suferinta unui parinte cand ii era rapit efectiv copilul!;

 

[caption id="attachment_882" align="alignleft" width="225"] Ce zambet sarmant...Sursa foto: Google[/caption]

• Cand directorul firmei ce a organizat pentru Spitalul de Pediatrie Sibiu campania "Copiii nostri sunt viitorul nostru!" cauta audienta la Herr 'Rimaru (Primaru'), vezi sa nu il vada la fata (mai des l-am vazut eu trecand pe langa el cu caruciorul fie-mii prin Piata Mare, cand iesea de la Forumul German), o scoate Herr la inaintare pe nu stiu ce duduie cu acelasi text in gura, d-l Primar nu este disponibil acum.;

 

• Cand Consiliul Local a aprobat sa contribuie cu niste sume mari de bani pentru ca Spitalul de Pediatrie sa poata accesa fonduri europene si sa construiasca o "aripa" noua la spital, stiti pe cine am vazut in echipa de constructii? Trecand asa cu masina pe langa ei. Angajatii lui Ilie Gradinar! Who the fuck is Ilie Gradinar o sa ma intrebi, poate Bucurestiul nu a auzit de el. Are si o strada denumita dupa numele lui in Cisnadie unde are casa, cum nu stii? Pai, Ilie "Gicacalorie", bugetarul milionar in euro, e omul care a falimentat Energie Termica S.A. cand o conducea, dupa care a vandut centrale termice in tot Sibiul (om de afaceri cu fler - aflase el pe ramura politica ca va veni "Legea Centralelor Termice" si i s-a spus ce sa faca). Tot el a falimentat si Ocna S.A., baza de tratament in care investise iar cu carul sa o renoveze, dar nu si sa o promoveze. Si ce legatura are asta cu Herr Kalus? Pai ARE! Ca "neamtul" asta cinstit, il lasa pe asta sa falimenteze tot ce misca dupa ce baga niste tunuri de bani in renovari, constructii, prin firme capusa. Pentru ca in ENCLAVA asta din Sibiu, banii multi se impart intre cateva hiene si un CAL (Kalus) sta si se uita si ranjeste cu dintii-i de cal si-l doare in der Bananan!;

 

[caption id="attachment_884" align="aligncenter" width="300"] sursa foto: mediasinfo.ro[/caption]

• Da' ma', da' a adus investitorii straini si a creat locuri de munca! Corect. A adus fabrici de sclavi romani la banda de neamt sau francez, care impletesc lanturi si cauciuce pe 800lei/luna (8,000,000 lei vechi, poate mama ta e ca soacra-mea si nu intelege leul greu decat mai greu). In Sibiu daca nu esti programator (sau nevasta de programator ca sa-ti permiti sa impletesti cauciuc la banda pe 800lei/luna) sa castigi intre 1.000 si 2.000EUR/luna, nu ai ce sa cauti la Mall-ul de pe tarla, ca nu-ti permiti intrarea. In Sibiu, daca nu vorbesti germana, profesional nu existi. Asa ca da, Herr K.J. a creat mana de lucru ieftina pentru elita lui care normal ca ii sustine spatele politic, se cam termina de supt in enclava, iese Die Karakatiz si in afara;

 

[caption id="attachment_886" align="aligncenter" width="300"] sursa: google images[/caption]

• Revenind la aeroport, doar de cateva saptamani (coincidenta electorala? sa aiba taximetristul ce spune "a adus Wizz-Air-ul la Sibiu"?) s-au reintrodus zborurile Wizz-Air cu o destinatie alta decat Germania. Ca da, aeroportul era asa o zona de "cursa" pentru navetistii germani care mai vin sa motiveze financiar mana de lucru ieftina si sa le...mai taie din buget;

[caption id="attachment_894" align="aligncenter" width="300"] "Saşii sibieni, pe o mână cu germanii la fraudarea banilor publici" http://sibiu.justitiarul.ro/aeroportul-international-sibiu-o-afacere-de-familie-mafiota-presedintele-consiliului-judetean-bottesch-martin-urmarit-penal/[/caption]

• Revenind cu picioarele pe pamant, cand treceam pe High Street Nicolae Balcescu cu acelasi carucior prin 2012, chiar la intrarea in Piata Mare, pe dreapta, deasupra unui magazin cu ieftineli, cadeau bucati de tencuiala de sub acoperisul unei case vechi. De atunci, regula de baza de transport pietonal a fost "circulati pe mijloc, nu pe sub stresini ca muriti". Da, chiar s-a murit din bucati de pietre cazute in cap de om plimbaret in Centrul Istoric!;

 

• Piata Mare? Este o piata. Mare. Si plina de cacat de caine. Si de cacat de porumbei. Si cu pietre cubice jegoase. Si doar cu 10 banci. Si nici un copac. Si cu o fantana atza in mijloc, in jurul careia ne adunam cu totii disperati de lipsa de optiune, cu copiii, in vara, si ne uitam la ea, in gol, plictisiti, ca niste nebuni de la spital. (Ca nu avem toti bani de proptit suncile la o limonada sau la o pizza la terasele din Piata Mare sau Piata Mica. Asa ca impartim un covrig de la Simpa cu copilul si porumbelul). Mai scoate Herr Kalus niste concerte pe acolo sa ne ia ochii si sa ne distraga atentia de la cum intra 'mnealui la servici pe sustache sa mai aranjeze niste fonduri. Ce, nu stiati, ca intra cu masina direct prin Piata Mare ca sa nu ramana blocat in traficul pe care l-a nenorocit?;

 

[caption id="attachment_892" align="aligncenter" width="480"] sursa: blog wanderfly[/caption]

• Oras turistic, mai. 4 stele Michelin! For fuck sake (Fur Den Fucks Sake, ma scuzati), incetati cu tampeniile! Piata Mare? Cititi mai sus. Gara din Sibiu? Dezastru. Ultimii turisti straini pe care i-am vazut acolo cand stateam la coada sa iau bilete, stateau pe jos ca nu aveau unde, in cerc cu bagajele in mijloc, sa le pazeasca de tigani si betivi. Cei doi bucuresteni cu care am vorbit pe tren, dupa cateva zile petrecute in Sibiu, au fost draguti si s-au referit doar la mijloacele de transport in comun: "nu prea erau autobuze din zona noastra catre Centru, informatii greu de gasit, abia am ajuns in Paltinis." Io nu stiu ce ati cautat si ce oti fi gasit, dar stiu sigur ca nu va mai intoarceti. Nici nu ati mai gasi Centrul data viitoare, ca o impanzit Herr orasul cu sensuri unice si giratorii, de sta acum ardeleanul blocat in trafic ca la Bucuresti, iar taximetristul e in prag de faliment ca "nu mai ia nimeni, doamna, taxiul, ca acum costa dublu sa ajungi de la A la B ca ocolim tot orasul pe sensuri unice";

 

• Capitala Culturala Europeana! Da, ma', in 914 toamna, hai sa ne revenim. Da, actorii sunt faini, piese de teatru la fel, mai e si cate o muzicuta la Filarmonica de Stat, pentru urechi elective, cica au bagat acum si 3D la unicul cinematograf din Sibiu, mai e si Teatrul Gong pentru copii, or mai dansat si aia inutil samba pe Centru in vara si i-au urmat turme de oameni sa le faca poze cu "Ai-phone-ul deci ai bani de paine". Deci cu aspectul cultural sa zicem ca mai misca enclava ceva; 

 

• No, (nu) in ultimul rand, eu sunt paranoia si de cand am avut accidentul ala de masina am tot felul de visuri (aia cu "vise, taica, vise" o pastram pentru aspiratii, nu pentru somn). Si in paranoia mea asa o visez cateodata pe Angela Merkel cu mustata ca Hitler. Si visez cum vrea ea ca Germania sa controleze lumea prin "dezbina si cucereste", ca nu mai e la moda genocidul. Si cum, strategic, isi sustine cate un om politic cheie pe unde poate, ca apoi ala sa dezbine si sa cucereasca teritorii/regiuni (Transilvania?) in numele Germaniei (ca deja austriecii ne taie padurile si italienii si francezii ne cumpara hectare de pamant agricol). Si poate Herr Kalus este doar un pion (sau un cal?) in jocul Reginei (desi un cal e mai inofensiv decat hiena de Ponta). Pe mine nu ma afecteaza, ca am pasaport de Sibiu, m-am maritat strategic cu un ardelean. Asa ca, om trai si om vedea...

[caption id="attachment_897" align="aligncenter" width="300"] Sursa foto: google images, fara mustata desigur[/caption]

No, in concluzie am o parere foarte buna. Mai speri tu ca oricine ar veni la putere are vreo sansa sa faca din Romania o tara decenta? Daca incepe onest, ori il corup francmasonii  (aia pe care ii visez eu in transa de paranoia ca urmeaza sa opreasca iar fabrica de printat banii de hartie din S.U.A. ca sa mai moara iar multi de foame), ori il "omoara". Si nici rusii nu ne mai ajuta sa iesim in strasa si sa ne mai regizeze o revolutie ca la '89, ca nu mai au de ce, presedintii nostri nu mai sunt de mult incomozi.

Deci, om trai si om vedea...

La femme la 35 de ani

Dupa ce anul trecut la 34 de ani ma lamentam tot pe aici ce neimpresionant era sa implinesti 34, anul asta, la 35 e wow, sunt din revelatie in revelatie! Dupa ce la 34 cantam ca pe mantra "tanar vreau mereu sa fiu/sa traiesc asa cum stiu...", anul asta mi-as dori asa:

• sa se recoloreze natural firele de par alb din perciunii mei, pe care tot incerc sa ii extermin de ani buni de zile, fara succes;


• sa dispara in puii mei fiecare fir de par neinvitat de pe fata, inclusiv barba si mustati ca deja am cate o penseta pentru fiecare categorie in parte!;


• sa imi dispara prin magie gusa de sub barba ca deja imi completeaza neflatator (is this even a word?) fata-mi rotofee;


• sa mi se suga burtile. Si suncile de pe coapse. Si de pe brate. Singure. Cu apa si aer. Fara liposuctie, ca nu dau banii pe asta;


• sa mi se ridice la loc tzatzele-mi cum au fost inainte sa nasc acum 3 ani (ca de nu ajung ca in bancul cu Bula "Buni, buni, ma lasi sa sar un pic elasticul cu tzatzele tale? Da, da' sa nu iesi cu ele din curte.");

Radem, glumim, dar m-ati coplesit cu urarile, va multumesc frumos! Suntem departe asa ca va scriu ca sa va spun cum sunt. Acum 6 saptamani, dupa o biopsie la Bucuresti, plangeam pe tren inapoi la Sibiu cu lacrimi de crocodil ba ca sigur rezultatul o sa fie rau, rau de tot, ba ca ramane copilul fara mama si cine mi-l creste mie in stilul meu, cu conferintele mele de parenting, ba ca nu am calatorit destul si am trait prea mult facand ce au vrut altii si ca sa ii multumesc pe altii si cu mine ce s-a ales, ba ca sigur, orice ar fi la diagnostic am o sansa sa supravietuiesc ca ma duc eu la Dr Doru Laza la clinica si ma vindec, ba ca unde ma vor ingropa astia ai mei, la Slatina sau la Sibiu si peste care oase, ba ca ce cruce vesela o sa am eu la Sibiu pe care sa scrie mukallita.ro, from Prazilia, mama Giugiukai (neah, prea multa vorbarie) etc.

Rezultatul biopsiei a fost "doar" psoriazis. Anul asta, pana recent, mi l-am petrecut scarpinandu-mi coatele in dusmanie pana la sange. Si ceafa la fel. De alte zone nu mai mentionez acum aici. Asa ca, daca m-ati intalnit de multe ori cu V-ul incruntat in frunte, a fost si pentru ca vroiam cu disperare sa ma scarpin ca ursul de scoarta copacului!

Am plecat in Anghia fara sa stiu rezultatul. La 7 zile dupa relocare nu ma mai manca oricum nimic si am aflat ca era "doar" psoriazis, o boala a pielii de care nu scapi, dar pe care o poti tine sub control.

Citind de-ale lui Jacques Salome (am terminat cartea, merita citita si de 2 ori, v-am scris despre ea aici ) am facut legatura cu faptul ca mama mea se scarpina in coate la fel candva prin copilaria mea. Vorbind cu psihologul meu Oana despre asta, am fost de acord cu exprimarea psihosomatica a multor frustrari (le stiti, v-am povestit, gradinite private de cacat, prietenii de care am avut nevoie si nu au fost acolo, gradul de inapoiere, intarziere  ("retardare"?) sau stagnare sau si mai rau involutie si regres la care se afla multe in Romania, de la sistemul de justitie, protectie sociala, curatenie, pana la educatie etc.

Am ajuns aici si s-au oprit fratilor, mancarimile, la o saptamana dupa. Stati linistiti ca nu am gasit pisici cu covrigi in coada, numai vinerea trecuta am stat 3 fucking ore in tren sa ajung din Londra inapoi acasa, pentru ca fusese un mare flooding (indundatie) pe linii (adica o baltoaca cam de marimea unei flegme). Si de 20 gbp biletul dus-intors la abonament (sau 49gbp dus intors doar pentru o zi) am mai stat si pe jos ca nu mai erau locuri. DAR, am stat pe jos cu 2 britanici mai in varstulica asa un pic si am discutat in 3 ore de la politica, regine, regi, printese, si prim ministri, pana la NHS (National Health System) si Immigration, desigur (au crezut ca am un French accent ha ha, ooh la la.) Si oamenii au fost resemnati si am ras despre sistemul de transport din UK (cred ca s-a auzit si un "it's a fucking joke!" vorbind despre asta). Si am ras si despre cum ziceau ei ca e posibil ca genetic, in urma zilelor istorice in care nu aveau apa potabila de baut si au fost nevoiti sa indure berea), sa fie mai rezistenti la alcool. Ideea e ca am ras. Uitasem cum e sa te simti bine.

Pentru ca da, ma simt bine. Fericita? Nu. Implinita? Aproape da. Multumita? Absolut. Am grija sa multumesc in fiecare zi pentru tot ce am. Le iau in ordine, cu fie-mea, ca sa inteleaga cat de binecuvantata e: "multumim ca suntem sanatosi, impreuna, ca avem servici, ca primim bani pentru servici, ca avem acoperis deasupra capului si nu ne ploua in cap, ca avem mancare sa punem pe masa si apa sa bem, ca avem prieteni si gradinita Gigiukai e foarte buna." Nu stiu cum la fie-mea toate astea se traduc in "Multumim pentu ca avem bani.", cred ca a facut ea legatura directa.

Any words of wisdom (sfaturi intelepte?) la 35 de ani? Da, invatati mereu ceva nou, sa va tineti creierul ocupat, e cel mai bun sport al mintii! Dupa ce am terminat cu germana si italiana, ma mananca undeva (shit, I shouldn't say this) sa ma apuc de spaniola. Desi mai am si alte planuri de investitie educationala. Pentru ca da, daca am un job acum e pentru ca am tot invatat si adaugat la pachetul existent. Urmatorul subiect pe lista este Fizica. Pentru ca mi-a lancezit creierul in acest aspect si am inceput sa redescopar legile fizicii pe saraca fie-mea plonjata pe burta pe trotuar la o frana brusca cu caruciorul in care nu i-am legat centurile....

Intre timp, Giugiuka ramane centrul universului meu, lumea mea. O iubesc si ma minunez de ea in fiecare zi, mai ales ca ne trezim impreuna zilnic si ii vad ochisorii somnorosi, parul ciufulit, zambeste, pune manutele pe fruntea mea si ma intreaba: "sa ti fac un masaz, mami?"

p.s. ca de obicei, album foto pe pagina Fcbk Mukallita (click aici) si pe profil public Mukallita Giugiuka's Mum.)

Jurnalul micutului imigrant roman... in Uca

"Acum plecam, mami, cu 'vionu'?" ma intreba Giugiuka acum 2 duminici, dimineata devreme. O pregatisem de foooooarte mult timp ca pecam in "Anghia": ba cu vesnicul teatru cu papusile de prin casa, in care toate avioanele mele cumparate de pe fiecare zbor deveneau, pe rand, avionul in care se urcau Bambi, Bocanila, Tedi si Testoasa, in care Kitty cu costum de stewardesa ne repeta instructiunile de zbor, ba cu desenele din calendarul de perete, cel cu zilele impartite in patrate, in care am desenat un tren ca sa stim ca "mai dormim mami de 7 ori" pana plecam cu trenul, apoi un avion "mai dormim mami de 2 ori pana plecam cu 'vionu'".

[caption id="attachment_833" align="alignleft" width="225"] Valiza Trunki, prieten de nadejde si cu trenul si prin aeroporturi[/caption]

[caption id="attachment_834" align="alignleft" width="225"] 6 ore a rezistat eroic Giugiuka cu trenul de la Sibiu la Bucuresti de unde am plecat cu avionul.[/caption]

Evident ca Mukallita, verificand mereu in spate daca mai are copilul calare pe valiza Trunki ( in premiera ) in aeroport Otopeni, s-a dus cu pasapoartele la check-in WizzAir (din obsinuita) si i-au spus oamenii ca "vedeti ca zburati cu Ryanair"..., ca a frecat prazul prin Duty Free sa cumpere ciocolatzi pentru colegii de la birou din Londra (ca barba-su a uitat sa bage un Carrefour de Eugenia si Rom in masina la plecare), ca si-a uitat bagajul de mana la poarta Ryanair si au venit aia dupa ea sa i-l aduca etc..

Cat despre decolare? Copilul meu radea, desi eu spuneam "Tatal Nostru" in gand, deci toate orele de pregatire pre-flight au meritat efortul!

Cat despre partea cu tara noua, limba noua, prieteni noi, i-am explicat mai pe intelesul ei la "de ce pecam?" ca o facem ca sa scapam de experientele de cacat pe care le-a si am avut in Sibiu, si ca vom merge la o gadinita mai fumoasa in Anghia, cu jucalii mai intelesant. Evident ca prima reactie pe care a avut-o la destinatie, in casa inchiriata in Colchester, Essex, a fost "cat stam mami la 'cotel (hotel) si cand megem 'a noi acasa?"

Insa, dupa ce i-am cumparat bicicleta, (prima am returnat-o la Argos cu o roata stramba dupa montare si tot returul a durat sub 5 minute!) mini "tampulina" in gadina si am fost cu ea la locul de joaca din parc, nu a mai intrebat nici macar o singura data de Sibiu. Va va spune acum ca cel mai mult din Anghia ii pace casa in care stam si catelul Chester al directoarei de la gadinita cea noua.

[caption id="attachment_838" align="alignleft" width="225"] La "noi" in gadina, cu tufe de zmeura.[/caption]

[caption id="attachment_839" align="alignleft" width="300"] Prima data cu bicicleta a fost un succes, DAR dupa prima cazatura, 3 zile mai tarziu, a abandonat ideea.[/caption]

[caption id="attachment_840" align="alignleft" width="300"] Loc de joaca cu mult nisip in Castle Park, Colchester[/caption]

Desigur, dorm cu ea in camera ei in fiecare noapte, ca si la Sibiu, dealtfel, sa ma simta langa ea. Ta-su sforaie singurel in dormitorul de alaturi. Gateste in continuare ciolbitza pentru Giugiuka, pestisiuc la cuptol, catite cu miele dimineata, desi a reusit cu succes sa o introduca si puiului marinat portughez, cartofilor prajiti cu ketchup de la Nando's, iar acum nu mai scapa de gura ei!

"Te log flumos sa te linistesti" ii spune lui tati (pe care il cheama Tati daca o intrebi cum il cheama), cand se enerveaza si se mai ciondaneste cu mami (da, e iar o schimbare majora si pentru el, ca pentru mami care traieste din valiza de la 19 ani nu se mai pune problema).

Si isi alege de pe rafturile magazinelor, tot ce tine de creatie, mai ales de pictat. A pictat Mukallita la casuta pentru pasarele, la foi cu pensule sau la foi cu degetele si s-a jucat cu plastilina ce n-a vazut neam de neamul ei la Praziland. Cu stresul de rigoare, sa nu patam peretii, sa nu zgariem masa proprietarei, sa nu draci laci, imi e si mila de ea uneori cu atatea "sa fii atenta sa nu patezi", dupa ce la noi in Vasile Aaron communist residence a pictat si peretii!

No, si pentru ca tot veni vorba de gradinite, ei bine am retras-o de la cea la care o inscrisesem din Romania (bine ca nu am apucat sa transfer si banii ca ramaneam fara ei, aici ori dai un trimestru preaviz ori platesti chiar daca iti retragi copilul). Da, stiu, veti sari in schema iar cu "e clar, e ceva in neregula cu tine, ai pretentii mai mari, la ce naiba te-ai mai dus pana acolo?". Iar eu va voi invita sa mirositi niste mucegai de undeva ca sa va dati seama de ce am retras-o dintr-o cladire veche, din caramida, cu miros de mucegai... Pe net pozele aratau luxus, in cladire era ascuns lupus. Mai costa si £1,900 pe term (adica 14 saptamani din 4 septembrie pana in 11 decembrie si asta pe langa subventia de la Guvern, iar cu programul pana la 3.30pm zilnic, cu pranzul inclus in calcul). Am mai vizionat inca una aproape de casa, non Montessori, dar cu o lipsa crunta de spatiu si gradina.

Iar a 3-a, la 20 de minute de mers cu masina de unde locuim, a fost aleasa: 2 sali mari, multe jucarii Montessori (e chiar acreditata Montessori pe langa calificativul Outstanding primit de la OFSTED - regulatorul (sic!) educational din U.K.), o gradina imensa, cladirea situata intr-un parc mare di tat in care fac saptamanal programul de explorare in natura (ala de planteaza seminte de plante, se joaca cu namol, cresc broaste in iaz), plus bonus catelul din dotare, care sta in gradinita si pe care toti copiii il saluta dimineata cu pupaturi baloase!

Dezavantaje la £1,500 pe trimestru sau £107/saptamana=approx 2,300RON/luna vs 1,600/1,900RON o gradinita privata in Bucuresti, platibili pe langa subventia de la Guvern? Se inchide la 3:30PM, nu serveste pranzul, iar vineri programul este pana la 12:30. Vom completa chidlcare arrangements cu una din tinerele profesoare de la gradi, cu £6/ora.

Ce e si cu fita asta Montessori, ma veti intreba? Nimic deosebit, va voi raspunde. Este de fapt normalitatea care ar trebui sa existe in orice sistem de educatie, iar la noi in familie, in urma conferintelor de parenting (Alfie Kohn-Parenting neconditionat, Urania Cremene licentiata de Jody Pawel et others) este o extensie a modului nostru de crestere a copilului: sa il scoti pe Nu din vocabular, sa nu folosesti pedepse si recompense, ci sa incurajezi efortul, empatia, intelegerea sentimentelor, sa stabilesti limite fara amenintari, jigniri, umiliri, ci cu rabdare (recunosc ca nu suntem experti inca nici unul dintre noi in asta), cu explicarea consecintelor etc. Directoarea ne explica ea razand, la prima sedinta cu parintii, ca ce pun educatoarele pe rafturi sa se joace copiii cu ele (cani, pahare, clesti de bucatarie, margele, lupa, animale, puzzle) gasesti in orice magazin si sigur le ai si tu prin casa. Ce nu ai este metoda de a crea un copil independent, cu incredere in el, iar treaba asta merita toti banii, oricat ar avea tati de comentat refritor la modestia cladirii si a spatiului si a jucariilor din lemn roase pe margini si "obosite".

Faptul ca a schimbat 5 gradinite in Sibiu in decurs de 2 ani, a facut din Giugiuka un copil adaptabil la schimbari. Si, desi pe mine ma durea stomacul de griji la primele ei doua ore acomodare in gradinita, in care am avut voie sa stam si noi, parintii, Giugiuka a fost foarte incantata, s-a jucat cu jucarii, le-a pus la loc, si-a ales altele, i-a iesit si un schimb de jucarii cu un alt copil (desi impotriva filozofiei Montessori pt ca trebuie sa il lasi pe celalalt copil sa termine si sa o puna el singur la loc), iar la un moment dat, dupa ce a uitat complet de mine, s-a intors catre Mrs Emma si a intrebat-o "Uats dis? (What is this?) si doamna i-a raspuns ce era obiectul!

Deocamdata alles gute. All good, pardon me. Ui pup iu and salut iu from sunny England, Colchester, ES(i)Sex.

[caption id="attachment_861" align="aligncenter" width="225"] Cantam cu Hello la gadi[/caption]

Album foto complet veti gasi AICI pe pagina mea de Facebook, Mukallita.ro, iar mai nou si profil personal Mukallita Giugiuka's Mum pentru prietenii cu toata lumea.

Despre sex, nastere, moarte: cand si cum?

Despre sex, nastere, moarte: cand si cum le spunem copiilor? Un interviu cu psiholog clinician Oana Vasiu, Sibiu, detalii contact aici.

M: “Buna, Oana. In primul rand iti multumesc pentru acordarea acestui interviu. Este primul meu interviu, nu am nici reportofon, nici telefon destept pentru inregistrare pentru ca am spart doua, dar am in geanta un carnetel si un pix, si in cap niste intrebari. Existentiale, desigur. "

Ideea unui interviu cu tine (psiholog clinician, Master in psihoterapie analitica, mama) mi-a venit intr-o zi, in Piata Mare, Sibiu. O mama imi povestea despre fiul ei de 4 ani si 3 luni care refuza sa mai faca pipi (in urma unei mini interventii chirurgicale in zona cu pricina later edit: plus exemplul/influenta unei verisoare mai mari care refuza sa mearga la toaleta). Cum Giugiuka mea manifesta si ea probleme similare cu alte cauze, am intrebat-o: ‘Si ce i-ai spus ca sa faca pipi? Eu ii arat fie-mii un balon imaginar cu palmele rotunjite, iar apoi ii explic <Mami, vezica ta de aici (pun degetul si revin la forma balon) e acum plina plina cu pipi si se umfla umfla umfla si e posibil sa faca POC! Ceea ce doare foarte tare si ar fi nevoie sa mergem la spital sa o lipeasca la loc.>, dupa care chiar face pipi.’

[caption id="attachment_817" align="aligncenter" width="150"] "Nu viau sa fac poc! Viau sa fiu felicit! Ai baut multa limonada, scoate pipiul din mine sa faci loc pentru suc!"[/caption]

Raspunsul ei a fost: ‘I-am spus ca daca nu face moare, a intrebat si ce se intampla si i-am raspuns ca te ingropam si plangem mama dupa tine.' (later edit: dupa multe alte explicatii de ce se poate intampla rau, cf. comentariul mamei cu care am vorbit, postat mai jos.)

Ulterior, citeam pe un blog despre cum mommy blogger (mamica blogaritza) intreba ce sa-i spuna fetei de 3 ani care intrebase pe unde iese bebe nr 2: adevarul sau taietura la burtica? Si erau comentarii despre cum sa spui adevarul!

Ambele raspunsuri au trezit in mine o reactie instinctiva de “Nicusor, stai usor”. Cum adica prezentam copiilor asa mici scenarii existentiale sub forma adevarului crunt, agresiv, socant? Traim intr-un ritm alert, avem acces la informatie mai mult ca niciodata, dar chiar vrem ca ai nostri copii sa stie TOT din fasa daca s-ar putea? Cand este un copil pregatit sa stie mai multe?”

Oana Vasiu: “Stim ca un copil e pregatit din perpectiva dezvoltarii sale psiho-emotionale sa afle ceva nou, in momentul in care intreaba el. Daca parintii sunt deschisi, (depinde si de societate si de tabuuri) vor vorbi cu copilul curios despre ‘Ce inseamna asta?’, atenti fiind la cat intreaba copilul. Exprimam raspunsul la mod general, nu explicit, la nivelul lui de intelegere din acel moment.”

M: “Ok, uite, pentru continuitatea povestii, hai sa vedem cu Nasterea de exemplu. Giugiuka m-a intrebat din senin intr-o zi pe strada, la plimbare, tinandu-ne de mana, ‘mami, cum am venit eu ‘a tine in butica? De unde?’ Ca sa nu intru in blocaj si ca sa raspund, totusi, ceva, am deschis gura cu un ‘Mami, eu chied ca tu ai cobolat la mine in butica pe o raza de lumina, de pe o steluta de sus din cel. M-ai vazut de sus si m-ai ales pe mine sa fiu mamica ta. Si sunt foalte felicit ca m-ai ales pe mine.’

[caption id="attachment_809" align="aligncenter" width="400"] Si inca mai mangaie lumina copilul binecuvantat.[/caption]

Am spus asta ca sa nu ajunga fie-mea ca in povestea cu barza relatata cuiva de un domn, caruia, copil mai marisor fiind, la spital, i s-a spus dupa ce a vazut niste sange la mama lui ce nascuse bebe 2, ca era de la barza care se lovise cand intrase pe geam cu bebele.”

Pauza de rasete.

O: “Da, barza, Tudi al meu stie ca s-a nascut din burtica mea, dar vrea sa puna zahar pe pervaz pentru barza ca sa-i aduca un fratior.”

M: “Stiu! Eu am pandit-o mai rau ca pe Mos Craciun! Deci, cum facem? Le spunem ca nasterea e vaginala sau explicam cu a taiat nenea dotolu’ bultica sa scoata pe bebe? Mie mi-a rezolvat problema vecina de palier, bunica lui Catalin, i-a explicat fie-mii despre cezariana, fara sa o intrebe nimeni (n.a. din ciclul “Viata la bloc ar trebui interzisa prin lege”), iar fie-mea a parut multumita, nu a intrebat deloc despre cum si pe unde iese bebe.”

O: “Cand copiii inteleg diferentierea sexuala le explicam ca nasterea e vaginala. Pana atunci le povestim ca, pentru a se naste, mama a mers la spital si domnul doctor a scos copilul din burtica mamei. Sexualitatea (penis vs vagin) vor incepe sa o priceapa mai bine inspre 6 ani. Este bine sa fie pregatit, dar mai bine intrebati-l ‘Dar TU ce stii despre asta?’ Imi spunea o mama ca fiul tot folosea cuvantul ‘Pula’. Si am sfatuit-o sa-l intrebe ce crede el ca inseamna, i-a raspuns cu totul altceva. Cand i-a spus mama ce este si am rugat-o sa-l intrebe daca vrea sa-l si arate persoanei respective careia ii adresa cuvantul, s-a linistit copilul.

La fel si cu baiatul care auzise cuvantul ‘Sex’. Spunea tuturor ca el face sex cu invatatoarea. Acelasi scenariu, am rugat-o pe mama sa il intrebe ce crede el ca inseamna, raspunsul a fost, cum era de asteptat, complet diferit de realitate. Dupa ce am sfatuit-o sa-i spuna ca a face sex cu cineva inseamna a sta complet dezbracat in fata celeilalte persoane, nu a mai facut copilul sex cu invatatoarea. Daca nu ii intampinati voi pe el cu acel ‘Dar TU ce crezi despre asta?’, veti risca sa transpirati inrosite precum in reclama cu mama explicand fetei in bucatarie despre ce inseamna VIRGIN, cand ea doar intrebase ce citise pe sticla ‘Virgin Olive Oil’.” (video hilar aici).

M: “Ca tot veni vorba de penis si vagin, fie-mea acum stie doar ca baietii fac pipi cu putzulica, iar fetitele cu pasalica. Dar am citit in 2 carti, printre care si asta cu ‘Mami, tati, ma auziti?’ a lui Jacques Salome, despre faptul ca incep sa-si descopere organele genitale astia mici de pe la 2 ani, sub forma jocului cu ele, in apa la baie, iar ca cel mai tampit lucru pe care poti sa-l faci e sa-i zici alarmat ‘Ce dracu’ faci acolo? Ia mana, e rusine!’”

O: “Absolut! Explorarea genitala e normala. Cu reactii negative nu facem decat sa generam sentimente de rusine, vinovatie, blocam sexualitatea, ceea ce conduce in timp la tulburari sexuale grave. Putem desigur, sa le explicam, ca ce fac ei e normal, dar nu facem asta de fata cu alte persoane.

Cat despre Rusine. Depinde de parinti. Au parintii rusine? Sunt mame care alapteaza in public. Copii care umbla dezbracati. Ce urmaresti sa invete copilul tau? Sa fie prudent, precaut? Sa fie pudic? Sa nu arate mare lucru? Va exista mereu o baba (n.a. din ciclul “Babele cu opinii necerute ar trebui interzise prin lege”) care sa-i spuna prietenei mele din Germania despre fie-sa in chiloti ca ‘e rusine, umbla ca tiganii.’ Asa ca, recomand un ‘In societatea noastra, pe Pamant, nu ne dezbracam in public’ in cazul in care copilul vrea sa umble dezbracat pe strada.

M: “Acum ca am vorbit despre nastere si sex, firul tesut al povestii merge la o alta problema existentiala dificila, si anume la Divort. (n.a. asta pentru ca inca nu am terminat articolul in lucru despre Casatorie, si ‘De ce se casatoresc oamenii?’) Provin din familie de divortati, la fel si sotul meu, cunoastem oameni divortati, cred ca mi-am amenintat dupa nastere sotul cu divortul si ‘imi fac bagajele, iau copilul si plec la mama’ de vreo 379 de ori, ce ii spunem copilului in caz de?”

O: “Mami si tati pot sa se certe, sa se supere. E posibil sa nu mai locuiasca in aceeasi casa. Mami si tati vor ramane ai copilului respectiv. Imagineaza-ti triunghiul relational Mama Tata Copil: linia care se taie este intre M si T, nu intre C si M sau C si T.

[caption id="attachment_810" align="aligncenter" width="300"] sursa: lightworkers.org[/caption]

*

Eu as prezenta asta sub forma de poveste: Familia soriceilor. Pentru ca mama-soricel si tata-soricel nu se mai intelegeau, tata-soricel s-a mutat in alta casa, iar puii au ramas sa locuiasca cu mama. Dar, de cate ori le era dor de tata, mama-soricel il suna iar puii povesteau cu tatal lor. Daca doreau, se intalneau cu el in oras, mergeau in concedii cu el, sau chiar dormeau la el acasa in unele nopti, dar apoi reveneau la mama lor acasa.

Am scris si pe blog despre divort, ma poti cita.” (articol AICI.)

M: “Ok, dupa nastere, sex (n.a. sau ce a fost mai intai, oul sau gaina?) si divort, in ordinea fireasca a lucrurilor ajungem la Moarte (n.a. from za cycal ‘Life is hard and then you die.’ ). Eu am trait experienta cu lumina in timpul accidentului de masina de la 18 ani si cred in lumina. Asa ca, dupa ce i-am spus fetitei mele ca a coborat de pe o raza la mine in burtica, povestea a continuat cu ‘dupa ce suntem muliti ca polumbelul din parcare, mami, din corpul mulit, iese raza de lumina si urca inapoi la steluta ei.’ Stii ce mi-a zis?:

Giugiuka: ‘Mami, o sa vii si tu cu mine pe steluta mea?’

M: ‘Desigur, draga mea.’

Giugiuka: ‘Dar, mami, nu avem loc amandoua pe steluta, melgem pe luna.’”

[caption id="attachment_812" align="aligncenter" width="413"] sursa: stooffi.com[/caption]

O: “Da, e ok povestea cu lumina si cu raza, mai ales daca si parintii cred in asta. Tot sub forma de poveste, eu expun moartea ca o deterioare atat de grava a corpului, incat sufletul nu mai poate sta acolo si se muta in casa din cer, dar sufletul primeste o casa noua in cer si se intalneste cu cei dragi si apropiati care au murit si ei.

Daca e mic copilul si nu stie ca batranii mor primii, nu e necesar sa-i spun ca mor eu inaintea lui. Cand Tudi mi-a zis ‘Mami, asa-i ca tu nu mori niciodata?’, i-am raspuns, ‘Da, mami, asa e, nu mor niciodata, sufletul nu moare.’ In contextul in care eu cred asta, desigur.  Corpul e posibil sa moara, daca nu cred in suflet ii prezint altceva, specific culturii noastre. Este insa, un abuz, sa fiu prea explicit inainte ca cel mic sa fie pregatit din perspectiva psiho-emotionala sa inteleaga. Daca ii spun ca mor, trezesc in copil sentimente de abandon, anxietate.”

M: “Noi recent am ingropat cu asta mica un pui de vrabiuta ‘mulit’ si am profitat de interesul ei crescut pentru desenele animate ‘Bambi 1’, ‘Bambi 2’ si ‘Regele Leu’ pentru a explica <Za Circle of Life> (n.a. Ciclul Naturii, nu Circul Vietii, desi...):

M: ‘Mami, o ingropam pe vabiutza in groapa asta, ca se strica pe ea canitza.’

Giugiuka: ‘Da’ de tze?’

M: ‘Pai ca e mulit corpul si o sa iasa din el niste viermisori mici, ca rama aia pe care ai tinut-o tu in mana la pestera, mai tii minte?’

Giugiuka: ‘Da’ de tze?’

M: ‘Pai, vin apoi alte vabiutze si papa viermisorii.’

Giugiuka: ‘Da’ de tze?’

M: ‘Pai, ia spune-mi, cand tie ti-e foame in butica, tu ce faci?’

Giugiuka dupa cateva secunde de gandire: ‘Pap pasghete.’ (n.a. spaghete, care arata ca niste rame, nu?)”

Oana Vasiu: “Sa-ti spun cum a fost cu pestele meu auriu? Poveste ASA NU: am fost plecata, a murit, intoarsa acasa tata m-a trimis sa ma uit in frigider, acolo am gasit pestele mort!”

Iar pauza de ras.

O: “Eram adolescenta, nu m-a traumatizat umorul negru totusi. Revenind, daca refuza copilul papa, pipi, caca, somn, apa, ii explici si ii tot explici: ‘Corpul tau are nevoie de apa, papa, somn etc. Daca nu, se imbolnaveste. Si trebuie sa mergem la spital si ne inteapa doctorul cu acul sa ne puna o perfuzie. Fara papa, apa, somn, ne putem imbolnavi foarte rau si E POSIBIL (nu sigur) sa murim. Corpul ramane mort, iar sufletul pleaca pe steluta’. Explicam cum functioneaza corpul (ex. Vezica si balonul), desi nu toti oamenii stiu.  E nevoie de RABDARE. Daca nu, ajungem sa amenintam pentru a prelua controlul, actionand in panica parintelui care crede ca viata copilului este in pericol.

Rolul nostru este sa explicam, sa ghidam, sa invatam, nu sa amenintam si sa controlam copiii.”

M: “Deci, ca sa sintetizam: vorbim in general, sub forma de poveste, detaliam doar cand copiii mai cresc si sunt pregatiti sa afle, vin ei la noi sa intrebe, si nu uitam foarte importantul ‘Dar TU ce crezi ca inseamna asta?’

Oana, iti multumesc inca o data pentru timpul acordat si rabdare, pentru sfaturi, le gasesc foarte utile. Inainte de a pleca din tara, vreau sa iau cu mine imaginea ta, bine ancorata in fotoliul tau in care ai respirat adanc si mi-ai vorbit calm de atatea ori, total naturala, dezinteresata de zulufii rataciti in par sau lipsa machiajului, asa ca o sa pastrez poza asta”:

De ce fac oamenii copii...- de prin carti adunate

"Mami, tati, ma auziti?"

De Jacques Salomé.

“Caci ei au propriile ganduri. Acesta ar putea fi laitmotivul unei carti care ne invita sa descoperim incredibila bogatie a limbajelor prin care copilul incearca sa se dezvaluie cu o lume plina de neprevazut si pericole. 

[...]

Cand copilul are acces la exprimarea verbala, incepe minunatul joc al transpunerii in cuvinte a trairilor si emotiilor, al ascultarii si al recunoasterii copilului ca individualitate. Copilul are puterea magica de a se face auzit, de a ne intelege fara cuvinte, de a ne permite sa ne intoarcem la propria copilarie pentru a umple golurile de tristete angoasa…trebuie doar sa ii ascultam.”

Asta citeam pe spatele cartii ratacita pe un raft, pe care am pus plictisita mana la cursul de teatru al fie-mii (Bridge Theatre, Str. G-ral Praporgescu nr 5., Sibiu, miercuri si joi de la ora 18:00, timp de o ora, unde actrita Alexandra Podu -later edit: de care Giugiuka s-a indragostit incat a stat o zi intreaga cu ea, fara mine, fara plansete!- tine ‘piii ocupati cu tot felul de jocuri interactive tip “Printesa, printesa”, vanatoare de culori prin casa si rezolva conflicte intre ei ca un adevarat expert in parenting, fara sa fi fost la conferinte ca mine, bebelusul ei este un fericit!) si unde am avut super surpriza de a ma intalni fata in fata cu actrita Ofelia Popii (de o modestie iesita din comun, vedeti interviul ei aici), graviduta de fetita si m-am balbait toata in fata ei, desigur, nici nu m-am prezentat, convinsa fiind si ca nu am ce sa spun si ca imi va uita instant numele), in timp ce asteptam pe terasa sa iasa Giugiuka mea de 3 ani afara si sa ma cheme. Nu m-a chemat, deci timp de 1 ora am avut timp sa citesc.

Tot pe spatele cartii mai scria si:

“Ma adresez tuturor celor care isi asuma responsabilitatea de a actiona personal si imediat, in vederea imbunatatirii relatiilor cu ei insisi si cu cei din jur.

Sa comunicam mai bine pentru a fi mai buni…

Sa fim mai buni pentru a trai mai bine…

Sa traim mai bine (n.a. nu Basescu a scris cartea asta, el nu este nici psihosociolog, nici formator, nici scriitor si nici poet si nu are nici licenta in psihiatrie sociala, poate doar in innebunirea maselor, si nu a contribuit nici la nasterea metodei de comunicare ESPERE, poate doar DISPERE) nu doar pentru a supravietui…

Pentru a obtine bucuria vietii si respectful fata de sine.”

Logic ca in marele meu sictir (dupa ce statusem efectiv toata ziua pe scaunul de birou din sufragerie lucrand pe laptopul de servici) prima mea reactie a fost, “Jesus, iar o carte despre copii imi cade in mana? Nu mi-ar cadea si mie erotismele din 50 shades of Grey, ca am auzit ca d-l Grey asta e plin de ele, tot despre copii? Inca nu am terminat ‘Mama si copilul’ a sotilor Capraru, in puii mei, sau ‘Cresterea copilului’ a dr. Benjamin Spock sau ‘Stima de sine a copilului’ de Tony Humphreys sau ‘Vaccinarea, eroare medicala a secolului’ de Dr. Louis De Brouwer!”

Pai, am facut “greseala” de a o deschide si sa incep sa o citesc si jur pe rosu ca e diferita de tot ce am citit pana acum. Domnul scrie in introducere “pe urmele lui Sigmund Freud, care, cu aproape un secol in urma, a deschis calea, pe urmele lui Francoise Dolto si stimulat de cercetarile sale, urmand multor altor cercetatori, descopar in ce masura lucrurile esentiale dintr-o viata sunt hotarate in primii ei ani.”

Dupa care, direct la paginile 14 si 15 intra direct cu desenul acesta cu un bebelus in burtica mamei, numerotand de la 1 la 5: embrionul (fetusul sau bebelusul, cordonul ombilical, placenta, lichidul amniotic, si membrana, extra in desen cavitatea uterina.

“In pantecele in care, de obicei, sta timp de 9 luni, el este legat de mama sa si, prin intermediul acesteia, de mediul imediat inconjurator, primitor, ostil, ori stresant. Aici e deja in pozitie de decolare, gata sa iasa pentru a-si incepe calatoria in viata.”

Pozitie de decolare. Nu m-am gandit niciodata la asta. Cum nu m-am gandit nici la detalierea dezmembrarii prin separarea dupa nastere, prin care copilul paraseste un “univers inchis, lichid, protejat, in favoarea unui univers infinit, mai mult sau mai putin primitor.”

De ce dezmembrare? Pentru ca autorul vede cele 5 elemente de mai sus ca 5 parti care alcatuiau acest univers inchis, elemente care se pierd definitiv dupa nastere pentru ca placenta este aruncata, la fel si cordonul ombilical, lichidul aminotic este spalat de pe jos, in sala de nasteri, ceea ce face ca toate aceste elemente care ne-au hranit si protejat timp de 9 luni sa fie violent inlaturate, sterse, pierdute.

Drept pentru care, convingerea profunda a autorului este ca, de-a lungul intregii noastre vieti, vom cauta cu indarjire, chiar si disperare uneori, sa regasim echivalentul simbolic al acestor 4 parti pierdute la nastere, prin intermediul relatiilor pe care incercam sa le legam cu altii:

1. Echivalentul placentei: in unele relatii vom cauta aspectul “nutritiv”, hranitor, de subzistenta. De exemplu, cei care spun despre partener…(a as zice eu) “Ma inghite, ma sufoca, ma mananca de viu, se tine scai de mine”, identifica de fapt un devorator de placenta. Simbolic desigur. Desi stiti ca exista si pe bune devoratori de placenta;


2. Echivalentul cordonului: sentimentul ca noi suntem legati si ca de fapt nu taiem niciodata cordonul in viata, ci prin el, vom permite sa treaca in interiorul nostru mesajele celor din jur, le vom interioriza;


3. Echivalentul lichidului amniotic: aspectul creativ al relatiei, stimulul datorita caruia in anumite relatii ne vom revela, ne vom deschide, vom dori sa dezvoltam resurse pe care le ignoram, pentru ca dorim sa scoatem la iveala tot ce e mai bun in noi insine. “Cand un copil sau un adult se simte reconfirmat, recunoscut, in el se dezvolta o infinitate de lucruri noi, dincolo de competentele obisnuite.”;


4. Echivalentul membranei: este simbolic pentru autor locul nostru in lume. Fiecare dintre noi are nevoie de un loc identificat, sa fie recunoscut, sa nu fie tot timpul fortat sa lupte pentru a-l pastra. “Pentru a exista, nevoia noastra esentiala de caldura, de afectiune, trebuie sa fie recunoscuta, inteleasa, satisfacuta. Nevoia de a fi recunoscut prevaleaza uneori chiar asupra necesitatii supravietuirii.”

Si pentru ca suntem fiinte relationale, iar legaturile ne lipsesc si ni le dorim, autorul scrie ca “exista o diferenta intre a trai si a exista. Poate ca putem trai singuri, dar, pentru a exista, e nevoie de cel putin doi oameni.”

Revenind la relatia cu copiii, la cum noi adultii ne concentram asupra lor in termini de bune intentii, de dorinte pentru ei, autorul citeaza sentimentele unei mame, care, pentru mine, raspunde in cateva randuri intrebarii “De ce ne facem copii?”:

“Pe cand purtam acest copil, adesea, mangaindu-mi pantecele, imi ziceam: ‘Copilul tau nu e al tau, nu iti apartine, el apartine vietii si viata il va lua. Si de pe acum trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca-ntr-o zi va pleca sa-si traiasca propria viata.’

Si imi mai ziceam:

‘Iubeste-l pentru el, nu pentru tine’, iar in timp ce gandeam fraza aceasta, o mare emotie s-a raspandit in mine. Corpul meu, plin de acest copil care se forma, resimtea toata gravitatea acestor cuvinte si toata abnegatia pe care o presupunem si renuntarea pe care o preziceau.”

 

Si eu care credeam ca sa imi aduca si mie la batranete o cana cu apa…

Atat am reusit sa citesc intr-o ora si abia astept sa ajung la urmatoarele sedinte de teatru ale fie-mii ca sa continui lectura. Daca v-a captat atentia si interesul, sigur gasiti cartea de cumparat la librarii, este publicata de Editura Curtea Veche. Iar daca v-a placut aceasta mini recenzie a cartii, dati vestea mai departe cu Like si Share.

In rest, este de la sine inteles ca va provoc la o intrebare incomoda: Voi, de ce v-ati facut copii? Raspuns mai jos la Comment sau pe pagina mea de Facebook AICI.

From Mukallita, wiz love.