O zi intr-o gradinita Montessori din U.K.

Noiembrie 2014. Directoarea gradinitei Montessori la care este inscrisa Giugiuka a comunicat parintilor ca pot ajuta daca doresc, citind copiilor povesti in timpul programului. Desigur ca am sarit in schema imediat cu cererea de voluntariat pe 3 motive:

1. Posibila reorientare profesionala;


2. Deciderea daca Montessori este un sistem pe care vrem sa-l urmam si mai departe de gradinita sau nu;


3. (ala ascuns pe care sigur si-l da seama si doamna Dire) sa vad ce fac acolo si daca fie-mea e ‘felicit, mami’.

Asa ca astazi, 25, a fost prima mea zi de voluntariat, intre 9:00am si 3.30pm, aprobata si de sefa mea de la birou.

Cum a fost?

Pai, Montessori wise (a.k.a. d.p.d.v Montessori):

-  Jucariile asteptau pe rafturi la nivelul inaltimii copiilor sau chiar mai jos;

[caption id="attachment_953" align="aligncenter" width="400"] sursa foto: preschoolmmi-pik.blogspot.com pt ca nu am voie sa fac poze in gradinita.[/caption]

-   Jucariile erau asezate deasupra unor poze cu jucaria respectiva, ca sa fie returnate exact acolo dupa ce termina copilul cu ele;

-  Copilul alege ceea ce vrea, iar nimeni nu are voie sa ii jucaria din fata, sa se implice peste activitatea lui! Asta m-a contrariat initial, dar argumentul “de ce trebuie copilul sa imparta, daca nu e pregatit si nu a terminat” m-a convins rapid. Nici eu ca adult nu sunt pregatita sa impart cheesecake-ul cu Mukallul care se infinge oricum in ea, fara sa ceara voie sau sa astepte sa ma satur de vreo 3 sferturi din ea pana i-as da-o de buna voie;

[caption id="attachment_954" align="aligncenter" width="400"] Oricum nu indrazneste nimeni sa se bage intre Giugiuka si prietena ei apa[/caption]

Replica uzuala in acest caz este, cu o voce foarte calma, linistita, joasa: “Stii, asta este Za Giugiuk’s jucarie, inca nu a terminat. Cand o pune la loc pe raft, poti sa o iei tu.” Eu am mai completat azi asta cu un “Thank you for waiting, you were very patient” - multumesc pentru asteptat, ai fost foarte rabdator;

-  Jucariile de genul cate 2 recipiente similare pe cate o tavita, unul plin cu ceva gen apa, bilute, margele etc sunt asezate de la stanga la dreapta: adica cel umplut cu ceva e in stanga tavitei, cel gol in dreapta. De ce? Pentru ca astfel incearca sa ii incurajeze sa goleasca de la stanga la dreapta, pentru a-i invata ca mai tarziu, cand invata sa scrie, coordonarea ochi-mana sa mearga dupa directia scrisului adica de la stanga la dreapta;

[caption id="attachment_955" align="aligncenter" width="400"] sursa foto: www.justmontessori.com[/caption]

-  In Clasa #1 unde sunt cei mai micuti, de 2 ani si, printre care si fie-mea, copiii sunt ajutati prin tehnici de distragerea atentiei (de obicei citit povesti) sa nu mai planga dupa mame, sa invete sa reziste mai mult fara somnul de pranz prin a fi lasati in pace atunci cand par plictisiti, somnorosi, si sa nu intervenim sa-i intrerupem cu o oferta de activitate noua ca sa-i solicitam si mai mult;

- In Clasa #2 pentru copiii mai mari, jucariile si activitatile sunt deja cele legate de numarat, masurat, litere, citit, mai avansate sa zicem;

-  Intre cele doua clase este free –flow adica au voie copiii sa treaca dintr-o parte in alta, DAR isi aleg jucariile si pleaca cu ele inapoi clasa lor;

-   Cand alearga prin clase li se spune: “We use our walking feet in the nursery, remember?” (folosim piciorusele cu care ne plimbam, tineti minte?) pentru a incuraja limbajul pozitiv;

-   Cand tipa li se spune cu o voce inceata: “We use our quiet voice here” (folosim vocea inceata aici);

-   Cand lovesc (f f f rar se intampla si nimic grav): “We use our nice hands here” (folosim mainile dragute aici);

-   Invata cu material senzorial despre “fin” si “dur”, ating piele naparlita de sarpe! Repet: de sarpe. Din ala real. M-am jucat si eu cu ea ca o manusa si am crezut ca e o foita din plastic made in China. Una dintre educatoare creste un sarpe acasa. Cred ca aia crestea si Maria Montessori, cu siguranta!

-   Testeaza prin experiment conceptele de greu si usor, se joaca cu acea usa cu multe tipuri de incuietori de si eu mi-am prins degetele in ea si m-au lamurit ei imediat, impreuna lipesc cu “arici” pe calendarul textil ziua in care se afla, luna, anotimpul, vremea de afara dupa ce verifica pe geam norii, soarele, ploaia;

[caption id="attachment_956" align="aligncenter" width="350"] ebay.co.uk[/caption]

-    Au caiete de progress development (urmarirea progresului) in care sunt notate zilnic, cat mai posibil imediat dupa ce se intampla, raspunsurile lor in reactie cu cerintele standard ale educatiei: identificarea culorilor, rezolvarea piramidei cuburilor roz de la cel mai mare la cel mai mic, implicarea intr-o conversatie (Giugiuka vorbeste mai nou un amestec de engleza, romana si hybridofila intre chineza si posibil pasareasca, ceea ce este normal, incearca sa comunice de fapt in fraze mai complexe in engleza si se ajuta de romana sa completeze unde nu stie cuvantul) Si tot mai nou am observat ca decupeaza cu foarfeca normala tintit obiectul de decupat si nu haotic, si isi si pune geaca pe ea singura Montessori style – o intinde pe jos cu interiorul in sus, se apleaca si baga mainile in maneci asa cu ea pe jos, apoi o ridica peste cap si gata;

-  Afara se joaca ce vor ei, respectand aceleasi reguli: nu luam jucaria altui copil pana nu s-a saturat de ea. Azi de exemplu, m-am distrat teribil sa ii vad cum isi pun singuri apa dintr-un butoi cu robinet in niste galeti albe mai mari ramase de la ceva iaurturi la kil cred si cum iau niste perii pentru vase si curata usile gasite prin gradina. Deja speculam oportunitatea unei mini afaceri cu fie-mea, va trebui pana la urma sa castige si ea niste bani cinstit :D;

-  Este aboslut magic sa ii vezi pe cei mai mari cum au grija de cei mici: ii iau de manute si ii conduc la baie si le ridica manecile sa se spele pe maini (cei mari fac asta singuri: dupa pictat, dupa toaleta, dupa masa – spala inclusiv vasele in care au mancat la pranz!), le vorbesc atunci cand plang si sunt suparati cu “are you a little tired?” (esti putin obosit/a?);

Ne-Montessori wise se auzeau cainestile “good girl, well done” ceea ce i-am raportat d-nei Dire la sesiunea de feedback (critica constructiva), care sunt de inlocuit simplu cu actiunea sau activitatea copilului “good painting, good walking, wow – you did that all by yourself”.

Tot ne-Montessori a fost si repetitia pentru serbarea de Craciun (WHY of WHY? DE CE agream noi ca parinti cu educatorii copiilor nostri atat de mici ca ei sa fie supusi unui fiasco de 30 de minute de cantece nememorabile in care ei fie se zgarma in nas, fie plang, fie nu canta si stau bosumflati, fie vorbesc si se imping cu colegul de pe scaunul de langa?)

Deci, a fost o zi foarte buna pentru mine: am citit povesti, am cantat si dansat cu copiii (Montessori sau nu habar nu am), i-am mangaiat, pupat (spre crizele de nervi ale fie-mii care nu intelegea dublul meu rol de “mami” si “educatoare” pentru o zi), am stat cu ei la masa la pranz si i-am convins miseleste - cu tehnica iepurelui care are super night vision - sa-si manance morcovii!, am facut placinta cu noroi in gradina, am ras foarte mult.

Este rewarding? (“rasplatitor”) Absolut: copiii vin la mine! Si poate vor sa-mi spuna ceva (“open your own nursery!” soptesc ei subliminal :) ).

Este prost platit? Absolut. Dupa doar 6.5 ore care m-au lasat cu bateriile total descarcate, am plecat acasa gandindu-ma cat de pasionat trebuie sa fii ca little human shaper (formator de pui de om) ca sa te motiveze copiii in sine si munca cu ei, desi nu esti platit nu in plus, dar nici macar la valoarea a ceea ce faci ca educator.

Lasand la o parte dificultatea antrenarii creierelor noastre sa-l scoata pe nu din vocabular (vezi “slow down” in loc de “don’t run”), precum si a invatarii limbajului pozitiv, ma conving din ce in ce mai mult ca in esenta filozofia Montessori este acel simplu bun simt pe care il caut eu de la un educator, fie el parintele sau profesorul din sistem:

-          Sa dam copilului libertatea sa aleaga zilnic ceva, chiar daca este intre 2 directii ale caror rezultat e tot cel asteptat de noi, adultii (“ce castron vrei pentru supa, ala roz cu porc sau ala gri cu elefant?” cand tu de fapt urmaresti ca el sa-si manance supa, culoarea recipientului e total irelevanta);

In timp il vom incredinta si cu alegeri mai mari, ca sa invete ca este important si ca parerea lui conteaza (azi m-a terminat fie-mea cu “aleg sa ma intorc la “bocul poltocaliu mami”, ala comunist din Sibiu…I-am raspuns cu “stiu ca iti doresti asta si ca ti-e dor de prietenii tai, mai avem putin si mergem in vizita in Romania, dar adu-ti aminte ce nefericita erai la gradinite acolo”;

-          Sa lasam copilul sa experimenteze si sa incerce orice nu-i pune viata in pericol (la mamaliga chiar nu are voie): aluat pizza, biscuiti, placinta, porridge, desfacut borcane, sticle cu apa, sters geamuri, dat cu aspiratorul;

-          Sa-i mediem (facilitate-facilitam) copilului lumea inconjuratoare, sa ne turuie mereu gura sa le explicam orice oricat de stresant ar fi DE CE?, lasand loc si pentru parerea lui “e posibil, tu ce crezi despre asta?” ati fi surprinsi cat de necorupt este creierul lor si cu raspunsuri extraordinare vin;

Si stiu ca ma repet, dar nu pot sa inteleg de ce de 100 de ani acest “bun simt” inca mai trebuie vandut maselor pe bani grei, de ce nu este o normalitate. De ce o zi intr-o gradinita Montessori este inca ceva special, extraordinary, cand de fapt…nu este nimic “special”, este doar normalitatea.

Si pentru ca m-ar ajuta enorm parerile voastre despre acest sistem de educatie, mai ales ca nu stiu daca sa aleg si mai departe educatia Montessori sau nu, va rog lasati-mi comentariile voastre in subsolul articolului de pe blog sau pe pagina de Facebook, iar in 13 decembrie 2014 veti afla care dintre voi va castiga jucaria cu incuietori Mellisa & Doug Latches Board in valoare de 100RON pe care o voi aduce din U.K. cand aterizez in tara in 19 decembrie 2014.

Va multumesc!

 

 

Gradinite din U.K. ...

Well, ladies and gentlemen, and mums especially, la cererea publicului larg, in premiera, despre gradinita din U.K. a Giugiukai...

Dupa ce am plans impreuna pe articolele despre Umilinta gradinitelor din Sibiu partile 1 si 2, iar dupa ultimele suturi in cur primite de la a 5-a gradinita schimbata in Sibiu am decis impreuna ca yup, a fost timpul sa facem bagajele si sa re-emigram pentru a 3-a oara in U.K. cu costuri de transfer intre 5 si 6,000 de lire (desi Mukallul ma contrazice cu 6-ele, eu lucrez in Financiar si cred ca am adunat bine taxe de agentie imobiliara, garantie chirie, chirie in avans, bilete zbor avion io si fie-mea, benzina si cazare prin Europa incoace ta-su, masina #2 cumparata aici pentru dus copil la gradinita ca ta-su isi tine Reno-ul pitit de mine in garaj pe lipsa de asigurarea mea la masina-i), pentru o educatie mai buna a fie-mii, no iaca ajunsaram si in cunostinta di cauza. Si efect. Deci sa va povestim.

Prima gradinita (what a f..k, what? va veti intreba, "prima?") a fost aleasa dupa lungi cautari, schimburi de e-mail-uri si telefoane cu directoarele, analiza financiara, si criterii pentru familia noastra, toate sub presiunea timpului: inscrierile se faceau din vara pentru inceput trimestru in septembrie 2014:

1. Montessori - spuneti-i fitza, whatever, satui de cat fusese pusa fie-mea la colt si pedepsita pentru cacaturi si timorata cu sechele inclusiv ca a varsat un rahat de pahar cu apa pe covorul ultimei gradinite, plus deja familiarizati cu tehnicile de cooperare invatate la conferintele de parenting din Bucuresti, am vrut special filozofia Mariei Montessori aia cu limbajul pozitiv, cu copilul sa aleaga, fara pedepse si fara recompense etc.;

2. Calificativ OFSTED (Oficiul de ...Regulare in Educatie) sa fie OUTSTANDING adica simply za best;

3. Program prelungit intre 7am si 5:30PM cel putin pentru clasa muncitoare, cu pranz contra cost;

4. Gradina, marime decenta, nu flegme cum sunt prin U.K. din lipsa de spatiu. Asta ca sunt un om produs intre betoane comuniste, crescut cu miros de betoane incinse sau inundate cu sobolani inecati la subsol si gandaci invadatori de la ghena de gunoi in nas, inchirietor de betoane, crescut propriul copil 3 ani intre betoane si jur pe coatele mele mancate de Mr Psoriazis ca mai avem nevoie si de iarba. As in (Sic)!;

5. Program pentru vacanta de vara cand noi lucram si bunicele nepoatei sunt fie a) prea incompetente in raport cu asteptarile noastre de la punctul 1 mai sus, ambele cadre didactice comuniste pensionate sau b) prea fitzoase sa-si puna sezuturile in 'vion sa stea o vara cu copilul ca nu mai au rabdare;

6. Aproape de casa (maxim 5 mile) ca traficul dimineata este horror;

7. Loc subventionat partial de Guvern, acele 15 ore pe saptamana subventionate pentru copiii care au implinit 3 ani, motiv pentru care am si asteptat sa implineasca Giugiuka 3 ani.

Si, am gasit THE one and only Lexden Montessori, which ticked ALL the boxes. Dupa ce gasiseram si chiria ideala, casa mobilata si cu birou in ea pentru ca lucram mai mult de acasa (Doamne, multumescu-ti!), am zis incredibil, oficial imi merge bine!

Cereau 80 GBP taxa de inscriere ne-returnabila pentru confirmare loc, DAR, directoarea ne-a zis ca pana nu ajungem in U.K. sa vizitam gradinita nu poate sa ne ia banii. (Doamne, multumescu-ti!)

Cele 6 criterii de mai sus ne-ar fi costat conform FEE CALCULATOR-ului de pe site gradinita si expus mai jos, fix 2,968.57 GBP/trimestru dupa 30% reducere pentru plata in avans si nu lunar, si minus banii de la Guvern de 902 GBP. Adica vreo 16,030 RON pentru 12 saptamani, chit ca una era inchisa pentru vacanta. Adica vreo 1,335 Ron/saptamana. Sau 5,343 Ron/luna. Adica vreo 1,200 EUR pe luna. Sau un sac cu bani in principiu. Daca incepeti iar cu "lasa ca in Londra castigati bine, salarii mari" va reamintim ca 1. acum lucram din estul Angliei si 2. de acasa. Atata timp cat nu dam bani pe naveta zilnic la birou in Londra, salariul este ajustat pietei locale. Deci, revenim: un sac cu bani.

Dar inima de mama suferinda de cat suferise puiul ei care merita in sfarsit ce e mai bun, nu statea la discutii si clar am ramas cu aceasta alegere, mai ales ca pozele aratau pe site-ul lor ceva state of the art, podele din lemn, gradina imensa, vila de vila:

[caption id="attachment_936" align="aligncenter" width="500"] sursa foto: lexdenmontessori.com[/caption]

Cum facusera in gradina cea mare si frumoasa rost inclusiv de soare, ma uitam cu jind ca vita la poze toata ziua sa mai gasesc cate un detaliu, ii aratam si Giugiukai in perioada de pregatire cu mutatul si zborul cu avionul, despre gaganitza noua, in tara Anghia, unde copiii dobesc enghieza:

[caption id="attachment_938" align="aligncenter" width="400"] sursa foto: lexdenmontessori.com[/caption]

Pe scurt, in 23 august am aterizat in Uca za promised land, in 25 august am vizionat gradinita, care nu numai ca avea niste podele din lemn prapadite, jucarii vechi si o gradina foarte mica, mirosea a mucegai cu spume. Cred ca mucegaiul facea spume in timp ce inflorea in peretii uzi din caramida. I-am spus directoarei ca pute treaba si am plecat dupa 30 minute, din jena de jena ei. In masina, eu cu lacrimi si suspine de ciuda, ta-su nervos cu "no, fain, multumita? Nu era mai bine la Sibiu?" (intre timp am implinit 15 ani de la prima cafea impreuna si centenarul amenintarilor cu divortul, dar se pare ca uat dazant chil as, meics as strongar=ce nu ne omoara, ne face mai puternici type of shit...)

Incapatanata cum ma stiti, plus legata legal de contractul de inchiriat pentru 12 luni si cu 1,100 lire elizabetene blocate in garantia casei, am inceput noi cautari si noi vizionari. Sa nu ma mai acuzati de pripeala ca in Sibiu, am facut si un excel!

Din 8 am vizionat 4, iar a 4-a, desi ultima pe lista de optiuni si indeplinea doar criteriile Montessori (singura de fapt acreditata Montessori chipurile), calificativ OUTSTANDING verificat de OFSTED si gradina imensa, situata intr-un parc foarte frumos si linistit, a fost cea aleasa. Trebuia sa decidem repede, doar in 4 septembrie incepea trimestrul, iar noi in 1 serviciul. Am vazut si gradinita cu mucegai, si gradinita amenajata intr-un fost hambar si gradinita fara gradina, asta era a 4-a.

Desigur ca m-a surprins the humble abode - locuinta umila si aspectul umil al interiorului cu doar 2 sali, o mocheta prapadita pe jos, lipsa bucatariei (da, gatim zilnic pentru Giugiuka sa-i dam pranz cald la gradi), dar pentru "doar" 1,500 GBP pe trimestru, chit ca intr-un sat de langa Colchester, si-a ales fie-mea locul, nu vroia sa mai plece din gradina.

Si, pentru ca din nou terms and conditions semnate spun ca preavizul este de un term (un trimestru=12 saptamani), la ce nervi am avut pe directoare si plangerile depuse de iar m-a apucat sevrajul retragerii copilului, stam cu ei pana in primavara 2015. Si-a cerut si ea scuze si m-am mai calmat. As in wow, da, si-a cerut scuze si a recunoscut rahatul praf.

Va aud gandurile carcotase si de la 2,312 Km distanta de voi (sursa: google maps, Sibiu-Colchester), alea cu: "are ea pretentii prea mari, oriunde s-ar duce nu va fi multumita", dar daca nici pentru 1,000 fucking 500 de lire pe trimestru nu ma lasati sa (o dau pe aia) ma dau cu capul de pereti, emigrez in Elvetia si nu mai scriu veci pe blog! V-am auzit si cu "Da-i, Doamne!"

Oameni buni cu suflet bun, gradinita aia ideala (=a mea, aia pe care m-am cacat pe mine sa nu o deschid si am stat pe bani in principiu) este o formula foarte simpla: 1. calitatea educatiei si a personalului+2. calitatea spatiului de desfasurare optima a activitatilor = BUN SIMT. Aici ii spune common sense, adica un fel de te nasti cu el, la mintea cocosului, e natural, nu trebuie sa te invete nici Maria Montessori, nici Maria Tereza si nici Fecioara Maria. IL AI sau nu!

Iar cand:

1. copilul vine acasa de la sesiunea din padure ud leoarca pana la chiloti si nu ti-o schimba nimeni in haine uscate si ti se mai si spune ca de ce nu ati cumparat salopeta pentru ploaie!;

2. esti informat ca timp de 2 ore jumate copilul a dormit in padure pe jos, pe un pat din frunze acoperit cu un sac impermeabil, in timpul sesiunii de padure (o fi fost aerul tare de munte...) si ca nu a avut cine sa il duca la gradinita ca toate doamnele erau...la padure;

3. dupa alta sesiune de padure copilul care acum are enspe mii de accesorii de ploaie si padure iti vine iar ud in cap, picioare, si subtire imbracat,

Mukallita si prietenul ei Mr Psoriazis joaca hora Unirii in valtoarea mancarimilor de piele, timp in care nervii danseaza...in ploaia din padure!

Diferenta fata de jigodiile agramate din Sibiu?

Pai: si-a cerut scuze intr-o engleza britanica impecabila fara greseli gramaticale, a concediat-o pe o amarata prost platita (educatoarele in U.K. Montessori sau nu sunt groaznic de prost platite, mai ales aici la plata cu ora) ca nu a imbracat-o pe fie-mea, iar acum in afara de faptul ca dupa sesiunile de padure sunt copiii plini de namol pe fata, maini si hainele outdoor si au atins melci, broaste, rame si nu ii spala nimeni pe maini, in rest e ca-n Jermania! Si nici nu l-am votat pe Johannis! (disclaimer: da' nici pe celalalt, deci nu sunt eroina de Diaspora).

• Ultimul scandal de luni a fost ca o alta mama (wasn't me, jur ca n-am fost eu de data asta) a dezvaluit la sedinta cu parintii ca directoarea le da astora mici cereale Cheerios (30% zahar) fara lapte de le pompeaza zaharul in vene in principiu.

• Tot la sedinta, am observat nereguli in calculele lor de profit anual: au scazut la cheltuieli un cost de 1,500 GBP, dar au uitat sa adauge acceasi suma la sectiunea donatii primite prin Asociatia Gradinitei. (functioneaza separat de Gradinita, dar evitarea taxelor tot a la Sibiu pare-se a se face cum aveau alea Asociatii Non profit).


• Ne simtim mereu obligati parintii sa mai comandam cate ceva de la pertenerii de afaceri ai Gradinitei (Asociatiei?, cine mai stie) ca primesc ele 25% inapoi sub forma de donatie. Ex. au adus un fotograf pentru pozele de Craciun si au pozat maximul de copii inscrisi in gradinita, toti 24, in conditiile in care 4 poze pe un CD costa...(se aud tobele in fundal batand in crescendo a suspans?) 60 GBP. Da, doamnelor si domnilor, 60 GBP. Am comandat si noi un pachet cu brelocuri si poze la 39 lire elizabetene, sta-le-ar 25%-ul inapoi in gat sa le stea!;


• Donam, comandam, iar investitiile in gradinita sunt zero. Mocheta albastra din imaginea de mai sus este acum de un gri maroniu dupa cat namol au carat astia inauntru de la padurea lor.

No, concluziile? Da, este adevarat ca sunt nemultumita de conditiile in care se desfasoara educatia Montessori (m-am prins ca OFSTED cand vine in inspectie ii anunta, deci au timp astia sa faca curatenie, deci inspectorul evalueaza strict educatia, calificarile personalului, acreditari, opiniile catorva parinti si mai putin namolul din ograda interioara).

Da, directoarea este o....8$%#@$! falsa, manipulatoare, nesimtita, afacerista, care de frica OFSTED-ului isi cere scuze si ia masuri sa multumeasca parintii.

Da, din formula mea de gradinita ideala lipseste BUNUL SIMT cu desavarsire, si nu voi gasi gradinita ideala pana nu mi-oi deschide-o eu.

DAR

Ramane totusi calitatea educatiei: Giugiuka este chiar fericita, si-a facut prieteni (baietelul unui cuplu de lesbiene si o dulceata de fetita de ciocolata din Africa) cu ajutorul educatoarelor care au folosit tehnici sa o ajute sa se acomodeze, i-au spus inclusiv cuvinte uzuale in limba romana, se joaca, isi strange jucariile inclusiv acasa, comunica din ce in ce mai mult si mai complex in engleza, numara in engleza si cateodata trece si de 20 :), diferenta este uriasa.

Ceea ce in the grand scheme of things or za bigar picture, inseamna ca momentan obiectivul a fost atins: educatia este in continuare decenta.

Intr-un an de zile va incepe grupa zero, iar de atunci nu va mai costa scoala hat pana la Universitate cand va fi minim 9,000 de lire pe an. Dar noi sa fim sanatosi, sa ajungem la Universitate!

No, good night, I salute you!

From Mukallita wiz love.

Despre sex, nastere, moarte: cand si cum?

Despre sex, nastere, moarte: cand si cum le spunem copiilor? Un interviu cu psiholog clinician Oana Vasiu, Sibiu, detalii contact aici.

M: “Buna, Oana. In primul rand iti multumesc pentru acordarea acestui interviu. Este primul meu interviu, nu am nici reportofon, nici telefon destept pentru inregistrare pentru ca am spart doua, dar am in geanta un carnetel si un pix, si in cap niste intrebari. Existentiale, desigur. "

Ideea unui interviu cu tine (psiholog clinician, Master in psihoterapie analitica, mama) mi-a venit intr-o zi, in Piata Mare, Sibiu. O mama imi povestea despre fiul ei de 4 ani si 3 luni care refuza sa mai faca pipi (in urma unei mini interventii chirurgicale in zona cu pricina later edit: plus exemplul/influenta unei verisoare mai mari care refuza sa mearga la toaleta). Cum Giugiuka mea manifesta si ea probleme similare cu alte cauze, am intrebat-o: ‘Si ce i-ai spus ca sa faca pipi? Eu ii arat fie-mii un balon imaginar cu palmele rotunjite, iar apoi ii explic <Mami, vezica ta de aici (pun degetul si revin la forma balon) e acum plina plina cu pipi si se umfla umfla umfla si e posibil sa faca POC! Ceea ce doare foarte tare si ar fi nevoie sa mergem la spital sa o lipeasca la loc.>, dupa care chiar face pipi.’

[caption id="attachment_817" align="aligncenter" width="150"] "Nu viau sa fac poc! Viau sa fiu felicit! Ai baut multa limonada, scoate pipiul din mine sa faci loc pentru suc!"[/caption]

Raspunsul ei a fost: ‘I-am spus ca daca nu face moare, a intrebat si ce se intampla si i-am raspuns ca te ingropam si plangem mama dupa tine.' (later edit: dupa multe alte explicatii de ce se poate intampla rau, cf. comentariul mamei cu care am vorbit, postat mai jos.)

Ulterior, citeam pe un blog despre cum mommy blogger (mamica blogaritza) intreba ce sa-i spuna fetei de 3 ani care intrebase pe unde iese bebe nr 2: adevarul sau taietura la burtica? Si erau comentarii despre cum sa spui adevarul!

Ambele raspunsuri au trezit in mine o reactie instinctiva de “Nicusor, stai usor”. Cum adica prezentam copiilor asa mici scenarii existentiale sub forma adevarului crunt, agresiv, socant? Traim intr-un ritm alert, avem acces la informatie mai mult ca niciodata, dar chiar vrem ca ai nostri copii sa stie TOT din fasa daca s-ar putea? Cand este un copil pregatit sa stie mai multe?”

Oana Vasiu: “Stim ca un copil e pregatit din perpectiva dezvoltarii sale psiho-emotionale sa afle ceva nou, in momentul in care intreaba el. Daca parintii sunt deschisi, (depinde si de societate si de tabuuri) vor vorbi cu copilul curios despre ‘Ce inseamna asta?’, atenti fiind la cat intreaba copilul. Exprimam raspunsul la mod general, nu explicit, la nivelul lui de intelegere din acel moment.”

M: “Ok, uite, pentru continuitatea povestii, hai sa vedem cu Nasterea de exemplu. Giugiuka m-a intrebat din senin intr-o zi pe strada, la plimbare, tinandu-ne de mana, ‘mami, cum am venit eu ‘a tine in butica? De unde?’ Ca sa nu intru in blocaj si ca sa raspund, totusi, ceva, am deschis gura cu un ‘Mami, eu chied ca tu ai cobolat la mine in butica pe o raza de lumina, de pe o steluta de sus din cel. M-ai vazut de sus si m-ai ales pe mine sa fiu mamica ta. Si sunt foalte felicit ca m-ai ales pe mine.’

[caption id="attachment_809" align="aligncenter" width="400"] Si inca mai mangaie lumina copilul binecuvantat.[/caption]

Am spus asta ca sa nu ajunga fie-mea ca in povestea cu barza relatata cuiva de un domn, caruia, copil mai marisor fiind, la spital, i s-a spus dupa ce a vazut niste sange la mama lui ce nascuse bebe 2, ca era de la barza care se lovise cand intrase pe geam cu bebele.”

Pauza de rasete.

O: “Da, barza, Tudi al meu stie ca s-a nascut din burtica mea, dar vrea sa puna zahar pe pervaz pentru barza ca sa-i aduca un fratior.”

M: “Stiu! Eu am pandit-o mai rau ca pe Mos Craciun! Deci, cum facem? Le spunem ca nasterea e vaginala sau explicam cu a taiat nenea dotolu’ bultica sa scoata pe bebe? Mie mi-a rezolvat problema vecina de palier, bunica lui Catalin, i-a explicat fie-mii despre cezariana, fara sa o intrebe nimeni (n.a. din ciclul “Viata la bloc ar trebui interzisa prin lege”), iar fie-mea a parut multumita, nu a intrebat deloc despre cum si pe unde iese bebe.”

O: “Cand copiii inteleg diferentierea sexuala le explicam ca nasterea e vaginala. Pana atunci le povestim ca, pentru a se naste, mama a mers la spital si domnul doctor a scos copilul din burtica mamei. Sexualitatea (penis vs vagin) vor incepe sa o priceapa mai bine inspre 6 ani. Este bine sa fie pregatit, dar mai bine intrebati-l ‘Dar TU ce stii despre asta?’ Imi spunea o mama ca fiul tot folosea cuvantul ‘Pula’. Si am sfatuit-o sa-l intrebe ce crede el ca inseamna, i-a raspuns cu totul altceva. Cand i-a spus mama ce este si am rugat-o sa-l intrebe daca vrea sa-l si arate persoanei respective careia ii adresa cuvantul, s-a linistit copilul.

La fel si cu baiatul care auzise cuvantul ‘Sex’. Spunea tuturor ca el face sex cu invatatoarea. Acelasi scenariu, am rugat-o pe mama sa il intrebe ce crede el ca inseamna, raspunsul a fost, cum era de asteptat, complet diferit de realitate. Dupa ce am sfatuit-o sa-i spuna ca a face sex cu cineva inseamna a sta complet dezbracat in fata celeilalte persoane, nu a mai facut copilul sex cu invatatoarea. Daca nu ii intampinati voi pe el cu acel ‘Dar TU ce crezi despre asta?’, veti risca sa transpirati inrosite precum in reclama cu mama explicand fetei in bucatarie despre ce inseamna VIRGIN, cand ea doar intrebase ce citise pe sticla ‘Virgin Olive Oil’.” (video hilar aici).

M: “Ca tot veni vorba de penis si vagin, fie-mea acum stie doar ca baietii fac pipi cu putzulica, iar fetitele cu pasalica. Dar am citit in 2 carti, printre care si asta cu ‘Mami, tati, ma auziti?’ a lui Jacques Salome, despre faptul ca incep sa-si descopere organele genitale astia mici de pe la 2 ani, sub forma jocului cu ele, in apa la baie, iar ca cel mai tampit lucru pe care poti sa-l faci e sa-i zici alarmat ‘Ce dracu’ faci acolo? Ia mana, e rusine!’”

O: “Absolut! Explorarea genitala e normala. Cu reactii negative nu facem decat sa generam sentimente de rusine, vinovatie, blocam sexualitatea, ceea ce conduce in timp la tulburari sexuale grave. Putem desigur, sa le explicam, ca ce fac ei e normal, dar nu facem asta de fata cu alte persoane.

Cat despre Rusine. Depinde de parinti. Au parintii rusine? Sunt mame care alapteaza in public. Copii care umbla dezbracati. Ce urmaresti sa invete copilul tau? Sa fie prudent, precaut? Sa fie pudic? Sa nu arate mare lucru? Va exista mereu o baba (n.a. din ciclul “Babele cu opinii necerute ar trebui interzise prin lege”) care sa-i spuna prietenei mele din Germania despre fie-sa in chiloti ca ‘e rusine, umbla ca tiganii.’ Asa ca, recomand un ‘In societatea noastra, pe Pamant, nu ne dezbracam in public’ in cazul in care copilul vrea sa umble dezbracat pe strada.

M: “Acum ca am vorbit despre nastere si sex, firul tesut al povestii merge la o alta problema existentiala dificila, si anume la Divort. (n.a. asta pentru ca inca nu am terminat articolul in lucru despre Casatorie, si ‘De ce se casatoresc oamenii?’) Provin din familie de divortati, la fel si sotul meu, cunoastem oameni divortati, cred ca mi-am amenintat dupa nastere sotul cu divortul si ‘imi fac bagajele, iau copilul si plec la mama’ de vreo 379 de ori, ce ii spunem copilului in caz de?”

O: “Mami si tati pot sa se certe, sa se supere. E posibil sa nu mai locuiasca in aceeasi casa. Mami si tati vor ramane ai copilului respectiv. Imagineaza-ti triunghiul relational Mama Tata Copil: linia care se taie este intre M si T, nu intre C si M sau C si T.

[caption id="attachment_810" align="aligncenter" width="300"] sursa: lightworkers.org[/caption]

*

Eu as prezenta asta sub forma de poveste: Familia soriceilor. Pentru ca mama-soricel si tata-soricel nu se mai intelegeau, tata-soricel s-a mutat in alta casa, iar puii au ramas sa locuiasca cu mama. Dar, de cate ori le era dor de tata, mama-soricel il suna iar puii povesteau cu tatal lor. Daca doreau, se intalneau cu el in oras, mergeau in concedii cu el, sau chiar dormeau la el acasa in unele nopti, dar apoi reveneau la mama lor acasa.

Am scris si pe blog despre divort, ma poti cita.” (articol AICI.)

M: “Ok, dupa nastere, sex (n.a. sau ce a fost mai intai, oul sau gaina?) si divort, in ordinea fireasca a lucrurilor ajungem la Moarte (n.a. from za cycal ‘Life is hard and then you die.’ ). Eu am trait experienta cu lumina in timpul accidentului de masina de la 18 ani si cred in lumina. Asa ca, dupa ce i-am spus fetitei mele ca a coborat de pe o raza la mine in burtica, povestea a continuat cu ‘dupa ce suntem muliti ca polumbelul din parcare, mami, din corpul mulit, iese raza de lumina si urca inapoi la steluta ei.’ Stii ce mi-a zis?:

Giugiuka: ‘Mami, o sa vii si tu cu mine pe steluta mea?’

M: ‘Desigur, draga mea.’

Giugiuka: ‘Dar, mami, nu avem loc amandoua pe steluta, melgem pe luna.’”

[caption id="attachment_812" align="aligncenter" width="413"] sursa: stooffi.com[/caption]

O: “Da, e ok povestea cu lumina si cu raza, mai ales daca si parintii cred in asta. Tot sub forma de poveste, eu expun moartea ca o deterioare atat de grava a corpului, incat sufletul nu mai poate sta acolo si se muta in casa din cer, dar sufletul primeste o casa noua in cer si se intalneste cu cei dragi si apropiati care au murit si ei.

Daca e mic copilul si nu stie ca batranii mor primii, nu e necesar sa-i spun ca mor eu inaintea lui. Cand Tudi mi-a zis ‘Mami, asa-i ca tu nu mori niciodata?’, i-am raspuns, ‘Da, mami, asa e, nu mor niciodata, sufletul nu moare.’ In contextul in care eu cred asta, desigur.  Corpul e posibil sa moara, daca nu cred in suflet ii prezint altceva, specific culturii noastre. Este insa, un abuz, sa fiu prea explicit inainte ca cel mic sa fie pregatit din perspectiva psiho-emotionala sa inteleaga. Daca ii spun ca mor, trezesc in copil sentimente de abandon, anxietate.”

M: “Noi recent am ingropat cu asta mica un pui de vrabiuta ‘mulit’ si am profitat de interesul ei crescut pentru desenele animate ‘Bambi 1’, ‘Bambi 2’ si ‘Regele Leu’ pentru a explica <Za Circle of Life> (n.a. Ciclul Naturii, nu Circul Vietii, desi...):

M: ‘Mami, o ingropam pe vabiutza in groapa asta, ca se strica pe ea canitza.’

Giugiuka: ‘Da’ de tze?’

M: ‘Pai ca e mulit corpul si o sa iasa din el niste viermisori mici, ca rama aia pe care ai tinut-o tu in mana la pestera, mai tii minte?’

Giugiuka: ‘Da’ de tze?’

M: ‘Pai, vin apoi alte vabiutze si papa viermisorii.’

Giugiuka: ‘Da’ de tze?’

M: ‘Pai, ia spune-mi, cand tie ti-e foame in butica, tu ce faci?’

Giugiuka dupa cateva secunde de gandire: ‘Pap pasghete.’ (n.a. spaghete, care arata ca niste rame, nu?)”

Oana Vasiu: “Sa-ti spun cum a fost cu pestele meu auriu? Poveste ASA NU: am fost plecata, a murit, intoarsa acasa tata m-a trimis sa ma uit in frigider, acolo am gasit pestele mort!”

Iar pauza de ras.

O: “Eram adolescenta, nu m-a traumatizat umorul negru totusi. Revenind, daca refuza copilul papa, pipi, caca, somn, apa, ii explici si ii tot explici: ‘Corpul tau are nevoie de apa, papa, somn etc. Daca nu, se imbolnaveste. Si trebuie sa mergem la spital si ne inteapa doctorul cu acul sa ne puna o perfuzie. Fara papa, apa, somn, ne putem imbolnavi foarte rau si E POSIBIL (nu sigur) sa murim. Corpul ramane mort, iar sufletul pleaca pe steluta’. Explicam cum functioneaza corpul (ex. Vezica si balonul), desi nu toti oamenii stiu.  E nevoie de RABDARE. Daca nu, ajungem sa amenintam pentru a prelua controlul, actionand in panica parintelui care crede ca viata copilului este in pericol.

Rolul nostru este sa explicam, sa ghidam, sa invatam, nu sa amenintam si sa controlam copiii.”

M: “Deci, ca sa sintetizam: vorbim in general, sub forma de poveste, detaliam doar cand copiii mai cresc si sunt pregatiti sa afle, vin ei la noi sa intrebe, si nu uitam foarte importantul ‘Dar TU ce crezi ca inseamna asta?’

Oana, iti multumesc inca o data pentru timpul acordat si rabdare, pentru sfaturi, le gasesc foarte utile. Inainte de a pleca din tara, vreau sa iau cu mine imaginea ta, bine ancorata in fotoliul tau in care ai respirat adanc si mi-ai vorbit calm de atatea ori, total naturala, dezinteresata de zulufii rataciti in par sau lipsa machiajului, asa ca o sa pastrez poza asta”:

De ce fac oamenii copii...- de prin carti adunate

"Mami, tati, ma auziti?"

De Jacques Salomé.

“Caci ei au propriile ganduri. Acesta ar putea fi laitmotivul unei carti care ne invita sa descoperim incredibila bogatie a limbajelor prin care copilul incearca sa se dezvaluie cu o lume plina de neprevazut si pericole. 

[...]

Cand copilul are acces la exprimarea verbala, incepe minunatul joc al transpunerii in cuvinte a trairilor si emotiilor, al ascultarii si al recunoasterii copilului ca individualitate. Copilul are puterea magica de a se face auzit, de a ne intelege fara cuvinte, de a ne permite sa ne intoarcem la propria copilarie pentru a umple golurile de tristete angoasa…trebuie doar sa ii ascultam.”

Asta citeam pe spatele cartii ratacita pe un raft, pe care am pus plictisita mana la cursul de teatru al fie-mii (Bridge Theatre, Str. G-ral Praporgescu nr 5., Sibiu, miercuri si joi de la ora 18:00, timp de o ora, unde actrita Alexandra Podu -later edit: de care Giugiuka s-a indragostit incat a stat o zi intreaga cu ea, fara mine, fara plansete!- tine ‘piii ocupati cu tot felul de jocuri interactive tip “Printesa, printesa”, vanatoare de culori prin casa si rezolva conflicte intre ei ca un adevarat expert in parenting, fara sa fi fost la conferinte ca mine, bebelusul ei este un fericit!) si unde am avut super surpriza de a ma intalni fata in fata cu actrita Ofelia Popii (de o modestie iesita din comun, vedeti interviul ei aici), graviduta de fetita si m-am balbait toata in fata ei, desigur, nici nu m-am prezentat, convinsa fiind si ca nu am ce sa spun si ca imi va uita instant numele), in timp ce asteptam pe terasa sa iasa Giugiuka mea de 3 ani afara si sa ma cheme. Nu m-a chemat, deci timp de 1 ora am avut timp sa citesc.

Tot pe spatele cartii mai scria si:

“Ma adresez tuturor celor care isi asuma responsabilitatea de a actiona personal si imediat, in vederea imbunatatirii relatiilor cu ei insisi si cu cei din jur.

Sa comunicam mai bine pentru a fi mai buni…

Sa fim mai buni pentru a trai mai bine…

Sa traim mai bine (n.a. nu Basescu a scris cartea asta, el nu este nici psihosociolog, nici formator, nici scriitor si nici poet si nu are nici licenta in psihiatrie sociala, poate doar in innebunirea maselor, si nu a contribuit nici la nasterea metodei de comunicare ESPERE, poate doar DISPERE) nu doar pentru a supravietui…

Pentru a obtine bucuria vietii si respectful fata de sine.”

Logic ca in marele meu sictir (dupa ce statusem efectiv toata ziua pe scaunul de birou din sufragerie lucrand pe laptopul de servici) prima mea reactie a fost, “Jesus, iar o carte despre copii imi cade in mana? Nu mi-ar cadea si mie erotismele din 50 shades of Grey, ca am auzit ca d-l Grey asta e plin de ele, tot despre copii? Inca nu am terminat ‘Mama si copilul’ a sotilor Capraru, in puii mei, sau ‘Cresterea copilului’ a dr. Benjamin Spock sau ‘Stima de sine a copilului’ de Tony Humphreys sau ‘Vaccinarea, eroare medicala a secolului’ de Dr. Louis De Brouwer!”

Pai, am facut “greseala” de a o deschide si sa incep sa o citesc si jur pe rosu ca e diferita de tot ce am citit pana acum. Domnul scrie in introducere “pe urmele lui Sigmund Freud, care, cu aproape un secol in urma, a deschis calea, pe urmele lui Francoise Dolto si stimulat de cercetarile sale, urmand multor altor cercetatori, descopar in ce masura lucrurile esentiale dintr-o viata sunt hotarate in primii ei ani.”

Dupa care, direct la paginile 14 si 15 intra direct cu desenul acesta cu un bebelus in burtica mamei, numerotand de la 1 la 5: embrionul (fetusul sau bebelusul, cordonul ombilical, placenta, lichidul amniotic, si membrana, extra in desen cavitatea uterina.

“In pantecele in care, de obicei, sta timp de 9 luni, el este legat de mama sa si, prin intermediul acesteia, de mediul imediat inconjurator, primitor, ostil, ori stresant. Aici e deja in pozitie de decolare, gata sa iasa pentru a-si incepe calatoria in viata.”

Pozitie de decolare. Nu m-am gandit niciodata la asta. Cum nu m-am gandit nici la detalierea dezmembrarii prin separarea dupa nastere, prin care copilul paraseste un “univers inchis, lichid, protejat, in favoarea unui univers infinit, mai mult sau mai putin primitor.”

De ce dezmembrare? Pentru ca autorul vede cele 5 elemente de mai sus ca 5 parti care alcatuiau acest univers inchis, elemente care se pierd definitiv dupa nastere pentru ca placenta este aruncata, la fel si cordonul ombilical, lichidul aminotic este spalat de pe jos, in sala de nasteri, ceea ce face ca toate aceste elemente care ne-au hranit si protejat timp de 9 luni sa fie violent inlaturate, sterse, pierdute.

Drept pentru care, convingerea profunda a autorului este ca, de-a lungul intregii noastre vieti, vom cauta cu indarjire, chiar si disperare uneori, sa regasim echivalentul simbolic al acestor 4 parti pierdute la nastere, prin intermediul relatiilor pe care incercam sa le legam cu altii:

1. Echivalentul placentei: in unele relatii vom cauta aspectul “nutritiv”, hranitor, de subzistenta. De exemplu, cei care spun despre partener…(a as zice eu) “Ma inghite, ma sufoca, ma mananca de viu, se tine scai de mine”, identifica de fapt un devorator de placenta. Simbolic desigur. Desi stiti ca exista si pe bune devoratori de placenta;


2. Echivalentul cordonului: sentimentul ca noi suntem legati si ca de fapt nu taiem niciodata cordonul in viata, ci prin el, vom permite sa treaca in interiorul nostru mesajele celor din jur, le vom interioriza;


3. Echivalentul lichidului amniotic: aspectul creativ al relatiei, stimulul datorita caruia in anumite relatii ne vom revela, ne vom deschide, vom dori sa dezvoltam resurse pe care le ignoram, pentru ca dorim sa scoatem la iveala tot ce e mai bun in noi insine. “Cand un copil sau un adult se simte reconfirmat, recunoscut, in el se dezvolta o infinitate de lucruri noi, dincolo de competentele obisnuite.”;


4. Echivalentul membranei: este simbolic pentru autor locul nostru in lume. Fiecare dintre noi are nevoie de un loc identificat, sa fie recunoscut, sa nu fie tot timpul fortat sa lupte pentru a-l pastra. “Pentru a exista, nevoia noastra esentiala de caldura, de afectiune, trebuie sa fie recunoscuta, inteleasa, satisfacuta. Nevoia de a fi recunoscut prevaleaza uneori chiar asupra necesitatii supravietuirii.”

Si pentru ca suntem fiinte relationale, iar legaturile ne lipsesc si ni le dorim, autorul scrie ca “exista o diferenta intre a trai si a exista. Poate ca putem trai singuri, dar, pentru a exista, e nevoie de cel putin doi oameni.”

Revenind la relatia cu copiii, la cum noi adultii ne concentram asupra lor in termini de bune intentii, de dorinte pentru ei, autorul citeaza sentimentele unei mame, care, pentru mine, raspunde in cateva randuri intrebarii “De ce ne facem copii?”:

“Pe cand purtam acest copil, adesea, mangaindu-mi pantecele, imi ziceam: ‘Copilul tau nu e al tau, nu iti apartine, el apartine vietii si viata il va lua. Si de pe acum trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca-ntr-o zi va pleca sa-si traiasca propria viata.’

Si imi mai ziceam:

‘Iubeste-l pentru el, nu pentru tine’, iar in timp ce gandeam fraza aceasta, o mare emotie s-a raspandit in mine. Corpul meu, plin de acest copil care se forma, resimtea toata gravitatea acestor cuvinte si toata abnegatia pe care o presupunem si renuntarea pe care o preziceau.”

 

Si eu care credeam ca sa imi aduca si mie la batranete o cana cu apa…

Atat am reusit sa citesc intr-o ora si abia astept sa ajung la urmatoarele sedinte de teatru ale fie-mii ca sa continui lectura. Daca v-a captat atentia si interesul, sigur gasiti cartea de cumparat la librarii, este publicata de Editura Curtea Veche. Iar daca v-a placut aceasta mini recenzie a cartii, dati vestea mai departe cu Like si Share.

In rest, este de la sine inteles ca va provoc la o intrebare incomoda: Voi, de ce v-ati facut copii? Raspuns mai jos la Comment sau pe pagina mea de Facebook AICI.

From Mukallita, wiz love.

 

Conferinta Social Media for Parents - Bucuresti

Social Media for Parents. Sau vorba organizatorului Evensys eveniment pentru parinti activi in mediul online.

Unde? In București, desigur. Hotel Howard Johnston.

Când? 08 iulie 2014.

Cat? 1-6pm.

Nu, ma', Cat? Gratis. Desi la 136lei biletul de tren Sibiu-București dus- întors si 500lei monitor laptop de munca nou, spart pe tren când apasam cu spor sa-l închid peste un capac ratacit de stick de Internet, nimic nu este gratis. Are grijă Universul sa le echilibreze pe toate.

De ce? Pai tot ca sa citam Evensys preluat de aici, pentru ca : "Numarul mamelor din America de Nord care detin un blog ajunge la 3,900,000, iar 7 din 10 mame au un cont de Facebook. Studii recente au aratat ca mamele active pe Facebook au o mare influenta asupra lansarii unor tendinte pentru branduri.  58% dintre acestea urmaresc brandurile preferate in retelele sociale. In ultimii ani, numarul  blogurilor de parenting a crescut vizibil si in Romania, iar parintii sunt tot mai activi in mediul online."

Cine a vorbit? Multi si buni, dom'le. Eu venisem pentru Urania Cremene si ale ei pastile de parenting, dar ceilalti speakeri au fost un fel de mai multe cirese de pe tort asa, surpriza dupa surpriza.

A spart gheata Urania Cremene cu tema "De ce sunt sanse mari ca nici copiii nostri sa nu devina prosperi". Frustrant sa auziti cititi asta, stiu ca va incruntati acum.

[caption id="attachment_742" align="aligncenter" width="300"] Foto: Freya Productions pe https://www.facebook.com/SocialMediaForParents/[/caption]

Dar când femeia vorbeste despre ce idei transmitem copiilor nostri legate de prosperitate, acele pietre de moara pentru bagajul lor cu care ii trimitem in viata, e foarte posibil sa aibă dreptate.

Uite, de exemplu, vorbind de prosperitatea financiara (urmata de cea fizica, relaționala, spirituală, intelectuala, emotionala), voua nu v-au băgat ai vostri in cap ba ca "Banii sunt ochiul dracului", pentru bani trebuie să faci ceva ilicit (iar exemplele de "succes" tip Becali abunda piata), numa' aia cu noroc au succes in viata etc.?

Noi am reuşit pana acum sa-i insuflam Giugiukai teorii cat mai realiste despre bani: "mami, tu mergi la gradi ca mami si tati lucrează la servici. Da' de tze? Pai noi scriem pe laptop si dobim (vorbim) la telefon, si sefii nostri nenea Pital si nenea Malc ne dau bani pentru ce muncim la servici."

"Bella, îmi pare rău, stiu ca iti doresti acel balon (trazni-l-ar balon roz cu Mimi Maus, ca tot la colt in sufragerie peste mormanul de alte baloane ajunge!), dar nu mai am bani. Data viitoare poate luam unul."

"Haideti, doamna, ca e doar 4 lei. "

"Stiti bancul cu zgura, doamna vânzătoare?" După ce am decartat 14 lei pe desenul cu nisip colorat, 5 lei trambulina, 5 lei tobogan, 2.5lei placinta cu mere, 10 lei limonada, chiar arat a sac de bani fără fund? Pai pana acasă mai sunt 10 tentatii,  dam asa mili-mili-on ca e DOAR 4 lei balonul, you stupid cow, you?

O mai invatam si sa pună restul de monezi de la cumpărături in pusculita, iar ocazional ii scoatem pe toti, ii spunem ce isi poate cumpăra de ei varianta A sau B si ea vine cu C. Atâta timp cat varianta C este vesnica mingiuta colorata cu 0.50 bani de la Profi (alea care dau dependenta când încerci sa nimeresti una transparenta cu dinozaur in mijloc, dar la gura sferei sunt îngrămădite strategic cele de cacao si tot bagi in concediu cate o fisa de 1 eur si iti vine sa alinti picioare masinariei ca sa se rearanjeze mingiile, de mai găsești totusi bani prin geanta pentru asta si cu fiecare mingiuta de rahat care mai cade trebuie sa inventezi copilului o poveste interesanta despre ea " ce daca are 2 culori, rosu si albastru ca si celelalte 3 mingii căzute pana acum, asta sare foarte sus!", de ai casa plina doar de mingiute încât speri sa nu ajungi cu cracii in sus alunecând pe ele, doar nu le aruncăm, fiecare e speciala in felul ei, are o poveste proprie!), noi nu insistam cu A si B.

O mai invatam si ca plicurile din cutia postala se cheama facturi, ca scrie pe ele cati bani trebuie sa dam pentru apa, lumină, gaz de la aragaz, televizor. "Da' de tze? Pai mami, gazul nu e al nostru. E al lu' nenea care are gaz (sic!) si ne da si noua daca ii dam bani. Daca nu ii dam bani, atunci nu ne da gaz. Ce bine ca avem bani pentru gaz, nu? Si ca avem apa si lumina. Sunt copii care nu au, dragii de ei."

In mod asemănător, inoculam copiilor prejudecati si despre prosperitatea fizica, gen bolile se tratează cu medicamente. La Ferma Cornatel auzeam cum o mama răspundea unui alt tatic la "da' de ce ii dai Nurofen copilului, are febra?" cu "Nu acum, dar face mereu si ii dau 2 săptămâni preventiv ca asa a zis doctorul." Preventiv farmaciile se deschid din 10 in 10 metri pentru natia noastra de ipohondri panicati, încât Mihai Viteazul Strasse Sibiu a devenit un Las Vegas de lumini pâlpâitoare pe cruci verzi!

Nu mai vorbim de infofolirea tip ceapa cu 5 straturi de foi a copilului ba cu căciula vara sa nu îl traga curentul, ba cu centrala termica pornită sa ajungă camera la 26C ca nu tin de cald botosii de lână, maicuta bătrână etc.

La prosperitatea intelectuala cred ca toti am primit de la parinti mesaje de tip "cei care reuşesc in viata nu sunt cei care invata", "eu am citit/invatat destul, acum,e rândul tău", "fiecare se naste cu un IQ si nu e nimic de făcut in acest sens." Noroc ca pe mine fie-mea mă vede mereu la scoală cum zice ea, pe la cursuri, traininguri si limbi străine, ca sa inteleaga de mica ca aia cu "omul cat traieste invata" e pe bune.

Iar daca pe prosperitatea relationala mama voastră divortata nu v-a spus ca "toate curvele au noroc", înseamnă ca...aveti noroc, ca si mine dealtfel.

A urmat Gyorgy Gaspar (www.psihoterapiafamiliei.com), cu tema "Cuplu fericit=Cuplu sănătos". Nu acel mens sana in corpore barosana cu care defileaza tata scoru, ci ala de psihicus salubris con partenerus et copilus.

[caption id="attachment_744" align="aligncenter" width="300"] Foto Freya Productions preluata de pe https://www.facebook.com/SocialMediaForParents?fref=photo[/caption]

M-a uns la inima si omul si tema abordată despre relatia de cuplu, mai ales după ce apare un copil. Informatia de la el s-a asezat foarte bine peste ce stiam deja de la terapia personala cu psihologul meu Oana, dar sa aflu ca nu sunt singura blocata in etapa de diferențiere cu partenerul, m-a ajutat si mai mult.

Cica după etapa de simbioza, aia cu fluturi in stomac, de lugulugugiugiulosenie la maxim, urmează asta de diferentiere când începi sa vezi ca ochii partenerei sunt verzi, nu căprui, ca e roscata, nu blonda, ca are opinii diferite (sau doar opinii full stop), ceea ce duce la o lupta pentru putere ce poate dura multi ani si căreia unii chiar nu ii supraviețuiesc. Vestea buna este ca, cei care supraviețuiesc etapei 2, avansează in grad la interdependența sănătoasă sau dragostea matura. Logic atunci ce a spus Gaspar in continuare, si anume ca "oamenii care isi gestionează cu succes relatia de cuplu, ajung sa facă fata mai bine si relatiei părinte copil." Iar faptul ca aplicam pe copiii nostri ce am trăit noi in trecut sub tutela parintilor nostri cred ca va este deja clar si acceptat. Vorba Uraniei,  cate dintre voi nu simt " parca sunt mama!"? Iar faptul invatat deja la terapia cu Oana conform căruia inconștientul meu a ales partenerul meu ca sa mă vindec prin lectiile ce le primesc, din nou devine mai usor de acceptat.

Mi-a plăcut întrebarea din audienta "Căsătoria este necesară?", mă gândesc de mult sa scriu despre asta. Gaspar spunea ca mintea umana are nevoie de un angajament, un fel de asumare răspundere sociala, dar un cuplu poate functiona foarte bine fără act oficial. Chiar am aflat pe tren de la o studentă atât de draguta despre faptul că o prietena de-a ei s-a cununat doar religios in București, preotul a acceptat fără "ACT"! Cat de tare e asta, nu? Din ciclul Evrika! Daca aflam la timp...

A urmat tema Siguranta in mediul digital cu Alina Stan CSR officer Orange Romania.

[caption id="attachment_745" align="aligncenter" width="199"] Sursa foto: https://www.facebook.com/SocialMediaForParents?fref=photo[/caption]

Desi cu o voce timida si ochi care se uitau des in jos, Alina a reusit cu succes sa livreze continutul prezentarii ei in care ne-a avertizat de faptul ca 40% dintre copii afirma ca au avut contact cu necunoscuti pe Internet, 9% ca le-a fost cerută o fotografie, iar 2% au avut o experiență neplăcută. In parteneriat cu Salvati Copiii  care au un Departament de Cyber Crime, Orange menționează si sigur.info precum si linii de consiliere Helpline. Tema asta a mers foarte bine cu cea expusă de Valentin Vesa (omul cu campania Shoebox, cadoul din cutia de pantofi), inginer I-Quest, despre Privacy (viata privata sa zicem) pe Facebook. Despre cum putem sa setam profilul doar pentru Friends, postările personale doar pentru Friends (except Acquaintances, Cunoștințele), sa verificam in Messages acele Other care nu ajung in Inbox, sa nu ne arătăm lista de Friends si sa nu mai postam poze cu copiii in putzulica goală ca cica Feisbucu le păstrează oricum după ani si ani. Chestii de bun simt, aparent la ordinea zilei, dar ati fi surprinsi de cat de putini stiau sa facă aceste setări.

Pe partea de blogging toate prezentările au fost interesante, anumite interventii de-a dreptul delicioase chiar.

De la Ioana Manoiu am invatat despre "Branding personal" (un fel de imaginea ta de "vânzare" sau cum bine zicea chiar ea, un fel de " ce vorbesc oamenii despre tine atunci când nu esti in camera."), de la cum ne îmbrăcăm, vorbim, educatia noastra, ce postezi pe Facebook. (cred ca toti participantii am ras-ul-plânsul când a menționat ca in cativa ani tinerii care vor cauta sa se angajeze vor fi,nevoiti sa-si schimbe numele pentru ca si-au compromis imaginea de mai târziu cu ce au postat de pe acum).

[caption id="attachment_746" align="aligncenter" width="300"] Ioana Manoiu, sursa foto: https://www.facebook.com/SocialMediaForParents?fref=photo[/caption]

Am invatat despre conceptul CUPCAKE, unde blatul prajituricii reprezintă latura noastra rationala, expertiza, CV-ul ca pe Linkedin, iar glazura colorata partea emotionala. Oamenii cumpara emotii, nu informatii, valorizează cum ii faci sa se simtă, asta ne explică Ioana.

Iar despre Personal Branding in 5 pasi, îndrumările au fost:

1. INTROSPECȚIE: ce te motivează? Pentru ce te dai jos dimineața din pat (altul decât sa faci pipi ca ai mâncat lubenita la culcare...), in ce investesti timp si energie? In corelație cu axa mediocritatii mentionata de Urania, la care ne forteaza sistemul de educatie când ne forteaza sa invatam la toate si sa fim buni la toate, Ioana completa cu "Perfectioneaza talentele!" Chiar zicea Urania ca stia ea din cunostinte legate de comunitatea evreieasca despre faptul ca cei 7 ani de acasa nu se refera la aia de bun simt cum crede romanul, ci la cei 7 ani in care putem identifica la ce exceleaza copilul, pe principiul ca evreii calculau de cati profesori, medici, brutari aveau nevoie in X ani. Parca sa zic ca am vazut ceva similar despre cei 7 ani de acasa de identificare a abilitatilor si inclinatiilor prin cartea Mama si Copilul a Mariei Capraru oare?;

2. AUDIT DE IMAGINE: roagă prietenii sa te descrie in 3 cuvinte, ce apreciează la tine. Eu am făcut acest exercitiu cu prietenii anul trecut la îndrumarea psihologului meu, m-a ajutat enorm! Pana si cei care nu aveau de bine, au gasit totusi din 3 un cuvant cu care sa ma descrie, iar cum altii au venit cu 7 sau 10, am iesit la o medie de 9, deci de 3 ori mai mult decat 3, deci de bine :) ;

3. DEFINEȘTE ATRIBUTELE CU CARE VREI SA FII ASOCIAT: din ciclul "A great man is one sentence" (un om mare e o propoziție) gen pe crucea lui Michael Jackson “king of pop”. Pe a mea va scrie mare cu verde praz, “mukallita.ro” (moment in care va deveni in sfarsit si blogul meu bacterian, ca sunt plictisita de viral). Asta daca ma ingroapa Mukallul la el in Sibiu, ca daca ma duce la Slatina schimbam pe “prazcutelemeasisalamdesibiu.ro”. Sau de o fi sa mor in camp de mohor de Uca land, nu scriem nimic cu .ro la sfarsit, bagam ceva cu co.uk ca sa nu faca pipi pe mormantul “imigrantului roman necunoscut”;

4. STABILESTE PUBLICURI TINTA si unde ii gasesti, dupa principiul 90/10 adica un fel de 90% din... din ce? ca uitai, este influentat de 10% din oameni. Parca suna un pic altfel principiul lui Stephen Covey, dar cred ca asta era adaptat pe tema social media and marketing;

5. PLAN ACTIUNE: marketing strategy, cursuri etc. Personal cred ca inainte de 4 era si un "stabileste obiectivul S.M.A.R.T. " Ma intreba un tanar de 22 ani referitor la promovare blog "pai, ce vreti sa obtineti doamna de la blog? Ce vindeti de fapt?" Turkish delight cu perje, ce naiba sa vand? No, ca ma incuie tinerelul. "Pai ziceti, doamna, ca la mine e simplu, daca vindeti usi, va fac optimizare SEO (n.a. manca-tz-ash ce-o mai fi si aia?) pentru vanzari usi." Pai, ce nu ti-e clar, un blog e mega dinamic, un blogger scrie orice, despre orice, oricand, oricum. Analyse this! "No, vreau sa "vand" informatie. Adica ma-ntelegi, sa o ofer gratuit, sa fie accesibila maselor cat mai multe si mai mari. Sa se duca vestea despre revolutia in parenting din Romania! Ca la ce ma ajuta daca iau eu trenul de la Sibiu sa intalnesc inca 300 de parinti rataciti in Bucuresti care doresc sa schimbe tiparul vechi al parintilor nostri, daca o data intoarsa reprezint 1 la mie dintre mame dornice de schimbare? Nu vreau sa fac parte dintr-o enclava, o "secta" exclusivista care are bani de conferinte, vreau ca informatia de care dispun sa ajunga la cat mai multe capete de mame, tati, bunici si educatoare, ca o data insamantata o idee citita pe aici, sa se dezvolte in vrejul de fasole!

Si, vorbind despre cum a ajuns ea la 6 milioane de vizionari in 6 ani parca (sau 8? poteito, potatou), Printesa Urbana a.k.a Ioana Macoveiciuc (sic!), ne-a vorbit cu tot cu burtica ei de graviduta avansata, despre cum a inceput, despre cum s-a promovat, si, mai ales despre reguli de best practice (cea mai buna practica), de tip raspund la comentarii, nu jignesc, sunt consecventa, scriu zilnic, scriu natural, personal, direct de la corazon asa... Mi-a placut foarte mult faptul ca nu posteaza nici o poza cu fatza fetitei ei Sofia.

[caption id="attachment_748" align="aligncenter" width="300"] Printesa Urbana, Sursa foto: https://www.facebook.com/SocialMediaForParents?fref=photo[/caption]

Prima parte a sesiunii s-a incheiat cu o prezentare de catre Boyana Dragomir, de origine din Bulgaria, dar care vorbea excelent limba romana, cu mai putine dezacorduri decat muuuulti romani pe care ii aud zilnic de ma tampesc si pe mine. Proiectul ei, inedit, Little Gym (sala de gimnastica pentru cei mici), vine bine pe statistica conform careia 40% dintre copiii romani sunt sopraponderali.

Eu pe insula Thassos am vazut atat de multi copii supraponderali cu parinti pe masura, incat m-am speriat. Si iar m-au apucat trepidatiile gandindu-ma la cum e fie-mea indopata cu paine alba in ciorba la gradinita. Urania se mira de ce mamele pe la varsta de 2-3 ani a odraslei se opresc din alimentatia sanatoasa a copilului si nu mai masoara gramele de hrisca si quinoa din cereale. Guilty as charged! Yap, si eu sunt vinovata. O pun pe seama intoarcerii mamei la servici sau apucatului de muncit de acasa si pe seama dusului copilului in colectivitate cresa, gradi, unde mananca tampenii si de obicei prost: nu mai e timp! S-a terminat si lehuzia si concediul de maternitate.

Interesant de aflat de la Boyana si ca pentru copiii cu varste intre 1-4 ani, sunt necesare 3-4 ore pe zi de efort fizic! Numai azi ce imi povestea iar fie-mea despre doamna ei educatoare care "nu mi-a dat voie sa aleg! Dal eu nu am facut destul spolt!"

La partea "cum il convingi?" sa faca sport pe 'pilu indaratnic, (mai ales daca ma-sa e putoare specia couch potato), cica oferindu-i activitati fizice distractive (ex. gimnastica artistica la sol, cu barne etc.).

Cei 3 muschetari care au urmat in Sesiunea 2, toti, Doamne si toti trei, au fost atat de relaxati si joviali (tipic masculin, let's admitem), incat zau ca nu mi-am mai luat notite ca erau prea faini de ascultat.

[caption id="attachment_749" align="aligncenter" width="600"] Daniel Osmanovici, Valentin Vesa si Cristian -China Birta[/caption]

Daniel Osmanovici, pe care il stiu ca tataincepator.ro (de fetita de 3 ani) si nu ca prezentatorul Observatorului de weekend A1 (zau ca nu ma uit la televizor), Valentin Vesa (the Shoebox Man, in sfarsit l-am cunoscut personal pe omul cu deja celebra cutie de pantofi cu peste 10,000 de Like-uri pe Feisbuc AICI, tatal a doi copii mai mari, 5 si 7 ani daca am retinut bine, la randu-i blogger pe domeniul care ii poarta numele) si Cristian China Birta (a.k.a. Chinezu, din Maramu', nenea acela cu BlogalInitiative prin care am participat eu la campania Heineken si am castigat 6 doze de bere, tata a 3 copii intre 18 si 2 ani, dar tot nu il bate pe pediatrul fie-mii care asteapta acum al 8-lea - optulea-copil) sunt cei 3 muschetari.

Daniel, prezentandu-ne blog-ul lui, ne-a amuzat teribil cu pataniile lui de prin parc povestite cu o naturalete debordanta! Vorbea despre cum s-a implicat in cresterea fetitei incat singurul lucru ce a lipsit a fost sa o alapteze! Cum ajung inapoi in Anglia, Daniel, iti cumpar eu de pe E-bay ce-ti trebuie in sensul asta pentru bebe #2 daca vrei :) Eu nu stiu de ce nu faci un grup pe Facebook, doar pentru tati, ca sunteti multi dedicati, dar numai tu cu blog sa faceti schimb de retete de quinoa cu pudra de roscove si sa stabiliti intalniri in parc cu bebeii ca sa ne mai lasati si pe noi sa ne uscam parul frumos cu peria. A, da, multumesc pentru ca ai recunoscut ca nu scrii zilnic pe blog, m-am simtit mai bine sa aud ca nu sunt singura.

Vali a fost mai serios cu tema abordata de utilizare responsabila a mediilor sociale si o educatie preventiva a copiilor cu privire la media. Ce inseamna sa fii tata de copii mai mari, deja ai alt gen de probleme, unele la care nici nu am visat sa ajung sa ma gandesc prea curand! Ne-a invatat desigur cum sa facem Sharing securizat de informatie pe Facebook care mereu schimba cate ceva si ne ia prin surprindere, (de speriat ce informatie detine Facebook despre fiecare dintre noi cititi si singuri aici ), dar cred ca ne-a atras si mai mult atentia cand ne-a zis sa-l intrebam cum putem sa recuperam banii inapoi daca acceseaza copiii din greseala aplicatii pe smart phones ce costa bani.

Cristi cred ca e in stare sa vorbeasca si unei multimi din Casa Poporului fara sa i se puna vreodata nodul ala nenorocit in gat, asa ceva... Tema lui, "Mami, ce-i aia mami blogger?" (adica mama mea e blogaritza/scrie noaptea la portita), ne-a informat ca sunt 3 milioane de romani care citesc bloguri (ce va mira? Inca suntem o natie avida dupa informatie si informare, doar am stat destul cu informatia suprimata, nu?), iar dintre bloggeri multi is second jobberi, adica fac meseria asta ca ul al doilea servici. Noaptea, dupe cum va spuneam.

Da, super eveniment, nu-mi pare rau decat ca mi-am spart laptop-ul pe tren, in rest jeneregretterien.com! Mai vreau asa evenimente si la mai mare! La anu' iau avionul din Uca Land ca sa particip.

Si, pentru ca este deja 11:38 PM la o saptamana dupa acest super eveniment, inchei aici, va multumesc pentru atentie, ne revedem dupa pauza.

Ma bag la somn! De voie, de nevoie. (ca e nervos Mukallul langa mine, incruntat ca ce puii lui stau sa scriu tampenii pe blog la ora asta?)

[caption id="attachment_750" align="aligncenter" width="670"] sursa foto: news.distractify.com[/caption]

"Vad ca aveti un conflict, fratilor!" - conflicte intre copii

Miercuri, 11 iunie 2014, aterizam iar prin Brasov ca sa merg la conferinta Uraniei Cremene despre conflicte intre copii, Cum gestionam conflictele intre frati, surori si alti copii, organizata de Academia Heidi la scoala privata Jules Verne.

Ok, e timpul sa clarificam o data pentru totdeauna: sunt departe de a fi o mama net superior mai buna in urma atator conferinte si seminarii si cursuri despre parenting,  (si-asa am sentimentul ca Romania a devenit asa o tara avida dupa informatie de ne trezim cu toti conferentiarii internationali care mai de care mai experti pe la sute de conferinte ba despre cum sa alaptam, ba despre cum sa ne jucam cu copiii, ba despre cum sa ne crestem copiii, ba despre cum sa revolutionam sistemul de educatie din Romania, de simti ca o iei naiba pe aratura) ie mult de lucru, sa zicem ca sunt (WIP Work in Progress, under construction type of thing, mama mai buna pentru copilul meu, nu decat alte mame).

De exemplu, sambata trecuta la un botez, la restaurant, in timp ce Bella mea statea in cur pe jos, pe sub niste scaune, urland intre 2 boxe cu muzica tare, si scuipa cu spor si flegma pe rochie si covorul alora snitelul din pui care era singurul aliment ales de ea in categoria comestibile de pe farfurie, timp in care incercam sa o conving sa se ridice si sa manance, palma mea dreapta a fost subit atrasa magnetic catre gura care reusea sa scoata in acelasi timp si puiul si guitarile de porcusor taiat in Ajun de Craciun (nu ma faceti sa o inregistrez ca va crapa boxele!) Am scos-o pe sus afara la 30 de grade, 30 de grade, desi intre noi erau zero, zero grade, zero zero grade: ea urlanda, eu incruntata, amandoua frustrate cu spume. Partea rationala a creierului meu isi facea linsitita pedichiura cred, ca numai irationalul imi mai folosea gura: "taci o data din gura sau te urc in masina si direct acasa pleci!" Fie-mea urla in crescendo. Toate teoriile de la conferinte si toti banii investiti in doctoratul de parenting tocmai se dusesera pe p...araul sambetei.

Nu aveam in geanta nici sticluta de terapie florala Bach sa iau o doza quick fix de zen, asa ca am inceput sa respir adanc si m-am coborat pe ciuci la nivelul puiului de om (2ani, 10 luni azi) si m-am uitat la ea: lacrimile se uneau in barba impletite cu muci si bucatele de snitel de pui, ochii inchisi si cu pumnii stransi se stergea la ochi. Am asteptat sa se opreasca din plans, nu vroia sa  o ating, "Nimic!" zicea. In timp ce i se usca oja pe unghiile de la picioare partii rationale a creierului meu si incepea sa mearga prin salon pe calcaie, au reinceput conexiunile de mama conferentiata: "Nicusor, stai usor, copilul asta s-a trezit azi la 6am, a alergat prin biserica de la 1pm la 2pm, ii este foame, somn, muzica i-a urlat in creier si colac peste pupaza mai primeste si o palma peste gura bonus, in public ca sa fie umilinta maxima, taman de la mana care de obicei o mangaie, o alinta, o adoarme, o hraneste! What the hell is wrong with me? Sunt o mama rea, rea, bad mother, bad mother!"

"Bella, mami vrea sa iti spuna ceva, te uiti la mine? Cand ti-am dat palma peste gura in lestolant, nu am fost felicita si nici Bella nu a fost felicit (inca mai vorbim la persoana a 3-a despre noi si cei din jur). Mami a pierdut rabdare si a fost nelvos. Te log flumos sa ma ierti, regula la noi in echipa noastra este ca nici mami nu loveste, nici tati, nici Bella."

Raspuns: "Unde a pedut badale?" (pierdut rabdare) si m-a pufnit rasul. Am incercat sa repar rahatul facut praf prin a-mi cere iertare, dar sa nu credeti ca nu mi-am luat inapoi palma de la fie-mea in aceeasi zi: children see, children do, remember? (copiii fac ce vad!)

Revenind la mini conferinta de 2 ore din Brasov despre cum sa gestionam conflicte intre frati, surori si alti copii, m-am dus ca sa mai sedimentez informatii capatate la cursul de parenting al Uraniei, dupa directii generale descrise aici. Si nu am doi copii sau mai multi, dar asist la conflicte ale fie-mii cu alti copii in parc si stiu ca le are si la gradinita cu copiii "ei" cum ii numeste.

Discutia a pornit de la ce facem noi sau cei din jurul nostru cand vedem/vad un conflict intre copii? Pai va zic eu:  soacra-mea "gata, gata, nu mai plange, uite ia aici jucaria, gata, gata.", mama lu' copilu' dupa a carui jucarie plange fie-mea ii smulge lu fi-su/fie-sa jucaria din mana si i-o da fie-mii incat asta a mea tace si plange celalalt (moment in care incep task-ul titanic de a 1. educa mama cu "va rog frumos sa va lasati copilul sa aleaga sa dea jucaria LUI, pentru ca este a LUI, nu a dvs, incerc sa imi cresc copilul sa inteleaga ca nu i se cuvine chiar totul si ca nu obtine nimic plangand.", 2. de a rationa cu fie-mea cu "mami, e jucaria lui, el alege daca ti-o imprumuta sau nu, poti sa faci schimb cu ceva de la tine daca vrei." 3. de a negocia cu copilul celalalt un schimb de jucarii cu "vrei sa faci schimb de jucarii? Nu? Bine, cand termini cu jucaria ta si vrei sa faci schimb sa ne spui." Ati fi surprinsi cat de repede se face negotzul la scurt timp dupa negocierea asta.), ta-su lu' fie-mea "hai, acasa, nu se mai poate, copilul asta plange din orice, tu ai invatat-o asa dupa cartea p..vietii cu Bebelusul meu intelege tot ca e bine sa planga sa se descarce si uite acum!", iar eu, cu curul pe marginea lazii cu nisip, cu replicile din dotare "inteleg ca Bella e supalat, stiu ca vlei jucalia, si tu alegi daca imprumuti jucarii, la fel si copilul alege daca ti-o da, poti sa te joci cu altceva."

Mi s-a parut super killer-funny prima replica de dat cand asisti la un conflict: "Vad ca aveti un conflict. Oare cum putem proceda incat toata lumea sa castige cat mai mult din rezolvarea problemei?" Si mai era ceva, dar m-am pierdut deja si nici notite nu am luat ioc. Clar i-am sugerat Uraniei sa aranjeze de-un Emergency Tool Kit - Dictionar de buzunar cu niste carti plasticate cu aceste replici, pe care sa le scoatem din buzunar dupa caz la lada cu nisip generatoare de cele mai multe conflicte known to man.

However, cei trei pasi de gestionare a unui conflict mi s-au parut rezonabili, ce te costa sa incerci data viitoare cand mai esti la un conflict (si cica pentru a capata experienta, du-te direct la zonele de conflict "hot spots" parcuri, nisip, leagane etc si invata acolo practica) sa incerci macar sa ii pui in aplicare?

A. Sentimente	B. Clarificam ce s-a intamplat	C. Gasim impreuna solutia
Ajuta copilul sa inteleaga ce simte: cum te simti? Esti suparat? Trist? Frustrat?	Fiecare copil este intrebat ce s-a intamplat? Si tu ce ai facut? Si el ce a facut? Tu ramai neutru ca judecatorul si doar afli faptele si ii intrebi pe fiecare in parte ce vrea sa obtina. (un fel de obiectivul S.M.A.R.T. al adultilor)	Incurajeaza copiii sa vina ei cu solutii echitabile, iar daca nu reusesc ii anunti ca vei alege tu pentru ei ceva echitabil.

 Asta mi s-a parut mie esenta seminarului de 2 ore. Capitolul 8 despre Setul de unelte pentru rezolvarea problemelor are 43 de pagini in cartea cumparata de la Urania acum cateva saptamani. Abordeaza de toate, cred ca ar fi nevoie de cel putin o conferinta de jumatate de zi ca sa treci prin toate punctele: Intrebari ajutatoare, Intrebari nefolositoare, Analizati solutiile posibile, Faceti un brainstorming de idei, Alegeti o solutie, iar daca se mai intampla avertizati de masurile disciplinare care vor fi luate de tipul "vad ca nu sunteti pregatiti sa tineti cariocile pe hartie, va trebui sa le punem sus pana ce curatam mizeria, am nevoie de ajutorul vostru.", nu de tipul "amandoi la colt", "va iau mingea/lopetica din mana". De ce sa fim tot noi the bad guys?

Mi-a placut partea cu conflictul ascunde de fapt o problema de rezolvat, dar m-a intrigat partea cu problema copilului vostru nu este problema voastra, a parintilor. Da, sigur, suntem datori sa invatam copiii cum sa gestioneze conflictele, dar pana implinesc anii necesari si vocabularul sa exprime sentimente, sa negocieze, sa gandeasca logic la actiuni, consecinte etc chiar simt ca e si problema noastra problema lor. Sigur, nu de rezolvat de la mama la mama in numele copiilor nostri (mi-e tare teama daca ar fi cazul, cunosc niste mame cu mult testosteron care gandesc cu hormonii, nu cu capul), dar de incercat cat mai mult sa ii ghidam sa ia decizii singuri. Nu vom fi mereu langa ei.

In incheiere, din incercarea mea de a evita cat mai multe conflicte la lada cu nisip, incerc sa o pregatesc mereu pe fie-mea din timp: "ce jucarii iti alegi sa imprumuti la locul de joaca?", "tine minte, unii copii aleg sa nu dea jucariile, sunt ale lor", "unii copii poate vor sa faca schimb". Stiti cum a tradus logica ei treaba asta? Cum intra pe zona la locul de joaca, alearga cu lopata ei mare si roz in mana dupa copii sa le-o dea! Care i-o fi obiectivul S.M.A.R.T. in toata treaba asta? Nu-i problema mea!

„ Mami, tati, nu o sa fiu fetita toata viata. Cum o sa fiu eu, ca femeie?

Acum ca am reusit sa termin postarea despre conferinta 1 "Eu vreau libertate, ai mei ma vor responsabil.", sa ne vedem mai departe de oaiele noastre cum zicea profa mea de engleza.

Descrierea acestei conferinte  - conferinta 2 Urania Cremene, 22.02.2014, Bucuresti- in agenda era: "despre cum sa cresti o fata, care sa ajunga o femeie implinita si cu incredere in propria-i persoana. Vei intelege diferenta intre stima de sine, imaginea de sine si ego-centrism.. Ce pastram din feminism, ce dam deoparte. Cum comunicam cu fetele si ce au ele nevoie sa auda. Care este rolul mamei si care este rolul tatalui in crearea stimei de sine la fete."

Eu am fata, dar tot nu am stiut ce sa le raspund mamelor de baieti care m-au intrebat "da' de ce e mai greu sa cresti o fata?" Ei bine, incet incet s-a conturat ideea prin informatii de tip: varsta de 18 ani este acum la 14 ani, se sar etape de dezvoltare, companiile fac profituri din crearea si exploatarea anxietatii la fete, (vezi revistele cu teste de personalitate tip "Cum sa fii o nevasta buna", "Cum sa fii buna la pat" etc) papusile si jucariile fetelor le creeaza o imagine despre cum ar trebui sa arate (vezi-o pe Barbie. Sau pe Cenusareasa. Si asta slaba. Care se marita cu un print bogat. Sau pe Alba-ca-Zapada care mananca portii mici de mancare din farfurii pentru pitici ca sa nu se ingrase. Si asta se marita tot cu un print bogat).

Da, dar si la baieti se aplica astea, nu, ma veti intreba? Pentru cei care nu se joaca cu Barbie (ca le da ta-su cu ea in cap de frica sa nu fie cumva gay), sunt papusile Spidermanel tras printr-un inel de exemplu, cu muschi, pectorali, abdomen plat, curajos, fortos, ca baietii, nu? No, cica la fete insa, la 10% din fetele "albe" de la varsta de 7 ani incep sa dezvolte sani. No, d-astia nu mai are Spidermanel. Daca nu ma insel nici coitze nu are, ca mai e pana sa ajunga baietii sa puna mana pe reviste cu reclame la Viagra si teste de personalitate despre "Cum sa fii bun la pat." Daca mai adaugam si menstruatia (exclusiv feminina, da?) care incepe din ce in ce mai timpuriu in zilele noastre, precum si zestrea de dat la nunta (valeleu, valeleu striga Maria Tanase) cred ca suntem de acord ca e mai greu cu fetele.

Explica Urania aici, video intr-o pastila de parenting, la Itsy Bitsy, pe scurt, despre cum sa cresti o fata, referindu-se la faptul ca fetele cica isi folosesc ambele emisfere ale creierului si imbina logicul cu emotionalul (a se vedea despicarea firului in 14 specific fem...eiasca vs scurt-si-la-obiect-ismul barbatesc, ca asa ma enerveaza barbatii astia care se injura si 5 minute mai tarziu se impaca la o bere!), precum si la cum stima de sine a unei fete este afectata de imaginea de sine. (adevarul e ca noi ne bibilim mai des - as in zilnic- ca barbatii, deci la ei imaginea de sine nu are ponderea pe care o are la noi.)

• Self esteem - stima de sine, cum te simti tu, in interiorul tau, referitor la tine;

• Self image - imaginea de sine, cum crezi ca te percep ceilalti;

• Ego esteem - ego-centrism, convingerea ca tu esti mai bun decat cei din jurul tau

No, imaginea de sine incepe sa se contureze de la varste foarte fragede. Si eu si voi am facut asta, intalnind o fetita sau voi pe a mea cu replici "Ce fetita frumoasa! Ce rochita frumoasa! Esti mortala, superba! Ce ochi frumosi" etc. Nu cred ca a zis nimeni "imi place sa vorbesc cu tine" sau "imi place cum vorbesti". Si uite asa incepem sa alunecam pe panta validarii din exterior. (cel mai minunat video despre validare il veti vedea aici, merita 16 min, desi sunt relevante si doar primele 4). Si de pe panta validarii pe masura ce crestem, ne afundam invers proportional inspre gaura neagra a motivatiei externe, unde asteptam mereu sa ne zica altii cum suntem "mi-a zis sefu', mi-a zis mama", in loc sa ne apreciam si sa contam pe motivatia interna "ma simt bine cu bine, asa simt eu."

PRAISE. LAUDA.

Si pornind de la validare, firul conferintei s-a tesut apoi, firesc, pe controversata lauda de bine/nu miroase-a bine, mama ei. Aplicabila si pe fete si pe baieti, dar in contextul stimei de sine care creeaza mai multe dificultati fetelor, in general, s-a asezat foarte bine.

Lauda:

- accentueaza ceea ce simt altii: "mie imi place cum ai desenat tu";
- se pliaza pe cuvinte de genul: "bine", "frumos", "dragut";
- se concentreaza pe calitati exterioare: "destept";
- creste presiunea asupra unui copil: "sunt asa mandru/a de tine." si ghietul copil se va simti obligat sa mentina standarde ridicate mereu ca sa nu dezamageasca;
- dezvolta fie imaginea de sine, fie ego-esteem-ul, nu stima de sine.

Incurajarea, pe de alta parte, foloseste cuvinte descriptive care dezvolta motivarea interna. Motto-ul lui Jody era "Give children a D.I.P. a day!" sau pe intelesul nostru " A D.I.P. a day/keeps the doctor away" (un D.I.P pe zi ne scapa de doctorii!)
D.I.P.= Describe, focus on Internal and Positive.
Descrie, accent pe Intern si Pozitiv.

Ex. "ai folosit vata sa lipesti pe foaie sa faci un om de zapada, si ai pus boabe de piper in loc de nasturi, foarte creativ, foarte interesant." in loc de "Bravo, mami, imi place cum ai desenat."

Puneti accent pe calitatile interne, apreciati efortul, observati ce este pozitiv. Nu criticati, nu faceti ceva in locul lor, nu va angajati intr-o batalie pentru putere. Sau ca sa reformulez asta fara "NU"-ul ala pe care il blocheaza creierul, sa zicem atunci: reformulati critica si ajutati copilul sa vada singur ce ar fi putut face mai bine, ajutati-i sa duca la capat o sarcina cu un sfat "cateodata ajuta daca...", ofera-le exemplul tau "sa stii ca nici mami nu a putut de prima data, dar am mai incercat si data viitoare am reusit.", evitati bataliile de care-pe-care pentru ca va veti frustra amantoti.

Ce-l deranjeaza pe Alfie Kohn referitor la praise (printre multe altele) este ca lui i se pare ca "cea mai destructiva forma de lauda este cea care explicit tinde sa accentueze ce face copilul. Cand suntem sfatuiti sa "prindem copiii cand fac ceva bine" (a se citi: obedient) si apoi sa le oferim verbal un biscuite pentru catelus, asta este o incercare calculata de a-i manipula cu iubire conditionata."

Din ciclul "you say it best when you say nothing at all" (cel mai bine o spui cand nu spui nimic), atunci cand entuziasmul unui copil este prezent in ceva ce face, ce te bagi tu ca musca in lapte sa strici momentul, nu e nevoie sa zici nimic. Exemple de la pagina 157 din cartea "Unconditional parenting":

INSTEAD OF SAYING… In loc de	TRY…Incearca
"I like the way you..." Imi place cum...	saying nothing (and just paying attention)Sa nu spui nimic (doar fii atent)
"Good drawing! I love those pictures!"Ce desen frumos! Imi plac la nebunie desenele astea	describing what you see, rather than evaluating, descrie ceea ce vezi, in loc sa evaluezi:"hey, e ceva nou la picioarele oamenilor pe care i-ai desenat. Acum au degete."
"You're such a great helper!"Esti de un mare ajutor!	explaining the effects of the child's action on other people, explica efectele actiunilor copilului: "Ai aranjat masa. Asta chiar face lucrurile mai usoare pentru mine in timp ce gatesc."
"that was a great essay you wrote"Ce eseu grozav ai scris!	inviting reflection, invita la reflectare: "Cum ai ajuns la modul acela de a capta atentia cititorului de la bun inceput?"
"Good sharing, Michael!"Ce "imparteala" buna, Mihaita mama.	asking, rather than judging, intreaba in loc sa emiti judecati: "ce te-a facut sa decizi sa ii dai lui Deidre niste prajitura chiar daca nu trebuia sa faci asta?

E grele, asa-i? Nici nu-i de mirare ca la atata schimbare de semantica e mai usor sa ramai in sfera lu' "Bravo", dar tineti minte ca ai nostri copii vor sa vada ca noi am vazut ce au facut ei, ca suntem prezenti, nu ca le punem etichete pe ce au facut.

Revenind la fete, s-a vorbit desigur si despre sexualitate, despre cum procentul fetelor care pana la 17 ani fac sex cu partenri multipli s-a dublat in 6 ani (cf Melbourne Latrobe University, 2002-2008), despre cum multe au scos la iveala ca faceau sex pentru a-i face fericiti pe baieti (sa recunoastem, un baiat/barbat care "o" da mai multor fete/femei e smecher, sex simbol, macho man, Don Juan si cantece se scriu despre el, in schimb ce o fata/femeie care ridica coada (sic!) mai multor barbati este simplu o curva si, in cel mai fericit caz, despre ea se vor compune manele), consuma alcool inainte de a face sex pentru a face mai usor momentul, mai putin personal.

Tu, ca mama

Am auzit si eu pentru prima data la conferinta despre "mirror neurons" (neuronii oglinda) si mi-a fost si mai clar ca fata mea imi va copia comportamentul. O vad de acum, dealtfel, m-am imbracat pentru conferinta intr-o rochita, hop si ea la bagaje, si-a ales o rochita de vara cu cirese, a tras-o peste pijamale si a plecat fericita mai departe sa streseze cainele in bucatarie.

Asa ca aia cu "be the best self as a mother" (fii "varianta" ta cea mai buna de mama) e pe bune, guys. Chiar e posibil sa vrea sa fie ca tine! Asa ca ai grija ce proiectezi de pe acum. Oricum, sanatos este sa fie incurajata sa mai aiba un model de femeie pe langa tine ca mama, iar daca reusim sa evitam televizoarele, revistele pentru femei pe termen lung, poate avem norocul sa nu fie asta Bianca Dragusanu, ci poate Ioana D'Arc. Amin.

Tata

Valeleu, valeleu, se aude iar pe fundal Maria Tanase... Dragilor, aveti un rol mult mai mare si mai important decat credeati. Iar tata, daca citesti asta, tine minte ca mi-ai ratat copilaria. Ai fost modelul masculin din viata mea, care mi-a lipsit cu desavarsire. Asa ca, am rezonat din amintiri cu remarca conform careia fetele carora le lipseste paternitatea adesea confunda nevoia de tata cu cea de un boyfriend (prieten).

Felul in care tatii pretuiesc sotiile este felul in care fetele lor vor ajunge sa fie tratate ca femei. Mai cititi si mai mestecati asta o data. Daca va jigniti sotia, o ironizati, o agresati verbal si Doamne fereste si fizic, fata voastra va accepta acelasi comportament de la sotul ei mai tarziu, i se va parea normal.

Respectati-le intimitatea fetelor voastre, pe masura ce cresc va trebui sa fiti din ce in ce mai atenti in a nu le invada spatiul personal.

Tratati-le ca si cum ar fi baieti. Da, ati citit bine. Jucati cu ele un mic fotbal, mergeti cu bicicleta in parc, jucati-va cu trenuri, masinute, lego-uri. Asta le va invata curajul, responsabilitatea, increderea in sine si, foarte important, vor ajunge sa se considere egale in relatia cu un barbat.

Later edit: abtineti-va de la perenting-ul "hais" and "cea" cum il numesc eu la noi in casa, adica daca mama impune reguli, voi sustineti-o, nu cu "asa a zis mama", ci prin rostirea regulii. Cand in fata copilului mama zice acum aia, iar tatal las-o, e dezastru: mama devine parintele rau, iar tata cel bun.

Cam atat din conferinta asta, tot mai mult mi-a placut prima, pentru ca atunci am exersat prin role-plays anumite tehnici de cooperare.

Intre timp, bone, matusi, nase, moase, educatoare, babysittere, bunici, preteni & co, sa nu va mai prind ca ii ziceti fie-mii ce ochi frumosi, ce rochita frumoasa are, ce superba e ca va cer bani la fiecare perla scoasa pe gura ca sa-mi amortizez investitia in conferinte. Bagati si voi un "vad ca vorbesti foarte clar" daca nu va vine altceva in cap sau mai bine nu mai ziceti nimic dupa "Buna, Bella, ce faci?". Iar daca va mai aud cu "Bravo" (ta-so, si pentru dumitale e valabil), incep si ma arunc in cur pe jos oriunde va aflati si inscenez un tantrum #4 si va pun sa exersati pe mine tehnici de cooperare. Good luck!